Procedura Fiscală în Cazul Impozitării Veniturilor Realizate de Persoanele Fizice

CAPITOLUL I

CONSIDERENTE PRIVIND IMPOZITAREA VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE

1.1. Cadrul general privind impozitarea veniturilor

la persoanele fizice

În evoluţia lor, impozitele directe au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiective materiale sau genuri de activităţi, fie pe venit sau avere.

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat şi în orânduirile precapitaliste, însă, o extindere şi o diversificare mai mare au cunoscut abia în capitalism.

În special în primele decenii ale secolului XX, în locul impozitelor de tip real (comerciale şi industriale) şi-au făcut apariţia impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea impunerii prin includerea în categoria de păltitori de impozite a marii mase a muncitorilor şi funcţionarilor.

Deoarece, începând cu ultimele decenii ale secolului XX, se înregistrează o creştere simţitoare a cheltuielilor publice, sporul de venituri, realizat de stat prin introducerea impozitelor personale, nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, asistăm şi la extinderea impunerii indirecte (TVA, accize, taxe vamale).

Trecerea de la impozitele de tip real la cele de tip personal s-a făcut treptat.

Astfel, în unele ţări, aceasta s-a realizat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar în altele în prima jumătate a secolului XX. Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit şi a impozitelor pe avere.

Ca formă de bază a impozitelor personale, impozitul pe venit a putut fi introdus atunci când s-a înregistrat o suficientă diferenţiere a veniturilor realizate de diferite categorii sociale.

Acest moment este marcat de creşterea numărului muncitorilor şi funcţionarilor care realizau venituri sub forma salariilor, a industriaşilor, bancherilor şi comercianţilor care realizau venituri sub formă de profit, a proprietarilor funciari care realizau venituri sub forma rentei. în calitate de subiecte ale impozitului pe venit, apar aşadar, persoanele fizice şi juridice care realizează venituri din diverse surse.

În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice. Este vorba, mai întâi, de sistemul impunerii separate a fiecărui venit provenit dintr-o anumită sursă şi apoi de sistemul impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de provenienţă.

Sistemul impunerii separate poate fi întâlnit fie sub forma unui impozit unic pe venit, care permite totuşi o impunere diferenţiată pentru fiecare categorie de venit (în funcţie de natura acestora), fie prin instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare în parte venitul obţinut dintr-o anumită sursă.

Sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de provenienţă, şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit. Acest tip de impunere este cel mai frecvent întâlnit, practicându-se în ţări ca SUA, Germania, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, etc.

Din compararea celor două sisteme de impunere rezultă că impunerea separată presupune tratarea diferenţiată a veniturilor, în ceea ce priveşte modul de aşezare şi nivelul cotelor de impozit, deoarece, practic, acestea din urăm diferă în funcţie de sursa de provenienţă a veniturilor (din salarii, afaceri, din profesii liberale, etc).

După cum se ştie, în multe state se resimte, pe multiple planuri, acţiunea procesului inflaţionist. Printre altele, inflaţia conduce la creşterea nominală a veniturilor realizate de diferite persoane, ceea ce face necesară adoptarea , în acest sens, a mecanismului de impunere.