Inovația financiară. forme. cauze. consecințe

Cap. I : Consideratii generale asupra pietei financiare.

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc şi se reglează, liber sau dirijat, cererea şi oferta de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii în cadrul firmelor.

1.1. Concepte

După tipul activelor care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piaţa financiară este formată din trei mari sectoare, constituite ca pieţe distincte:piata bancară, piaţa monetară şi piaţa de capital

Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între posesorii de disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri, pe baza relaţiilor de credit. Rolul acestor pieţe este de absorţie a excedentului de active monetare ale celor care economisesc şi care doresc să dispună de posibilitatea retragerii lor în orice moment.

Piaţa monetară este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare pe termen scurt, de către societăţile financiare. Tranzacţiile includ depozitele bancare la vedere şi la termen ale persoanelor fizice sau juridice, biletele de ordin, cecurile, certificatele de depozit şi alte titluri mobiliare pe termen scurt (până la un an).

Activele sunt mobilizate, în general, de către agenţii economici, prin credite bancare, pentru producerea de bunuri şi servicii, dar şi de unele nevoi temporare ale băncii şi tezaurului sau investiţii în nume propriu ale societăţilor bancare.

Participanţii la oferta şi cererea de active monetare pot fi: guvernul, municipalităţile şi autorităţile locale, băncile centrale şi comerciale, societăţile de asigurare şi alte instituţii financiare, întreprinderile şi societăţile comerciale sau industriale, persoanele fizice etc. Pieţele monetare sunt puternic influenţate de nivelul economic al ţărilor respective, fiind sensibile la diferenţele dintre ratele dobânzilor, nivelul inflaţiei, şomaj etc.

De aceea, investitorii sunt întotdeauna în căutarea pieţelor monetare avantajoase din punctul de vedere, fie al unei rate înalte a profitului, fie al unui coeficient minim de risc. În acest moment intervine o componentă distinctă a pieţei monetare, şi anume piaţa valutară, care asigură conversia activelor dintr-o valută în alta, în sensul creşterii profitului la rata de schimb. O motivaţie importantă a existenţei pieţei monetare este dată de necesitatea şi posibilitatea convertirii activelor pe termene scurte şi foarte scurte (de la 24 de ore la o săptămână) sau pe termene medii (3 până la 12 luni). Acest proces poate continua la termene mai mari, pentru activele disponibile pe termen lung, făcându-se trecerea de la piaţa monetară la piaţa de capital.

Piaţa de capital - componentă principală a pieţei financiare.

Piaţa de capital este specializată pe tranzacţii cu active financiare pe termen mediu şi lung, prin intermediul lor asigurându-se transferurile de capitaluri disponibile către utilizatorii ale căror nevoi depăşesc posibilităţile interne de acoperire.

Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în

economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital către posibiliiinvestitori, deţinători de excedente de capital.Valorile mobiliare emise în vederea atragerii de capital sunt negociabile, adică se vând şi se cumpără de către participanţii la piaţa de capital, asigurându-se un flux permanent între investitori (ofertanţi de capital) şi utilizatori (agenţii economici în căutare de capital). Spre deosebire de titlurile tranzacţionate pe pieţele monetare, care se negociază pe termen scurt, piaţa de capital este formată din tranzacţiile pe termen mediu şi lung, cu titluri mobiliare specifice: acţiuni, obligaţiuni, titluri de rentă, bonuri de tezaur etc.

Inovatiile financiare reprezinta noi produse financiare care au determinat o crestere a cererii de titluri de valoare, modificarea comportamentului publicului in materie de plasamente, rezultand dezvoltarea pietelor financiare.

Inovatiile financiare realizate in tarile dezvoltate, mai ales incepand cu anii 1980, au pus in evidenta noi active financiare care prezinta un grad de lichiditate apropiat de cel al monedei si care, in plus, aduc un venit sub forma de dobanda.

1.2 Premisele inovatiei financiare

Conceptul de inovaţie financiară şi-a făcut apariţia în literatura de specialitate în anii ’70, sub impulsul lucrărilor lui W.Silber.

Acest concept desemnează unul din fenomenele următoare:

- Apariţia unui nou produs financiar, ceea ce se traduce prin „extensia” meniului de active financiare, noul produs financiar obţinându-se cel mai adesea printr-o transformare brutală, fie prin modificarea anumitor proprietăţi ale activelor financiare disponibile;

- Dezvoltarea unor noi pieţe de capitaluri sau unui nou comportament pe o piaţă deja existentă;

- Introducerea unor noi tehnologii de plată (electronizarea fluxurilor monetare).

Cauzele fundamentale ale inovaţiilor financiare sunt:

a) amplitudinea variaţiilor ratei inflaţiei, a dobânzilor şi a cursului de schimb;

b) deformarea marcantă a structurii capacităţilor şi a nevoilor de finanţare ale agenţilor economici;

c) acţiunea voluntaristă a puterilor publice.

Într-un mediu incert, atât creditorii, cât şi cei care se împrumută încearcă să-şi reducă expunerea activelor la riscuri, astfel