Analiza Economico-Financiară a Întreprinderii

Capitolul I. Abordări conceptuale şi contabile privind rentabilitatea

I.1.Conceptul de rentabilitate şi suportul ei informaţional

Încă de acum o jumătate de mileniu, Luca Paciolo arăta în prima lucrare de literatură contabilă (1494) că “scopul fiecărui negustor este de a dobândi câştig licit şi competent pentru subzistenţa sa”. De fapt, Paciolo vulgariza ceea ce sesizaseră negustorii italieni: existenţa oricărei afaceri este condiţionată de obţinerea unui câştig, din moment ce ei utilizau la 1434 un instrument pentru măsurarea performanţei - contul de profit şi pierdere (utile e danno).

Dacă la sfârşitul Evului Mediu, când economia bazată pe capital era incipientă, măsura performanţei unei afaceri era câştigul, în secolul al XIX-lea, marile companii pe acţiuni ce operau în industrie şi comerţ îşi măsurau şi analizau periodic performanţa prin profitul prezentat în contul de profit şi pierdere.

Funcţionarea şi dezvoltarea pe coordonate durabile a sistemelor economice presupune în mod necesar obţinerea de rezultate cât mai ridicate şi satisfacerea necesităţilor prezente fără a compromite posibilităţile viitoarelor întreprinderi de a-şi satisface propriile cerinţe. Performanţele financiare sunt necesare pentru a putea asigura remunerarea convenabilă a capitalurilor puse la dispoziţie, menţinerea potenţialului organizaţional corespunzător cerinţelor noii economii şi asigurarea unei expansiuni rezonabile pe piaţă. În toate acestea se va ţine seama ca modelul de creştere să contribuie la obţinerea de beneficii economice şi sociale atât pentru generaţiile prezente, cât şi pentru cele viitoare.

Beneficiile rezultă în urma unui ansamblu de operaţiuni care concură la îndeplinirea obiectivelor strategice stabilite, ceea ce înseamnă că profitul reprezintă o sarcină (obligaţie), un mijloc pentru asigurarea dezvoltării, un semnal (informaţie relevantă pentru diagnosticul stării financiare) şi, în fine, un rezultat al exercitării funcţiilor managementului financiar.

Întreprinderea, ca o entitate economică, indiferent de statutul juridic de organizare, individual sau colectiv, sub forma regiilor autonome sau societăţilor comerciale, în decursul activităţii sale are nevoia de a-şi măsura posibilitaţile de dezvoltare sau slabiciunile proprii din diferite motive, unul dintre ele şi cel mai important fiind îmbunătăţirea performanţelor sale şi a strategiilor pe care le dezvoltă.

Noţiunea de rentabilitate este legată, în general, de cea de profit, reprezentând “aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unităţi monetare”

Abordarea rentabilitaţii se integrează logic în investigarea “eficienţei” şi “eficacităţii” activităţii unei întreprinderi, privilegiind o evaluare monetară a performanţelor.Această optică monetară poate părea insuficientă, deoarece, la prima vedere, minimalizează realizările întreprinderii care nu capătă o exprimare monetară (productivitatea fizică, competenţele personalului, climatul social, raporturile cu mediul concurenţial). În realitate, abordarea sistematică a întreprinderii permite înţelegerea conversiei oricărei realizări favorabile (exprimată în termeni cantitativi şi calitativi) în rezultatele monetare şi, deci, în rentabilitate.

În această viziune, rentabilitatea este expresia sintetică a rezultatelor de orice natură, un indicator de referinţă în orientarea deciziilor şi comportamentului întreprinderilor.

Noţiunea de rentabilitate are un caracter relativ. Aptitudinea de a degaja rezultatele monetare nu poate fi judecată independent de mijloacele angajate pentru a le obţine. De aceea, analiza rentabilităţii nu se limitează la investigarea indicatorilor ei absoluţi, ci şi ai celor relativi, obţinuti prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau consumate pentru desfăşurarea activităţii respective.

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei întregii activităţi economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare.