Reglementarea impozitului pe clădiri în România, 2011

1. Definirea impozitului pe clădiri

Impozitul pe clădiri este o taxă locală datorată de către toate persoanele către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea. În viziunea legiuitorului, termenul de clădire semnifică orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea.

Conform Codului Fiscal al României (legea 571/ 2003 ), articolul 249, alin. 1)‚ orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe clădiri reprezintă sarcina fiscală a concesionărilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Totodată, în cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. Iar dacă, totuși, nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.

2. Reglementarea impozitului pe clădiri în România

Impozitul pe clădiri, în România, este reglementat printr-o serie de legi, adoptate atât la nivel național, în Parlament, cât și la nivel local, de primării și consilii locale. La baza reglementării impozitului pe clădiri stă Codul Fiscal al României (legea 571 din 22 decembrie 2003), cu articolele 249-255.

Codul Fiscal reglementează scutirile de la impozitul pe clădiri, modalitatea e calcul a acestuia, atât pentru persoane fizice, cât și juridice, cotele de impozit și termenle de plată. În timp, însă, Codul Fiscal a fost modificat sau completat prin diverse ordonanțe de urgență sau hotărâri ale guvernului și/sau prin noi reglementări locale.

Conform art. 250, alin. 1), clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează:

a) clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

b) clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

c) clădirile care constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute pe teritoriul României și componentele acestora, exceptând spațiile folosite pentru activități economice;

d) clădirile din patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

e) clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

f) clădirile afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice și nuclearoelectrice, stațiilor și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiuni;

g) clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome A.P.P.S., cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

h) clădirile funerare din cimitire și crematorii;

i) clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;

j) clădirile restituite potrivit art.16 din Legea nr.210/2001, republicată;

k) clădirile din patrimoniul Academiei Române, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

l) clădirile retrocedate în conf. cu art.1 alin.(6) din O.U.G. nr.83/2999;

m) clădirile restituite cf. art.1 alin.(5) din O.U.G. nr.83/1999;

n) clădirile afectate de activități hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de îmbunătățiri funciare și de intervenții la apărarea împotriva inundațiilor, precum și clădirile din porturi și cele afectate canalelor navigabile și stațiilor de pompare aferente canalelor cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

o) clădirile care fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje și tuneluri, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

p) construcțiile speciale din subteran;

q) clădirile utilizate ca sere, solarii, răsădnite, ciupercarii, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau patule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;

r) clădirile trecute în proprietatea statului sau a unitaților administrativ-teritoriale în lipsa de moștenitori legali sau testamentari;

s) clădiri utilizate pentru activități social umanitare de către asociații, fundații și culte, potrivit hotărârii consiliului local.

3. Modalitățile de stabilire a impozitului pe clădiri

3.1 Stabilirea impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice

Orice persoană care are în proprietate o clădire (sau mai multe) situată pe teritoriul României, indiferent de destinația acesteia, datorează anual impozit pentru acea clădire; impozitul se datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este situată clădirea. Toate persoanele fizice, proprietare de clădiri datoreaza impozit pe clădiri, cu excepția celor care sunt scutite de această obligație și a celor pentru care clădirile pe care le dețin în proprietate sunt scutite de impozit, conform prevederilor art.284 din Codul fiscal. Impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, se determină prin aplicarea unei cote de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.

Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii, exprimată în metri pătrați, cu valoarea corespunzătoare din tabelul de la art.251 din Codul fiscal.