Convențiile privind Evitarea Dublei Impuneri Internaționale

1.Dubla impunere internaţională

1.1 Conceptul de dublă impunere internaţională

În condiţiile mondializării economiei, ale amplificării şi diversificării relaţiilor dintre state apar tot mai frecvent situaţii în care persoane fizice şi juridice aparţinănd unui stat realizează venituri din surse situate pe teritoriul altor state.

Întrucât fiecare dintre statele în cauză poate revendica jurisdicţia fiscală, parţială sau totală asupra persoanelor în cauză, acest fapt generează coexistenţa mai multor sisteme fiscale complementare sau concurente, determinând astfel o dublă sau uneori multiplă impozitare a veniturilor respective.

Apariţia dublei impuneri juridice internaţionale este aşadar consecinţa suprapunerii a doua suveranităţi fiscale, care îşi exercită, fiecare în parte, dreptul de a impune o anumită materie impozabilă reperată pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa, sau care, deşi îşi are originea pe alt teritoriu , aparţine unui contribuabil.

Totodată, exclusivitatea sistemelor fiscale naţionale, structura şi orientările acestora au ca rezultat, în cele mai frecvente cazuri, obligarea contribuabililor la suportarea unei sarcini fiscale superioare celei pe care ar fi avut-o dacă s-ar fi aflat într-o situaţie de apartenenţă fiscală în raport cu un singur stat. Trebuie subliniat totuşi că impactul fiscalităţii asupra relaţiilor economice internaţionale şi apariţia fenomenului de dublă impunere se datorează nu atât structurii diferite a sistemelor fiscale sau gradului diferit de fiscalitate dintre state, cât principiilor (concepţiilor) diferite care stau la baza impunerii.

Astfel, potrivit doctrinei „loialităţii economice” , aplicată la domeniul fiscal, soluţia ideală este utilizarea de către stat a întregii capacităţi contributive a cetăţeanului dar, în acelaşi timp, taxele şi impozitele plătite de acesta ar trebui distribuite între acele autorităţi în care el este interesat.

În plan internaţional se disting două concepţii principale, care pot coexista chiar şi în interiorul aceluiaşi sistem fiscal, fie că se aplică la impozite distincte, fie că se aplică în cadrul aceluiaşi impozit în situaţii diferite, bazate pe două importante principii de impozitare distincte:

• principiul teritorialităţii impozitelor;

• principiul universalităţii impozitelor sau al veniturilor mondiale.

Concepţia teritorială

Potrivit acestei concepţii, care are la bază criteriul sursei sau originii veniturilor ori locul unde se află averea, sunt supuse impunerii veniturile (profituri, salarii, venituri din profesii libere, dobânzi, dividende, chirii etc.) având sursa pe teritoriul asupra căruia statul care a adoptat această concepţie îşi exercită suveranitatea fiscală.

Elementul hotărâtor îl constituie sursa veniturilor, sau locul unde se află situată averea care face obiectul impunerii, şi nu destinatarul acestora.

Concepţia teritorială este aplicată de o serie de state cum sunt : Franţa, statele Africii francofone, Hong-Kong, Singapore, Israel, republica Sud-Africană, Brazilia, Argentina şi, într-o măsură limitată, mexic şi Peru.

În mod evident, concepţia teritorială prezintă avantaje pentru operatorii economici din statul respectiv în sensul că aceştia sunt exoneraţi de la impozitare pentru veniturile realizate în străinătate, aplicarea principiului teritorialităţii constituind astfel mijlocul cel mai radical de a evita riscurile dublei impuneri.

Totodată, printre dezavantaje pot fi enumerate imposibilitatea acoperirii deficitelor înregistrate în străinătate din beneficiile realizate în ţară, precum şi impozitarearedistribuirii către asociaţi a beneficiilor unei societăţi pentru veniturile provenind din străinătate.

Concepţia mondială sau globală

Potrivit acestei concepţii, care are la baza criteriul rezidenţei (domiciliului fiscal) sau al naţionalităţii contribuabilului, sunt supuse impunerii toate veniturile şi bunurile persoanelor fizice şi juridice având rezidenţa sau sediul în statul care a adoptat această concepţie, indiferent de unde provin aceste venituri, respectiv unde se află situate bunurile în cauză. În această situaşie, interesează persoana căreia îi sunt destinate veniturile sau care este proprietara averii, în calitate de contribuabil, şi nu sursa acestora.

Concepţia mondială sau globală se aplică ăn toate statele europene dezvoltate, cu excepţia Franţei, precum şi în S.U.A., Canada, Australia, Coreea, India, Japonia, Noua Zeelandă şii altele.

Concepţiile şi principiile consacrate privind impozitarea prezintă o mare importanţă, influenţând în mod deosebit relaţiile economice externe ale statelor care le-au adoptat. Un impozit de tip teritorial este înainte de toate, sub rezerva examinării condiţiilor fiscale oferite de statul sursă a veniturilor, avantajos desfaşurării unor activităţi economice în exteriorul statului de rezidenţă, în timp ce un impozit mondial este dimpotrivă descurajant pentru operaţiunile economice internaţionale, prin întâlnirea mai multor suveranităţi fiscale cu drept de impozitare.

Acest ultim punct de vedere este susţinut şi de literatura de specialitate din România în care se arată că : „impunerea veniturilor mondiale (a tuturor veniturilor realizate de o persoană în statul de rezidenţă al acesteia, indiferent de statul de origine a veniturilor) subminează interesul pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare şi colaborare dintre state.” (Ioan Condor).

1.2 Formele de manifestare a dublei impuneri

Până în a doua jumatate a secolului al XIX-lea , pelevările fiscale operate de state nu produceau efecte specifice de ordin internaţional. Cel mai adesea, impozitele directe erau de tip real, obiectul impunerii constituindu-l bunurile care alcătuiau avuţia contribuabililor, fără nici o legătură cu veniturile produse de acestea. Elementele impozabile erau situate pe teritoriul statului care le percepea, la baza impunerii stând concepţia teritorială, care nu conducea la impuneri repetate ale aceluiaşi obiect sau ale aceleiaşi activităţi.

În condiţiile introducerii impozitelor de tip personal, care au constituit un progres însemnat din punctul de vedere al respectării principiului echităţii fiscale, obiectul impunerii îl formează veniturile realizate sau averea, neţinându-se cont de sursa acestora.

Această evoluţie a tehnicilor fiscale, însoţind dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale, a condus la apariţia fenomenelor de dublă impunere internaţională.

Luând în considerare multiplele sale consecinţe, atât în ce priveţte statutul subiecţilor impozabili persoane fizice (cetăţeni şi/sau rezidenţi ai unui stat) , cât şi al subiecţilor impozabili persoane juridice (societăţi comerciale, corporaţii etc.) literatura de specialitate atribuie dublei impuneri două forme:

A. Juridică internaţională

B. Economică