Impozitul pe Avere

Capitolul I. CARACTERIZAREA GENERALĂ A IMPOZITELOR PE AVERE

Noțiunea de impozit în literatura de specialitate, economică și juridică a primit numeroase definiții.

Impozitul este privit ca o contribuție bănească obligatorie cu titlu nerambursabil la bugetul statului de către persoanele fizice şi cele juridice pentru veniturile de care dispun.

În literatura de specialitate impozitul mai este privit şi ca un mijloc de realizare a veniturilor publice individualizat şi particularizat.

În interpretarea și definirea termenului de impozit există numeroase opinii diferite, deși, în toate găsim ca și element comun funcționarea statului și efectuarea prelevărilor de tipul impozitelor , pentru a se acoperi cheltuielile efectuate de către stat cu caracter public.

1.1.Particularitățile impozitelor pe avere ca formă a impozitelor

În condițiile organizării comunităților umane în forme de tip statal, efectuarea cheltuielilor pentru crearea și funcționarea instituțiilor de stat a făcut și face necesară redistribuirea produsului creat (în sfera activităților materiale private) și procurarea de resurse financiare publice acoperitoare, între care impozitele constituie, prin proporții, arie de manifestare și vechime, forma principală a acestora. Ele au apărut încă din sclavagism, fiind considerate ca primele elemente de finanțe publice, manifestându-se în măsura în care statul a trecut la prelucrarea, în formă bănească la dispoziția sa a unor părți din veniturile sau valorile dobândite de persoanele private, în scopul finanțării de nevoi cu caracter public.

Etimologic noțiunea de impozit vine de la termenul ’impositu’’din limba latină cu întelesul de cedare a unor sume de bani. Impozitele sunt niste prelevări obligatorii la dispoziția statului, ce obligă contribuabilul să cedeze părti din veniturile sale cu scopul constituirii fondurilor bănesti cu destinația de finanțare nevoilor de consum cu caracter public.Continul economic al impozitelor prevede procesele și relațiile economice de redistribuire în formă bănească a veniturilor persoanelor private , a PIB-ului dar și a averilor dobândite de acestea , către stat, pentru satisfacerea nevoilor cu caracter public.

Impozitul fiind principala formă de constituire a resurselor bănesti, acesta prezintă și anumite trăsături definitorii, prin care reușește să se diferențieze de celelalte categorii financiare.

Prima trăsătură este cea care face referire la contribuția bănească , persoanele fizice și juridice sunt datoare să participe la formarea fondurilor generate de dezvoltarea societății dar după anumite criterii.

Impozitul se datorează pentru veniturile realizate și pentru bunurile aflate în proprietatea contribuabilului și care statul consideră că sunt impozabile.

Caracterul obligatoriu al impozitului este trăsătura care se referă la faptul că persoanele fizice și juridice care obțin venit sunt obligate să plătească statului o sumă de bani, un anumit procent din suma care o percepe ca venit.

Impozitele sunt datorate conform dispozițiilor legale , în sensul ca nici un impozit al statului nu se poate stabili și percepe , decât cu ajutorul unei legi.

O altă trăsătură importantă este că se încasează cu titlu definitiv si fără contraprestație directă din partea statului. Impozitele sunt plăți ce se fac către stat definitiv și reprezintă și o modalitate de participare la formarea resurselor financiare publice.

In concepția clasică , impozitul era privit ca o plată suportată de cetățeni pentru serviciile oferite lor de către stat. A.Smith si D. Ricardo afirmau că impozitul reprezintă o prelevare din produsul creat în economia reală, pentru acoperirea cheltuielilor generate de funcționarea statului , respectiv a intituțiilor sale neproductive.

Economistul francez, Pierre Lalumiere este de părere că impozitele pot fi folosite pentru a ”încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și social”.

Gaston Jéze, este considerat inițiatorul finantelor publice și afirmă că impozitul este o prestație bănească încasată de către stat de la particulari, fără voia lor și nerambursabil cu scopul acoperirii nevoilor publice.

În concepția modernă, însă, abordarea conținutului economic al impozitelor ține seama , în mod explicit, de mutațiile survenite în societate, în general și în economie , în special, integrându-se noilor doctrine politice și economice . Modificările de ordin conceptual privind impozitul se referă la luarea în considerare , nu numai a caracterului de resursă financiară a statului , ci și a celui de instrument de intervenție și influențare asupra evoluției vieții economice si sociale.