Monografie Spitalul Clinic pentru Copii Sfânta Maria Iași

CAP. 1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIEI PUBLICE: SPITATUL CLINIC DE COPII SF. MARIA, IAŞI

1.1. Scurt istoric

Spitalul clinic pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi a fost înfiinţat în 1970 în actuala locaţie prin unificarea tuturor structurilor pediatrice existente în Iaşi (Spitalul Israelit, Spitalul Caritas, Spitalul Sf. Spiridon).

În structura iniţială erau incluse 2 secţii de Pediatrie, o secţie de Chirurgie Pediatrică şi Ortopedie, secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, secţia Oncologie şi secţia de Prematuri.

Profilele clinice sunt în marea majoritate unice pentru toată zona Moldovei. Secţiile şi compartimentele de înaltă specialitate funcţionează începând din 1991 şi au vechime între 11 şi 13 ani şi sunt deservite de medici cu a doua specialitate sau competent

1.2. Obiectul de activitate

Spitalul de Urgenţă pentru copii "Sfânta Maria" asigură asistenţă medicală pediatrică de înaltă specialitate pentru municipiul şi judeţul Iaşi precum şi pentru cele 7 judeţe ale Moldovei.

Conform Legii nr. 27. din 18/06/2003, denumită şi Legea spitalelor, spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, proprietate publică sau privată, care asigură servicii medicale.

Serviciile medicale acordate de spital sunt: preventive, curative, de recuperare şi paliative, de îngrijire în caz de graviditate şi maternitate, precum şi a nou-nascutului.

Spitalul participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei, potrivit competenţelor stabilite de Ministerul Sănătaţii.

Spitalul asigură condiţii de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Spitalul răspunde, potrivit legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igiena şi alimentaţie, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, ce determină prejudicii cauzate pacienţilor, stabilite de către organele competente. Pentru prejudicii cauzate pacienţilor din culpa medicală, răspunderea este individuală.

Orice spital are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricarei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică.

Problemele de etică şi deontologie profesională sunt de competenţa, după caz, a Colegiului Medicilor din România, a Colegiului Farmaciştilor din România sau a Ordinului Asistenţilor Medicali din România.

Pentru a putea funcţiona în condiţii de normalitate, spitalul trebuie să îndeplinească condiţiile de autorizare sanitară de funcţionare şi, după caz, de acreditare prevăzute de lege. Spitalele sunt obligate să deţină sau să obţină autorizaţia sanitară de funcţionare.

Spitalele care nu obţin autorizaţia sanitară de funcţionare, în termenul prevăzut prin norme elaborate de Ministerul Sănătatii li se suspendă activitatea parţial sau total. Taxa de acreditare se suportă de spital. Nivelul taxei se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor. După acordarea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalele intra în procesul de acreditare, care se efectuează la cererea spitalelor. Acreditarea garantează faptul, conform articolului 13 din Legea nr. 270, că spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit Legii nr. 270, privind acordarea serviciilor medicale şi conexe actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.

Acreditarea se acordă de către Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor, instituţie autonomă de drept public, cu personalitate juridică, sub controlul Parlamentului, şi conferă spitalului dreptul de a intra în raporturi contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

O data la 5 ani spitalele sunt suspuse areacreditarii.

Infiinaţarea sau desfiinţarea spitalelor publice se face prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătaţii, cu avizul consiliului local, respectiv judeţean.

Reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice se aprobă prin ordin al ministrului sănătatii, la propunerea conducerii spitalului.

In actul de înfiinţare a spitalului public se stabilesc cel putin următoarele elemente:

• denumirea;

• tipul de spital;

• tipul de finanţare;

• numărul de paturi;

• categoria de servicii medciale spitaliceşti acordate.

Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul Sănătaţii propune anual Planul naţional de paturi, care se aprobă prin hotarâre a Guvernului.