Capitolul 1 3 Concept. Structură.Trăsaturi 3 1.1Abordări conceptuale privind noţiunea de datorie publică 3 1.2 Structura datoriei publice 4 1.3 Datoria pulică internă 7 1.4 Datoria publică externă 9 Capitolul 2 12 Evoluţia datoriei publice în România 12 2.1 Cadrul juridic 12 2.2 Evoluţia datoriei publice în România în perioada 2000-2008 13 2.3 Evoluţia datoriei publice în 2009 16 2.4 Cauzele datoriei publice în România 18 2.4.1 Deficitul bugetar 19 Capitolul 3 20 Perspective privind datoria publică a României în perioada 2010-2012 20 Bibliografie 22
Capitolul 1 Concept. Structură.Trăsaturi 1.1Abordări conceptuale privind noţiunea de datorie publică “Datoria publică semnifică totalitatea sumelor împrumutate de către autoritaţile publice centrale şi locale de la persoane fizice şi juridice pe piaţa internă şi în străinătate şi rămase de rambursat la un termen dat.” “ În accepţiune mai largă noţiunea de datorie publică semnifică existenţa unor obligaţii de plată ale autorităţilor publice, faţă de persoane fizice şi juridice, rezultate din raporturi economice sau de altă provenienţă, considerate în ansamblu. Ea implică acţiuni de interes public generatoare de datorii, între care cele mai frecvente se concretizează prin consumuri şi cheltuieli publice finanţate de împrumuturi.” În opinia lui Dan Moraru, datoria publica semnifică totalitatea obligaţiilor interne şi externe ale statului, la un moment dat, contractate de guvern, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor. “Datoria publică este efectul direct al deficitelor bugetare cumulate din perioada anterioară ce trebuie finanţate prin împrumuturi” Deoarece, ritmul de creştere a nevoilor sociale devansează ritmul de creştere a veniturilor publice, este necesară, pe lângă utilizarea eficientă a banului public, o permanentă activitate de identificare de noi resurse care să fie alocate prompt nevoilor sociale în permanentă creştere. Finanţarea cheltuielilor publice, ca expresie a nevoilor societăţii, se poate realiza prin intermediul resurselor financiare publice prelevate de la contribuabili şi evidenţiate în bugetul general consolidat, al fondurilor externe nerambursabile şi a împrumuturilor externe şi interne, garantate direct sau indirect de către autorităţile administraţiei publice, atât centrale cât şi locale. În ţările cu deficit bugetar, necesarul de fonduri suplimentare, faţă de veniturile curente ale statului este justificat de necesitatea finanţării deficitului bugetar anual prevăzut în legea bugetului de stat. Acestea au la îndemână obţinerea de fonduri fie direct de la persoane fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti libere, fie de la instituţii financiare specializate care atrag disponibilităţi băneşti de pe piaţa financiară şi le pun la dispoziţia statului pe o anumită perioadă. Statul recurge la împrumuturi pe bază de contract prin care se generează obligaţia acestuia de a le rambursa, împreună cu dobânda şi cu alte costuri, într-o perioadă de timp specificată. Împrumuturile de stat se realizează prin contracte-convenţie interne şi internaţionale, pe bază voluntară, de rambursabilitate şi cu o contraprestaţie. Un astfel de raport juridic este raţional să se încheie numai după epuizarea tuturor celorlalte posibile surse de finanţare. Nevoia de împrumuturi publice este o realitate întâlnită în tot mai multe ţări ale lumii. Astfel, autorităţilor publice la nivel central le revine sarcina de a folosi împrumuturile publice în mod special pentru măsuri care să producă rezultate, din profitul cărora să se restituie atât sumele împrumutate, cât şi dobânzile aferente. “Factorii decizionali responsabili cu politicile economice şi financiare trebuie să estimeze cât mai exact ritmul de creştere al veniturilor bugetare pentru a fi în măsură să stabilească limitele până la care se poate împrumuta, fără efecte negative asupra vieţii economice. “ Pentru ca persoanele fizice şi cele juridice să-şi orienteze disponibilităţile băneşti spre împrumuturile de stat, este necesar ca avantajele ce li se oferă de aceste împrumuturi să fie mai mari sau cel puţin egale cu cele oferite de diferite alte plasamente private. Statul oferă ca avantaj esenţial solvabilitatea, adică securitatea deplină a plasamentului, asigurând în toate cazurile restituirea integrală a sumelor aferente împrumutului. 1.2 Structura datoriei publice Obligaţiile financiare ale autorităţilor publice se grupează în două mari categorii, datorie publică guvernamentală şi datorie publică locală. Datoria publică guvernamentală reprezintă, la un moment dat, totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturile terţilor garantate de Guvern sau din împrumuturile contractate în mod direct, de pe pieţele financiare. Cu alte cuvinte, datoria publică guvernamentală este alcătuită din datoria publică guvernamentală directă şi datoria publică guvernamentală garantată.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
