Finanțarea dezvoltării economico-sociale a României

Cap 1: Cheltuielile publice pentru acţiuni economice

1.1 Cheltuielile publice

Cheltuielile publice pentru acţiuni economice reflectă amploarea şi modalităţile de implicare a statului in economie.Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt atât agenţii financiari publici (de stat), cât şi agenţii economici privaţi sau persoanele fizice din domeniul producţiei şi serviciilor.

Existenţa sectorului public în economie, mai extins sau mai restrâns, are mai multe explicaţii:

a) necesitatea înfiinţării unor întreprinderi de stat în ramuri economice fundamentale şi cu importanţă strategică pentru stat

b) existenţa anumitor ramuri şi sectoare de activitate în care, rentabilitatea fiind scăzută, capitalul privat nu este interesat

c) nivelul ridicat al cheltuielilor implicat în anumite obiective sau activităţi(dezvoltarea infrastructurii, aeronautică, cercetare în domeniul nuclear, spatial sau militar)

d) interesul statului de a-şi asigura o sursă de venituri prin înfiinţarea de întreprinderi proprii sau participarea la capitalul social al unor societăţi mixte

e) necesitatea preluării, în anumite situaţii de către stat, prin răscumpărare, a unor întreprinderi private aflate în situaţia de faliment şi a căror activitate prezintă importanţă pentru stat.

În afara sectorului public, chiar dacă într-o mai mică măsură, statul sprijină şi sectorul privat, acordând întreprinderilor particulare ajutoare financiare pentru depăşirea perioadelor de criză. O parte a cheltuielilor pentru acţiuni economice reprezintă cheltuieli curente sau de funcţionare asigurân desfăşurarea normală a activităţilor economice, altele constituie cheltuieli de capital asigurând finanţarea obiectivelor de investiţii, iar o altă parte sunt cheltuieli de tranfer(subvenţiile).Cheltuielile publice pentru acţiuni economice se finanţează atât pe seama unor resurse interne(buget de stat, fonduri cu destinaţie specială), cât şi pe seama unor resurse externe(fonduri comunitare cu caracter structural, pentru ţările UE etc).

Formele prin care statul sprijină întreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate în două categorii: forme clasice sau directe de intervenţie şi ajutor şi forme indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace băneşti.

Metodele clasice(directe) sunt:

• subvenţii

• investiţii

• împrumuturi cu dobândă subvenţionată

• finanţarea informării / publicităţii

• avansuri rambursabile

Printre metodele indirecte enumerăm:

• avantaje fiscale

• garantarea de către stat a împrumuturilor bancare

1.2 Ajutoarele de stat

Pe măsură ce barierele fizice, reglementare şi fiscale din calea comerţului intraeuropean au fost înlăturate, subvenţionarea anumitor sectoare a rămas unul din puţinele instrumente care duc la imperfectarea liberei circulaţii a bunurilor şi la fragmentarea pieţelor. Politica comunitară în domeniul ajutoarelor de stat este o componentă interesantă a politicii comunitare în domeniul concurenţei. Întrucât Tratatul CEE a fost foarte vag în definirea conceptului de ajutoare de stat, Comisia şi CEJ au căutat în timp, să clarifice regulile cu privire la acestea. Preocupările s-au centrat asupra unei probleme esnţiale a economiei politice şi anume, asupra raporturilor dintre statul modern şi principiile pieţei.

Pentru a fi considerate ajutoare de stat, formele de sprijin trebuie să indeplinească concomitent următoarele condiţii:

-ajutorul trebuie să favorizeze sau să confere avantaje dobânditorilor;

-să fie acordat de stat sau din resurse publice

-ajutorul trebuie să favorizeze anumite entităţi sau activităţi economice

-sprijinul trebuie să afecteze comerţul din statele membre

-sprijinul trebuie să distorsioneze concurenţa pe piaţa unică

Nu sunt considerate ajutoare de stat: asistenţa financiară acordată între firmele private; asistenţa publică acordată indivizilor; finanţarea unor entităţi care nu au caracter lucrativ (spitale, şscoli); finanţarea unor proiecte care nu au legatură directă cu actorii economici (lucrările de infrastructură); măsurii regulatorii care conferă avantaje unor firme fără a se face transfer de bani publici sau a se contribui la creşterea datorii publice; măsurile generale de politică economică care nu favorizează anumiţi actori privaţi (reducerea impozitului pe profiturile companiilor); măsurile care nu distorsionează concurenţa cum ar fi stimulentele pentru pensionarea anticipată; măsurile care au un efect pur local(finanţarea facilităţilor locale de agrement).