Managemntul riscurilor în activitatea bancară - Banca Comercială Carpatica

Capitolul 1. Noțiuni generale privind riscurile interne și gestiunea acestora în activitatea bancară

În ultimii ani noțiunea de risc a devenit tot mai uzuală, având în vedere că orice activitate economică determină într-o anumită măsură și riscuri. În literatura de specialitate, riscul apare ca fiind un eveniment posibil, previzibil sau imprevizibil ce poate provoca anumite pierderi .

În ceea ce privește riscurile din activitatea bancară, acestea sunt definite ca fiind riscurile cu care se poate confrunta o bancă în realizarea operațiunilor sale și reprezintă gradul de pierdere pe care aceasta îl suportă atunci când contrapartida sa nu poate să-și achite datoriile față de bancă . Activitatea internă a unei bănci este supusă unui număr important de riscuri ce decurg din operațiunile pe care aceasta le desfășoară. Astfel, principalele riscuri ce decurg din activitatea internă a unei bănci sunt:

- Riscul de credit;

- Riscul de lichiditate;

- Riscul de solvabilitate;

- Riscul valutar;

- Riscul operațional.

Riscul de credit este considerat o pierdere potențială pe care o poate suferi o bancă în situația în care un client debitor nu își poate îndeplini obligațiile cu privire la rambursarea principalului și a dobânzii în conformitatea contractului de credit. Acesta este considerat cel mai important risc ce decurge din activitatea internă a unei bănci și este considerat principala cauză a falimentelor bancare . În aceste condiții, atunci când acordă un credit, băncile comerciale trebuie să analizeze situația economico-financiară a clienților pentru a îi putea încadra în anumite categorii de performanță financiară.

Riscul de credit poate fi determinat de o multitudine de factori, dintre care cei mai semnificativi sunt :

- Condiții de creditare generoase și în neconcordanță cu normele de creditare;

- Nerespectarea normelor interne de creditare de către angajații băncii;

- Creditarea cu un caracter preferențial, sub condițiile pieței;

- Concentrarea peste o anumită limită a creditelor pe o anumită piață, care poate fi superioară capacității băncii de a gestiona și de a acoperi riscurile;

- Neatenția băncilor comerciale în crearea normelor de creditare.

Pentru a reduce expunerea la riscul de credit băncile comerciale trebuie să analizeze o serie de elemente, printre care :

- Performanța financiară a debitorului;

- Calitatea și structura sursei de venituri aferente rambursării;

- Calitatea și structura garanțiilor;

- Calitatea managementului.

De asemenea, în vederea minimizării efectelor riscului de credit, băncile ar trebui să implementeze politici de creditare performante, o analiză mai riguroasă a dosarelor de creditare depuse de potențialii clienți, aprecierea internă a calității debitorilor, având la bază criterii unitare, precum și stabilirea unor marje a dobânzilor practicate.

Riscul de lichiditate este definit în literatura de specialitate ca fiind situația în care banca nu poate să-și achite obligațiile de plată scadente. Acesta apare ca urmare a existenței unei necorelații între elementele de activ și cele de pasiv din fluxul de numerar. În conformitate cu mărimea resurselor sale, banca este nevoită să primescă plasamente pe termen scurt și să acorde credite pe termen lung.

Lichiditatea este necesară pentru o bancă pentru asigurarea fondurilor necesare dezvoltării și pentru compensarea fluctuațiilor bilanțiere, previzibile sau imprvizibile. Astfel, prin lichiditatea unei bănci este prezentată capacitatea acesteia de a putea face față într-un mod eficient retragerilor de fonduri de către clienți și plăților determinate de scadența altor datorii, precum și de a reuși să acopere necesarul de finanțare suplimentar pentru portofoliul de credite și de investiții .

Riscul de lichiditate este în general determinat de situația bilanțului bancar, de încrederea clienților în acea bancă, dar și de situația generală a băncii. În ceea ce privește situația bilanțului băncii, poate apărea o necorelare între scadența operațiunilor active și acelor pasive și astfel banca se poate confrunta cu situația în care disponibilitățile sub formă de depozite să prezinte scadențe mai mici decât creditele acordate, dar apare și tendința băncii de a-și majora profitul prin plasamente pe termen lung, mai bine remunerate. În privința încrederii de care o bancă beneficiază în fața clienților îi permite acesteia să profite de oportunitățile pieței și o ajută să își crească rentabilitatea și să își îmbunătățească nivelul lichidității.