Realitatea și plăsmuirile ei

Extras din proiect Cum descarc?

Raportându-mă la ceea ce afirma Niccolò Machiavelli ,, Mulți văd ceea ce pari a fi, puțini înțeleg ceea ce ești’’, lumea este deseori condusă de iluziile oamenilor, iar aceștia au din ce în ce mai mult dorința și obișuința de a se raporta la ceva ce pare a fi sigur, fără să aibă anumite îndoieli sau să analizeze în detaliu. Aceștia au tendința de a transforma anumite aparențe în așa-numita realitate în care tinde să creadă, mulțumindu-se cu ceea ce este mai ușor și alegând un drum, poate,mult prea simplu. Observând ceea ce este în jurul nostru, un adevăr există doar pentru că noi credem acest lucru, fără să avem un dubiu. Toate dovezile, sunt ofrerite prin intermediul minții - fie sub forma percepției, a mărturiei cărților și a 
altor oameni sau a memoriei. 
Din momentul în care simțim nevoia să dăm răspuns unor întrebări cu privire la acel lucru, apare inevitabil senzația de incertitudine și conflictul dintre realitate și aparență căci, însuși omul, lumea în care trăiește și chiar realitatea sunt din ce în ce mai mult puse sub semnul întrebării. Spunem că un om care se poartă într-un mod frumos nu are un motiv rău intenționat și este unul demn de fapte bune, iar în realitate are acest comportament chiar pentru a realiza un interes. Aceeași situație poate fi și în cazul unui om care poatră haine simple, modeste și care 
poate da o impresie greșită că nu are bani, iar în realitate acest lucru ar putea să fie chiar total opus. Odată puse întrebări cu privire la realitate, s-ar putea ajunge la ideea că aceasta este doar o dimensiune a visului, a imaginației. Credința noastră despre ceea ce există este punctul de vedere numit verificaționism, prin intermediul căruia, oamenii consideră real ceea ce pot observa
În ipoteza acestui lucru, visul reprezintă un moment din care trebuie să te trezești tocmai pentru a realiza că nu este real și pentru a face o comparație între acesta și lumea exterioară, pentru a fi realizat contrastul dintre aparență și realitate. 
În ipoteza unui vis, este posibil ca însuși acesta să reprezinte realitatea, căci este singurul lucru pe care l-a putut trăi omul.Astfel, se pot naște diferite controverse întrucât oamenii au viziunea asupra realității împărțită între viața exterioară și visele trăite în timpul nopții. Însă, dacă lucrurile ar fi precum am prezentat, dacă totul ar fi o închipuire, un vis, atunci nu ar exista nimic ce ar putea să împiedice omul să-și creeze propriul univers. 
De cele mai multe ori oamenii se trezesc dintr-un vis și realizează că acesta a fost atât de apropiat de realitate, încât nu poate să facă distincția dintre vis și realitate, putând considera că nu există lumea din afară, lumea din exterior, fără să își pună prea multe semne de întrebare, sau poate chiar deloc.
Există de asemenea și vise ce continuă anumite evenimentele petrecute în viața omului, mai mult decât atât, având drept actori oamenii din viața respectivului individ, ceea ce amplifică starea de incertitudine. 
Există situații în care unii indivizi nu-și amintesc ceea ce au visat, acest lucru ducând la o distincție și mai greu de imaginat. Însă, un lucru și mai controversat îl reprezintă afirmațiile referitoare la trecutul unui individ, ce este considerat în anumite cazuri doar o componentă cu care este învestit, încât se poate mărturisi că nu a profitat de această componentă, în speță ea reprezentând realitatea. 
Cu toate acestea, este acceptată afirmația conform căreia lumea nu este un vis, ci este un loc exterior. 
Descartes afirma că singurul element al vieții ce nu poate fi pus la îndoială este mintea umană și că datorită acesteia și proceselor ce se produc la nivelul ei, este evidențiată într-un mod clar delimitarea între procesele ei și procesele fizice. De asemenea, acesta oferă în ajutorul nostru o metodă numită ,, metoda îndoielii sistematice’’, prin intermediul pune sub semnul îndoielii tot ceea ce este posibil și va renunța să facă acest lucru în momentul în care va avea un motiv întemeiat. Folosind aceasta a ajuns la concluzia că doar existența sa este sigură. Visele, percepțiile, evenimentele, simțurile sunt reprezentate de o ,, certitudine primitivă ’’ iar acestora nu le este atribuit un obiect fizic, iar în societate există 
tendința de a atribui un obiect datelor senzoriale pentru a fi același pentru mai multi oameni.

Fisiere în arhivă (1):

 Realitatea si plasmuirile ei.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

1. Bertrand Russell, Problemele Filosofiei, Ed. Full All 
2. Thomas Nagel, Oare ce înseamnă toate astea?, Ed. All, An 1994