Management financiar

I. SCURT ISTORIC

Analiza cost-beneficiu (ACB) este o metodă de analiză economic-ecologică apărută în secolul al XIX-lea în S.U.A. Analiza cost-beneficiu este percepută de literatura economică-ecologică de specialitate ca o metodă de evaluare economică a efectelor ambientale ale proiectelor de investiții (în special cele din domeniul public) în construcții, industrie, transporturi, turism sau agricultură.

Facem această precizare pentru a evita eventualele confuzii rezultate din traducerea ad-litteram, dar nu de sens, a unor termeni preluați din literatura străină. Analiza cost-beneficiu (ACB) nu trebuie înțeleasă prin prisma indicatorului venituri-costuri ce ar rezulta din traducerea termenului benefice-cost, care înseamnă venit-cost și nicidecum beneficiu cost. Cost-benefit semnifică raportul economic (eforturile economicecosturi), ecologic (efectele ecologice - afectarea / îmbunătățirea ambientului natural) și social (efecte sociale privind crearea sau dispariția de locuri de muncă, protecția sănătății oamenilor, îmbunătățirea nivelului de trai, beneficiile rezultate din educația, calificarea, recalificarea oamenilor).

Istoricul metodei Metoda analizei cost beneficii (CBA) a apărut ca metodă de lucru încă din anii 1808. La vremea aceea, un funcționar al Trezoreriei Americane pe nume Albert Galatin propunea ca, pentru proiectele privind transportul pe apă, să fie utilizată o metodă de analiză și evaluare bazată pe compararea costurilor și beneficiilor financiare și non- financiare ale investițiilor. Treizeci și șase de ani mai târziu, în 1844, francezul Jules Dupuit, argumenta fezabilitatea investițiilor în lucrările publice prin prisma unui model de analiză de tip cost- beneficiu. Metoda a început să-și dovedească utilitatea practică la începutul secolului al XX-lea în Statele Unite ale Americii la analiza economică a proiectelor de irigații (1902) și a proiectelor de prevenire și combatere a inundațiilor (1936).

În 1958, Eckstein2 subliniază utilitatea metodelor ACB în evaluarea proiectelor de investiții în lucrările de hidroameliorații și hidroenergetice. Autorul menționat corelează utilitatea ACB cu fundamentul economic al bunăstării societății de consum. Dacă, până în anii ’60, analiza cost beneficiu (ACB) era relaționată cu proiectele de investiții privind într-un fel sau altul apa ca resursă sau mijloc de transport, (hidroameliorări prevenirea inundațiilor, lucrări hidroenergetice, alimentări cu apă, canalizări, hidro-transport etc.), începând cu anii 1970 metoda a început să fie adaptată și utilizată și la alte tipuri de proiecte preponderent cu finanțare publică, dar nu numai, care într-un fel sau altul au impact asupra mediului ambiant.

Aplicarea metodei la evaluarea fezabilității proiectelor de investiții s-a făcut de la proiecte mari cum ar fi: centrale nucleare, rafinării și combinate chimice sau lucrări de infrastructură, aeroporturi, tunele (exemplu Tunelul Mânecii), autostrăzi sau căi ferate și până la proiecte medii sau mici (exemplu lucrări de reabilitare ecologică, managementul integrat al deșeurilor, parcuri naturale și rezervații, dezvoltarea unor activități de producție sau servicii cu impact mare asupra mediului). Organismele guvernamentale au început să introducă prin intermediul legilor și normelor obligativitatea utilizării analizei cost-beneficiu la evaluarea proiectelor cu finanțare publică. Spre exemplu, încă din 1970 Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia și Canada au emis legi prin care analizele de impact asupra mediului (EIA3 ) pentru proiectele de investiții trebuie să aibă ca suport tehnicile ACB. Importanța utilității ACB este ilustrată și de faptul că cel de-al 5-lea Plan de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene a propus adoptarea ei în cadrul programului către sustenabilitate (Towards Sustainability). Se subliniază faptul că „trebuie elaborată o metodologie cost-beneficiu a Comunității cât mai urgent, care să poată fi aplicată tuturor proiectelor și politicilor care cuprind o componentă de mediu”. Prin această metodologie, se recomandă ca statele membre să țină cont nu numai de avantajele pe termen scurt ale dezvoltării economice bazată pe utilizarea intensivă a resurselor rezultate în urma exploatării mediului ambiant, cu efecte ireversbile în creșterea poluării și epuizarea (depleția) resurselor, ci și de beneficiile pe termen lung rezultate dintr-o exploatare și utilizare rațională eficientă și eficace a resurselor.

În categoria resurselor sunt considerate nu numai resursele clasice de natură organică sau anorganică pentru obținerea energiei sau materiilor prime pentru producție, ci și elemente considerate vitale cum ar fi: aer, apă, sol, peisaje sau moștenirea culturală.

Al 6-lea Plan de acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene (Spre sustenabilitate) recunoaște că o abordare eficientă a problematicii mediului în analize de tip cost-beneficiu pentru proiectele de investiții este afectată de:

- insuficiența sau lipsa informațiilor privind starea fizică a mediului; necunoașterea cu precizie a limitelor de toleranță ale mediului;

- evaluarea greoaie a costurilor pagubelor asupra mediului cauzate de adoptarea unor tehnologii productive, dar cu impact major asupra mediului, prin imposibilitatea cuantificării precise a efectelor sau a lipsei de acțiune în direcția promovării tehnologiilor non-poluante, dar mai puțin productive;

- controversele legate de alegerea ratei optime de actualizare care să ilustreze în mod adecvat valoarea mediului pentru generațiile viitoare;

- dificultatea transpunerii în prețuri corecte a elementelor de mediu. În economia de piață prețul corect este dat de cererea și oferta pentru un produs. Banul reprezintă unitatea obișnuită de măsură.

În economia de piață ecologică, prețul este influențat, pe lângă cerere și ofertă, de accesibilitatea la elemente considerate vitale: apă, aer, sol nepoluate, plus resursele de materii prime și energie. În acest caz, utilitatea reală și disponibilitatea vitală pe termen lung cu corespondență în termeni financiari înlocuiesc unitățile monetare clasice. Acest nou tip de abordare este necesară întrucât unele activități umane care afectează mediul pot dăuna și sănătății umane prin efectul de feedback. De asemenea, „sunt dificil de evaluat costurile optime de îmbunătățire a unei componente de mediu în detrimentul alteia”6 .

Este sugerată utilitatea unei abordări holistice a problemelor legate de mediu, astfel încât selectarea investițiilor viitoare să fie făcută pe baza unor principii recunoscute în Tratatul CEE de Dezvoltare Durabilă a Părților, art. 130 alin.3 cum ar fi: principiul precauției (PP), principiul responsabilității (PR), principiul poluatorul plătește (PPP), coeziunea socială etc. Instituțiile bancare internaționale (exemplu Banca Mondială, B.I.R.D, B.E.R.D) de asemenea, prin intermediul metodologiilor pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, au statuat obligativitatea utilizării analizei cost beneficiu la întocmirea proiectelor de investiții finanțate de ele. În România, metoda analizei cost-beneficiu (ACB) a început să fie aplicată la investițiile din domeniul energetic încă din anii 1970. În prezent, este utilă o reevaluare a acestui tip de analiză și o reactualizare a legislației în materie de mediu și audit, în scopul utilizării ACB la proiectele actuale de investiții în domeniul public și privat la un nivel echivalent cu cel din statele dezvoltate (UE, S.U.A., Japonia, Canada).