Eficiența împrumuturilor contractate de România de la FMI

Abstract: Lucrarea a realizat un studiu asupra împrumuturilor contractate de la Fondul Monetar Internaţional de către România pe parcursul tranziţiei de la economia planificată la economia de piaţă. În primul rând s-a studiat conjunctura economică specifică din perioada contractării împrumuturilor de la Fondul Monetar Internaţional de către România, ca prim motiv al recurgerii la măsura de împrumutare externă. În al doilea rând s-au analizat destinaţiile resurselor financiare, obiectivele urmărite, şi rezultatele scontate prin contractarea acestor împrumuturi de la organizaţia internaţională. Un accent important s-a pus pe condiţiile de acordare ale împrumuturilor impuse de Fondul Monetar Internaţional. Ultima etapă de culegere a datelor pentru lucrare a fost reprezentat de observarea rezultatelor obţinute efectiv după utilizarea resurselor atrase prin împrumut, modalitatea utilizării a acestor resurse, şi destinaţiile reale ale resurselor. Scopul principal al lucrării a fost realizarea unui studiu comparativ privind obiectivele urmărite, destinaţiile resurselor, rezultatele scontate şi condiţiile impuse iniţial de Fondul Monetar Internaţional pe de-o parte, şi destinaţiile reale ale fondurilor, rezultatele obţinute efectiv după utilizarea fondurilor şi condiţiile ulterioare impuse de organizaţia financiară internaţională. În concluzie s-a urmărit analizarea eficienţei contractării împrumuturilor financiare externe de către România.

Cuvinte cheie: împrumut extern România, FMI, acord stand-by

Clasificare JEL: E31, F32, F33, F34

1. Introducere

Fondul Monetar Internaţional a fost creat în 1944 în timpul Conferinţei Monetare şi Financiare a Naţiunilor Unite, cu scopul de a stabiliza cursurile de schimb şi să asiste la reconstrucţia sistemului internaţional de plăţi a lumii. O serie de ţări au contribuit la crearea unui fond, din care urma să fie acordate temporar sume de bani, sub forma unor împrumuturi, ţărilor, care prezentau dezechilibre în balanta de plăţi.

FMI se descrie ca fiind o organizaţie a 185 de ţări, lucrând pentru cooperarea monetară, pentru asigurarea stabilităţii financiare, facilitarea comerţului internaţional, promovarea nivelului înalt de ocupare a forţei de muncă, asigurarea unei dezvoltări economice durabile şi pentru reducerea sărăciei.

Totuşi mulţi economişti critică faptul că ajutoarele financiare întotdeauna sunt însoţite de aşa-numita „condiţionalitate” inclusiv la SAP-uri(Structural Adjustment Programs - programele de ajustare structurală). Se susţine că aceste condiţionalităţi(care se concretizează în ţinte de performanţă economică stabilite ca o precondiţie a împrumutării de la FMI) reduc stabilitatea socială, în timp ce SAP-urile duc la o creştere a sărăciei în ţările beneficiare.

Deasemenea, Fondul câteodată impune programe de austeritate financiară, crescând taxele chiar şi atunci când economia ţării este slabă, pentru a genera venituri guvernamentale şi pentru a echilibra decifitele bugetare, care este o politică keynesiană. Joseph E. Stiglitz, fost economist-sef şi vicepreşedinte al Băncii Mondiale, critică acest mod de abordare din partea Fondului, argumentând că prin convertirea la o abordare mai monetaristă, Fondul nu ar mai avea un obiectiv valid, deoarece acesta a fost gândit să ofere fonduri ţărilor pentru a efectua relaţii keynesiene, şi că FMI-ul „nu participă la o conspiraţie, dar reflectă interesele şi ideologia comunităţii financiare occidentale.”

Una din principalele condiţii ale programelor de ajustare structurală, care era aplicată ţărilor cu probleme era ca guvernele ţărilor respective să vândă cât se poate de mult din activele naţionale corporaţiilor occidentale, în mod curios, la un preţ foarte redus.