Analiza prelevărilor fiscale la nivelul SC Doi Stejari SRL - perioada 2009-2013

CAP 1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A PRINCIPIILOR IMPUNERII

1.1 NECESITATEA FORMULĂRII UNOR PRINCIPII ALE IMPUNERII

Impozitele reprezintă o fracțiune din beneficiile obținute de pe urma pământului și a muncii dintr-o țară pusă la dispoziția guvernului, fie din capitalul, fie din venitul țării respective, prin intermediul unor plăți regulate. În cazul în care cheltuielile guvernului sporesc, pe seama creșterii volumului impozitelor percepute, acestea pot fi acoperite în două moduri : prin creșterea volumului producției sau prin reducerea consumului indivizilor; astfel impozitele cad asupra venitului țării, în caz contrar acestea vor fi prelevate din capital .

Impunerea poate fi definită ca ansamblul măsurilor și normelor juridice stabilite pentru determinarea cu exactitate a obligațiilor de plată, ce iau forma impozitelor și care revin peroanelor fizice și juridice.

Isidore Eng. Heldenbusch menționa în teza „Despre impozite în general și impozite directe” faptul că „ideea de justiție joacă un rol principal în cadrul impozitelor. După cum chirurgu, când operează asupra unui bolnav, trebuie să procedeze cu mare atenție, având răspunderea morală pentru orice greșeală ar comite, tot așa guvernul, când este vorba de a stabili impozite, trebuie să procedeze cu cea mai mare perspicacitate, pătruns, în același timp, de spiritul de echitate și de justiție pentru a nu lovi contribuabilii, fie prin natura impozitului, fie prin modul arbitrar de a percepe, lucru care ar atrage după sine, în cele mai multe dintre cazuri, ruina industriei și a comerțului, decadența statului” .

Impozitul, instrument tradiținal și cu numeroase implicații istorice, ajută la formarea veniturilor statului din care urmează a se finanța cheltuielile publice.

Necesitatea formulării unor principii ale impunerii a fost menționată în perioada revoluției burgheze, urmărindu-se egalitatea între indivizi și prin aceasta eliminarea privilegiilor nobilimii . Problema influenței impunerilor asupra tuturor claselor sociale, precum și asupra activității umane, în toate domeniile vieții este extrem de vastă, deoarece îmbracă un câmp întreg de fenomene și împrejurări , având o importanță extraordinară, care a marcat, din cel mai îndepărtat trecut și până în prezent , întrega dezvoltare și transformare a vieții economice , sociale și chiar politice . Pentru prima oară în istorie aceste principii ale impunerii au fost formulate de către Adam Smith, în opera sa intitulată " Avuția națiunilor ", făcând referire la patru cerințe la care impozitele trebuie să răspundă și anume: justețea impunerii, certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor și randamentul impozitelor.

Pornind de la aceste maxime, în epoca modernă, principiile impunerii au căpătat un caracter mult mai complex acestea fiind grupate în trei categorii și anume: principii de echitate fiscală, principii de politică financiară, principii de politică economică și socială.

1.2 PRINCIPII DE ECHITATE FISCALĂ

Echitatea fiscală este privită drept un principiu moral și juridic care impune respectarea drepturilor fiecărui individ în ceea ce privește impozitele. Legat de acest principiu, Adam Smith aducea în discuție necesitatea unei impuneri juste. Inițial sumele plătite sub formă de impozite erau egale pentru toți indivizii și acest lucru era explicat prin simplul fapt că statul realiza cheltuieli publice ale căror efecte erau folositoare tuturor . Acest principiu care viza echitatea fiscală, încearca să reducă si chiar să excludă avantajele de care beneficiau clasele superioare, nobilii, față de clasele inferioare și să antreneze în acest circuit al susținerii cheltuielilor publice membrii tuturor claselor sociale , în funcție de veniturile obținute din arendă, profituri sau salarii .

Pe măsura dezvoltării gândirii economice s-au conturat două tipuri de echitate fiscală: echitatea orizontală -vor fi suportate impozite egale de acele persoane care au capacitate contributivă identică și echitatea verticală- vor fi suportate impozite mai mari de către persoanele care se diferențiează de ceilalți indivizi printr-o capacitate contributivă mai mare .

Echitatea fiscală presupune stabilirea demarcații clare între două concepte: „egalitate în fața impozitelor” și „egalitate prin impozite” . Primul termen sugerează faptul că indiferent de sectorul ales, fie că ne referim la persoane fizice, fie la persoane juridice, procedeul impunerii se va realiza în același mod pe teritoriul unei țări. Potrivit celui de-al doilea termen procedeul impunerii se va realiza în mod direfențiat, ținându-se cont de anumiți factori politici, economici, sociali : volumul veniturilor ce urmează a fi supuse impozitării, calitatea acestora, capacitea de plată a contribuabilului, poziția sa pe scara socială, etc .