Evoluția PIB

I.Noţiuni teoretice

1. Definire

Produsul intern brut reprezintă un indicator macroeconomic ce oglindeşte suma valorii de piaţă a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final, ce sunt produse în toate ramurile economiei în interiorul unui stat în decurs de un an. Acest indicator se poate calcula şi la nivel de regiune sau localitate.

Produsul intern brut măsoară două lucruri în acelaşi timp :

- venitul total din economie;

- cheltuielile totale pentru bunuri şi servicii effectuate într-o economie.

„Pentru o economie ca întreg, veniturile sunt egale cu cheltuielile.”

Gospodăriile cumpără bunuri şi servicii de la firme, iar firmele folosesc veniturile din vânzări pentru a plăti salariile lucrătorilor, chiriile către proprietarii activelor închiriate şi profituri către proprietarii firmelor. PIB este egal cu volumul total al cheltuielilor efectuate de firme pe piaţa factorilor de producţie.

Economisti (pornind de la Keynes) au împarţit termenul de consum general în două părţi sunt: consumul privat şi cheltuielile sectorului public. Două avantaje ale împarţirii consumului total în acest mod în teoria macroeconomică sunt:

- Consumul privat este o preocupare central a economiei bunăstarii. Investiţiile private şi subdiviziunile comerciale ale economiei sunt direcţionate ultimativ ( în curentul principal al modelelor economice) înspre creşterea pe termen lung a consumului privat.

- Deoarece este separat de consumul privat endogen, consumul sectorului public poate fi considerat exogen, astfel încât diferite niveluri ale consumului sectorului public pot fi considerate ca făcând parte din domeniul plin de sensuri al macroeconomie.

a) PIB nominal şi PIB real

PIB nominal Producţia de bunuri şi servicii evaluată îm preţuri curente.

PIB real Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri comparabile.

Deflatorul PIB O măsură a nivelului preţurilor calculată ca raport între PIB nominal şi PIB real, înmulţit cu 100.

b) PIB potenţial şi PIB efectiv

Producţia potenţială – sau PIB potenţial sau producţia care asigură ocuparea deplină a mâinii de lucru – nu este un număr fix, ci creşte în timp. Această creştere reflectă atât creşterea volumului disponibil de muncă şi capital, cât şi creşterile de productivitate ale acestor factori de producţie.