Etapele principale, caracteristici și trăsături ale sistemului monetar național

• cunoasterea elementelor componente ale unui sistem monetar;

• intelegerea rolului aurului monetar in evolutia sistemelor monetare;

• intelegerea caracteristicilor sistemelor monetare actu ale si a rolului etalonului putere de cumparare in cadrul acestora;

• insusirea aspectelor esentiale referitoare la emisiunea diferitelor tipuri de moneda;

• cunoasterea formelor convertibilitatii monetare si a mecanismului cursului de schimb precum si a perspectivelor Romaniei in acest domeniu;

• dobandirea d e informatii cu privire la principalele momente in evolutia sistemului monetar national al Romaniei;

• realizarea de aplicatii practice cu privire la cursul real, indicele puterii de cumparare, multiplicatorul creditului.

PIATA MONETARA-DEFINIRE,EVOLUTIE

Definirea pietei monetare este adesea marcata de o anumita ambiguitate a vocabularului. Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt, existenta ei fiind legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari, iar altele au de efectuat un surplus de plati.

Piaţa monetară nu este o piaţă localizată , tranzacţiile acestei pieţe se încheie prin telefon , telex , fax . Piaţa monetară se derulează în principal la băncile care crează monedă , de la care se pot procura disponibilităţile necesare pentru a face faţă fluxurilor de plăţi . De aceea se poate spune că piaţa monetară este o piaţă a monedei centrale , adică a biletelor de bănci , a numerarului în general şi a disponibilităţilor în cont create la banca de emisiune . Piaţa monetară este o piaţă de lichidităţi pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare . Participanţii la această piaţă sunt bănci , case de economii , societăţi financiare , banca de emisiune , trezoreria statului , casele de titluri , etc. Unele dintre aceste organisme apar cu predilecţie excedentare creditoare , cum sunt de regulă casele de economii , casele de pensii , în timp ce altele , printre care băncile comerciale , instituţiile de credit specializate sunt predominant debitoare . Piaţa monetară redefineşte funcţia de compensare a excedentului şi deficitului de lichidităţi . Operaţia pe piaţa monetară cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de împrumut a unei sume de bani până la ora 12 a zilei următoare . Termenele pentru care se acordă creditele s-au prelungit de la 24 de ore până la 18 luni , cum rezultă dintr-o practică mai veche italiană până la perioade cuprinse între o zi şi 7 ani sau chiar 10 ani , cum atestă practica şi literatura franceză mai recentă .

Piaţa monetară a devenit în Franţa , după 1986 , o piaţă deschisă agenţilor nefinanciari care doresc fie să acorde credite , fie să se împrumute cu lichidităţi .

Piaţa monetară este un mecanism important în sistemul monetar şi financiar al unei ţări . Ea este locul intervenţiilor băncii de emisiune asupra lichidităţilor bancare .

Piaţa monetară este în prezent în plină schimbare , transformare . Până acum circa un sfert de secol ea a fost o piaţă specializată , cunoscută doar unor specialişti , iar noţiunea corespundea în fapt cu ceea ce reprezintă piaţa interbancară . Pe această piaţă restrânsă băncile îşi regularizează zilnic excedentele şi deficitele de trezorerie . Puteau interveni şi atunci instituţii financiare specializate cu excedentele lor de lichiditate . Banca Franţei , ca bancă de emisiune , avea posibilitatea să intervină şi ea , dar o făcea foarte puţin , întrucât ea refinanţa băncile prin intermediul reescontului efectelor comerciale. Ea mai acorda avansuri pe efecte publice , efectua operaţiuni de open-market , dar de proporţii reduse şi la o rată mai ridicată decât taxa de scont.

Din 1967 alimentarea pieţei monetare a fost îmbunătăţită prin posibilitatea ce s-a creat societăţilor de asigurări , caselor de pensii de a plasa lichidităţile colectate de ele. Casele de economii , care până atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung , au trecut la utilizarea unei fracţiuni de 20 % din acestea pe piaţa monetară . Refinanţarea pe calea reescontului a fost descurajată prin faptul că rata dobânzii la creditele acordate pe piaţa monetară a devenit mai mică decât taxa oficială a scontului , iar plafoanele de scont , care asigurau un automatism în refinanţarea băncilor la banca centrală , au fost suprimate .

Sub influenţa inovaţiei financiare şi a conjucturii , proporţia datoriei publice creşte . Noile instrumente financiare de genul SICAV pe termen scurt şi fondurile comune de plasament (FCP) captează lichidităţile populaţiei şi intreprinzătorilor . Reforma din noiembrie 1986 a constat în “deschiderea” pieţei monetare pentru a permite accesul la operaţiunile ei şi a intreprinderilor şi trezoreriei publice . Piaţa monetară a devenit , în aceastã concepţie , o piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi pe termen mijlociu , unde toţi ofertanţii şi solicitanţii de capitaluri pot interveni .