Politici fiscale orientate spre protecția mediului și efecte ale aplicării acestora

Capitolul 1 Politica fiscală şi protecţia mediului

1.1. Aspecte generale privind politica fiscală

Prin termenul de fiscalitate se înţelege faptul că trebuie preluat în mod obligatoriu pentru bugetul statului o parte din veniturile cetăţenilor unui stat.

Fiscalitatea reprezintă un sistem de atragere a impozitelor, reprezentând în acelaşi timp ansamblul legilor, regulilor şi practicilor privind fundamentarea, calcularea şi atragerea impozitelor. Prin evoluţia acestui concept de fiscalitate s-au conturat două domenii economice a politicii fiscale cu referire la procurarea de resurse publice şi acoperirea cheltuielilor publice . Între cele două domenii există un raport de interdependenţă, dar sunt şi inseparabile atunci când trebuie luată o decizie justă, necesitând corelarea lor cu posibilitatea exercitării unor modificări în ambele sensuri, determinând un anumit impact asupra ambelor grupuri de procese economice.

Fiscalitatea este expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi în special, fiscale.

Fiscalitatea este foarte importantă în contextul economic actual, întrucât statele membre trebuie să îşi grăbească eforturile de consolidare fiscală şi să aibă în vedere adoptarea de măsuri care să asigure creşterea încasărilor la buget şi care să nu afecteze creşterea economică europeană, care este deja fragilă. Un mai bun acord fiscal la nivelul UE este important în acest context, întrucât poate fi benefic atât pentru soluţionarea provocărilor comune, cât şi pentru îndeplinirea obiectivelor de politică naţională.

În abordarea politicii fiscale trebuie stabilite mai întâi, conceptul de politică fiscală, sfera acesteia, precum şi interdependenţa cu alte politici.

În Dicţionarul limbii române contemporane , conceptul de politică are următoarele înţelesuri:

1. activitate a claselor sociale, a partidelor, a grupurilor sociale, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele şi de scopurile lor; activitate a organelor puterii şi a conducerii de stat care reflectă orânduirea socială şi structura economică a ţării.

2. dibăcie, abilitate folosită în atingerea unui scop", iar adjectivul „fiscal" este considerat ca fiind „privitor la fisc, care aparţine fiscului",

Fiscul este reprezentat de „denumire a sistemului organelor de stat care au sarcina obligării, încasării şi administrării impozitelor şi taxelor".

Fiscalitatea este un „sistem de norme privitoare la obligarea si perceperea impozitelor şi taxelor".

Luând în considerare definiţiile de mai sus putem înţelege prin politica fiscală ca fiind „activitatea organelor puterii care determină fiscalitatea unui stat" sau „abilitatea claselor politice aflate la conducerea unui stat care silesc ansamblul normelor privitoare la silirea şi perceperea impozitelor şi taxelor din acel stat".

Politica fiscală este percepută ca o componentă a politicii economice, fiind într-o continuă adaptare la condiţiile dezvoltării economice şi sociale a ţării. Aceasta se referă la utilizarea impozitului ca instrument de intervenţie al autorităţilor publice în economie şi în viaţa socială.

Literatura britanică foloseşte termenul de politică fiscală ca fiind politica financiară care include atât obiectivele factorului decizional al unui stat legate de achiziţionarea de resurse bugetare prin intermediul impozitelor şi taxelor, cât şi cele rezultate din activitatea de efectuare a cheltuielilor publice. În lucrarea autorului Iulian Văcărel se face distincţia între politica fiscală şi politica bugetară, acesta precizând faptul că: „intrucât în totalul veniturilor publice ponderea covârşitoare o deţin impozitele, taxele şi contribuţiile, au intrat în uz, şi nu fără temei, expresiile de „politică fiscală" şi „reforma fiscală". Datorită faptului că cheltuielile publice se efectuau prin intermediul sistemului bugetar acestă situatie a dus la reducerea uzului de expresii precum „politica bugetară" şi „reforma bugetară".