Creditul bancar de nevoi personale

CAPITOLUL 1 ACCEPȚIUNI GENERALE

1.1. Definire credit

Creditul reprezintă o valoare actuală care se transmite de la un creditor (investitor sau împrumutător) unui debitor (împrumutat) care se angajează să-l ramburseze, dupa un timp, în condițiile specificate în contractul de credit, în cadrul căruia debitorul promite plata dobânzii pentru a remunera pe debitor.

Deși relațiile de credit au existat și în economiile premonetare ,în economia actuală creditul ia forma unei relații bănești intre creditor și debitor.

Creditul este un mijloc de corelare a posibilităților de finanțare existente în societate cu nevoile producției și ale consumului. Apariția relației dintre creditor și debitor este legată de existența unor agenți economici care dispun de resurse bănești temporar disponibile și a altora care au nevoi suplimentare de astfel de resurse. Astfel, apare o piață a creditului in cadrul căreia se confruntă oferta si cererea de credit.

1.1. Caracteristici credit

Esența raportului de credit se dezvăluie prin prezentarea trăsăturilor caracteristice.

1. Subiectele raportului de credit: creditorul si debitorul.

O ierarhizare generală presupune următoarea structură: agenții economici, populația și statul.

- Agenții economici. În calitate de creditori, manevrează importante disponibilități monetare, din fluxul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de creditare. Pe de altă parte, prin repartizarea profitului, constituie fonduri si rezerve, remunereaza actionarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare a economiei naționale. Agenții economici au calitate de debitori prin creditele temporare pentru desfășurarea activității și pentru dezvoltare.

- Populația. Creșterea veniturilor populației prin angajarea masivă in procesele economice, prin crețterea productivității muncii, a făcut din populație un factor major in desfășurarea raporturilor de credit. Populația are calitate de creditor atunci când resursele disponibile sunt plasate la bănci (băncile sunt imprumutate) sau cumpără obligațiuni si titluri lansate de diferite entități economice guvernamentale (ex. : bonuri de tezaur). În calitate de debitor, populația împrumută resurse pentru anumite nevoi : investiții imobiliare, bunuri de consum, bunuri de folosință indelungată, pentru plata anumitor servicii (studii, sănătate).

- Instituțiile de credit joacă un rol intermediar între creditorii și debitorii potențiali. Ele primesc plasamentele agenților economici și acordă credite altor agenți - celor care au nevoie de resurse bănesti. Dacă o categorie de agenți economici este global deficitară, o alta este global excedentară .

- Statul. În calitate de debitor, alături de întreprinderi și populație, se afirmă, prin contractarea creditului public , pentru finanțarea deficitelor bugetare. Calitatea statului de creditor (pentru anumite acțiuni, dezvoltări) este foarte puțin prezentă.

2. Promisiunea de rambursare. Este un element esențial al raportului de credit, presupune riscuri și necesită angajarea unei garanții. Riscurile probabile ale raportului de credit sunt: riscul de nerambursare și riscul de imobilizare.

- Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întarzierii plății sau a incapacității de plată datorată conjuncturii, dificultăților sectoriale sau deficiențelor împrumutatului. Pentru prevenirea riscului trebuie să se analizeze debitorul prin prisma cerințelor respectării raportului de credit sub urmatoarele aspecte: umane (moralitate, competență), economice (cadrul economic național si internațional), financiare (situația financiară, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte firme). Prevenirea riscului este strict legată de procedurile de garantare ale împrumutului.

- Riscul de imobilizare survine la banca, sau la deținătorul de depozite, care nu este in măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni precare a creditelor acordate. Creditele care se acordă prin ăanci angajează fonduri care nu aparțin băncii. Pentru o gestiune optimă a fondurilor proprii, banca trebuie să își întărească poziția sa de creditor, prin garanții.

3. Termenul de rambursare. Ca trasatură a raportului de credit, acesta poate varia de la termene foarte scurte (24 de ore) pana la termene foarte lungi (50 de ani). Pentru creditele pe termen scurt este caracteristică rambursarea integrală la scadență. Creditele pe termen mediu și lung implică rambursarea ețalonată, fapt ce presupune ca la scadențele intermediare (lunare, trimestriale) o dată cu dobanda se rambursează și o parte din principalul creditului.

4. Dobânda. Reprezintă prețul creditului. Asimilate costului creditului sunt și comisioanele aferente acestuia. Dobânda reprezintă prețul capitalului utilizat sau „chiria” pe care o plătește debitorul pentru dreptul care i se acorda, cel de a folosi capitalul împrumutat. Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină efecte favorabile asupra economiei, dupa cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite.