Criza economică și contabilitatea creativă

Introducere

Problema supusă analizei în prezentul eseu este una de mare actualitate în întreaga lume şi prezintă o complexitate multi-cauzală. Asemenea subiect este mult mai adecvat pentru o cer¬¬¬cetare seri¬oa¬să, cu un interval de timp suficient alocat şi care să se concretizeze printr-o te¬ză de doctorat. Asemenea demers, deşi a avut loc în ţara noastră (Spiridon, 2005) şi deşi s-a oferit chiar şi o soluţie originală (Rugină, 1994), nu este luat în seamă de politicienii şi eco¬no¬miştii ro¬mâni.

Principalele explicaţii moderne oferite fenomenelor economice ciclice şi mai ales cri¬ze¬lor economice recurente, sunt grupate pe două axe cauzale mari: piaţa liberă (reprezentanţii cu¬¬rentulului de gândire economică predominant, neo-keynesist) şi intervenţionismul guver¬na¬¬men¬tal (repre¬zen¬tanţii Şcolii economice austriece).

Pentru a identifica cauzele sistemice şi instituţionale care stau la originea ciclurilor şi cri¬zelor economice, vom apela la abordarea din perspectiva Şcolii economice austriece. În acest scop, sunt analizate succint mai întâi tipurile de sisteme economice posibile, iar apoi sunt spe¬ci¬ficate ca¬u¬ze¬le profunde ale crizei economice actuale şi o soluţie românească ori¬gi¬na¬¬lă.

Analiza tipurilor de sisteme economice posibile

„Există trei şi numai trei tipuri de sisteme economice sau modalităţi posibile de organi¬za¬re a interacţiunilor umane personale: piaţa liberă, socialismul şi intervenţionismul. (Spiri¬don, 2005, p. 12)

Economia de piaţă (sau piaţa liberă, capitalismul, ordinea proprietăţii private, coope¬ra¬¬rea voluntară sau ordinea non-agresiunii) se organizează pe umătoarele principii funda¬men¬¬tale (Spiridon, 2005, pp. 12-13; Rugină, 1994, pp. 22-23):

-relaţiile dintre persoane, care alcătuiesc societatea, se fundamentează pe respectarea drep¬tu¬rilor legitime de proprietate asupra resurselor;

-dreptul de proprietate reprezintă libertatea unei persoane de a utiliza resursele pe care le are la dispoziţie, fără a suferi interferenţe coercitive din partea altora (de exemplu, statul);

-proprietatea legitimă, aceea care a fost dobândită în mod voluntar şi non-violent (prin acte pre¬cum ar fi, dobândirea de resurse neutilizate, producţie, schimb voluntar, transferuri uni¬la¬te¬ral voluntare – moşteniri, milostenie şi cadouri) este respectată;

-această ordine economică bazată pe relaţii exclusiv voluntare şi non-agresive, este perfect com¬patibilă cu altruismul şi nu are nimic de a face cu egoismul, care nu poate fi principiu or¬¬donator al unei societăţi de piaţă liberă;

-libertatea activităţii economice şi a intrării în competiţie, cu scopul de a deservi clienţii mai bine calitativ şi/sau mai ieftin, constituie sursa principală a marilor progrese sociale în¬re¬gistrate în ţările capitaliste avansate. Astfel, individului i se permite să-şi aleagă pro¬priul mod de integrare în societate;

-utilizarea optimă a resurselor naturale şi umane, fără şomaj involuntar şi fără blocaj finan¬ci¬ar;

-proprietatea privată asupra factorilor de producţie reprezintă o funcţie socială, menită să creeze utilităţi atât pentru persoane, cât şi pentru societate;

-posibilitatea calculului economic;

-subsidiaritatea instituţiei statului în orice probleme pe care cetăţenii – individual sau aso¬ci¬a¬ţi – le pot soluţiona cel mai bine (adică, la o calitate mai bună şi/sau la un cost mai mic) decât ar putea să o facă statul; acest principiu se aplică mai des în materie de religie, edu¬ca¬ţie şi cultură;

-libertatea creativă în organizarea şi administrarea instituţiilor de educaţie publică şi privată la orice nivel;

-libertatea relaţiilor economice şi financiare cu străinătatea, dar până la o limită naturală un¬de apar probleme sociale care îi vizează pe cetăţenii români;

-separarea democratică a celor trei puteri în stat: legislativă, executivă şi judecătorească;

-garantarea opiniei publice (a patra putere într-o societate liberă) exprimată prin mass-me¬dia, indiferent de opinia celor care guvernează ţara;

-neutralitatea Armatei, a Şcolii şi a Bisericii, până la aceeaşi limită naturală unde apar pro¬ble¬me sociale pentru întregul popor.