Analiza Nivelului și Dinamicii Cheltuielilor Publice Dintre Anii 2000-2006

INTRODUCERE

Cheltuielile publice reprezinta fluxurile financiare de repartizare a resurselor baneşti ale statului, in vederea infaptuirii, realizarii obiectivelor politicii bugetare (finantarea obiectivelor privind functionarea institutiilor publice şi dezvoltarea bazei materiale a acestora, precum şi investitii sau alte cheltuieli in domeniul privat).

Nivelul şi structura cheltuielilor publice sunt stabilite in functie de nevoile publice care urmeaza conform prioritatilor acestora şi ierarhizarii lor pe anumite criterii, sa fie realizat in perioada considerata (anul financiar, respectiv anul bugetar). Aceste dimensiuni nu depind strict de nivelul resurselor.

Cheltuielile publice reflecta cererea de resurse, iar volumul veniturilor posibile de realizat reflecta oferta de resurse. Introducerea cheltuielilor publice in buget presupune diferite etape:

-identificarea nevoilor;

- stabilirea importantei acestora şi ierarhizarea lor;

- urgenta rezolvarii acestor cheltuieli;

- eficienta (eficacitatea) cheltuielilor;

- eforturi şi efecte.

Cheltuielile publice sunt definite in functie de continutul economic al acestora. Astfel, unele au caracter neproductiv reprezentand un consum final (acestea sunt majoritatea). O alta parte au caracter productiv, fiind numite cheltuieli de capital (destinatia lor este aceea a investitiilor). Cheltuielile publice imbraca forma platilor pentru personal, plati pentru procurarea de bunuri materiale şi servicii, privind transferuri, dobanzi, subventii, constituirea de rezerve, investitii (constructii, dotarea cu echipamente, mijloace de transport).

Delimitarea cheltuielilor bugetare in cadrul celor publice se bazeaza pe cateva principii:

- efectuarea cheltuielilor bugetare este conditionata de prevederea expresa şi aprobarea nivelului acestora in conformitate cu legea finantelor publice şi cu legea anuala a bugetului de stat;

- nerambursarea sumelor alocate şi cheltuite conform destinatiilor pentru care sau aprobat sumele acestea;

- utilizarea resurselor alocate determinata de indeplinirea conditiilor legale şi nu numai de constituirea (existenta) resurselor baneşti;

- finantarea se efectueaza in functie de gradul de subordonare a institutiilor sau activitatilor cu caracter bugetar: din bugetul administratiei centrale, din bugetul asigurarilor sociale, din bugetele locale;

- exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv referitor la alocarea şi utilizarea resurselor financiare publice.

INDICATORII DE NIVEL

a. Nivelul nominal al cheltuielilor publice este cel mai frecvent folosit, deoarece in legile bugetare anuale se inscriu cheltuieli publice totale sau caracteristice in unitati monetare a statului şi desigur in preturi curente.

Avantaje - face obiectul nemijlocit al legii bugetare.

Partea negativa se refera la faptul ca nu poate fi folosit ca atare in comparatii internationale, deoarece monedele nationale ale statelor nu se pot compara intre ele. Faptul ca este exprimat in preturi curente, cuprinde influenta foarte puternica a nivelului inflationist. Ex: daca rata inflatiei este foarte mare creşterea cheltuielilor publice ne poate duce in eroare cu privire la efortul financiar public.

Cu toate acestea, nivelul nominal al cheltuielilor publice este folosit in calculul indicatorilor de dinamica a cheltuielilor publice, dar pentru a putea trage concluzii corecte este necesar sa se recalculeze acest indicator in nivelul real al cheltuielilor publice cu ajutorul preturilor constante. Transformarea din cheltuieli publice nominale in cheltuieli publice reale se efectueaza cu ajutorul indicelui deflator (deflatorul PIB)

b. Ponderea cheltuielilor publice

Este un indicator de marime medie. Se poate calcula atat pentru cheltuielile publice totale, cat şi pentru fiecare categorie şi subdiviziune de categorie de cheltuieli publice. Acest indicator ne arata cat din PIB este angajat in cheltuieli publice in fiecare an.

Proportiile privind ponderea cheltuielilor publice in PIB, difera de la un stat la altul, de gradul de dezvoltare economica a fiecarui stat şi de marimea nevoilor publice, de gradul de indatorare a statului.

Efortul financiar public exprimat in aceşti indicatori poate fi dimensionat pe categorii de tari , in functie de PIB / loc. Pentru exemplificare pe aceste categorii de tari s-au ales urmatoarele:

- tari dezvoltate grupate in functie de PIB / loc: Elvetia 43797 $/loc, Japonia 41000 $/loc, Norvegia 33634 $/loc, Danemarca 33029 $/loc, Germania 29570 $ /loc, Austria 28988 $/loc, SUA 27563 $/loc, Franta 26399 $/loc, Suedia 26216 $/loc, Olanda 25584$/loc, Canada 19103 $/loc, Italia 18978 $/loc, Marea Britanie 18879 $/loc, Spania 14272 $ /loc, Grecia 10930 $/loc, Portugalia 9765 $/loc.

Ponderea oscileaza in aceste categorii intre 20% - 50%. Pentru 1995 in Danemarca 43,28%, in Germania 38,3%, in Franta 46,46%, in Suedia 44,61%, in Marea Britanie 41,8%, in Spania 26.66%.

- tari in curs de dezvoltare: E.A.U. 17305 $, Argentina 8055 $, Brazilia 4603 $, Mexic 3170 $, Turcia 2805 $, Columbia 2260 $, Tunisia 2016 $, Maroc 1215 $, Filipine 1055 $, Indonezia 1038 $, Egipt 1021$, Sri Lanka 704 $, India 362 $

- tari cu economie in tranzitie: Cehia 4567 $, Ungaria 4033 $, Polonia 3056 $, Romania 1323 $.

Ponderea oscileaza intre 10 procente (E.A.U.), Turcia 23%, Columbia 15%, Tunisia 32-38%, Maroc 30%, Filipine şi Indonezia sub 20%, Egipt 36% din PIB.Cehia peste 30%, Ungaria 50%, Romania peste 30%.

c. Cheltuielile publice pe locuitor este cel mai sintetic indicator pentru ca ia in calcul şi populatia. Acest indicator este o marime medie şi poate fi folosit in analizele comparative internationale cu conditia sa fie exprimat in moneda convertibila internationala ( $/loc). Se imparte valoarea unitatilor nationale la cursul de schimb (numarul de unitati nationale ce revin la 1 $ ).

Exista legaturi intre nivelul de dezvoltare al tarilor şi cheltuielile publice ce revin in $/loc, in sensul ca cu cat venitul/loc este mai mare, cu atat cheltuielile publice pot fi mai mari.