Sisteme Bancare anglo-saxone și Sisteme Bancare Romanice

Banii reprezintă una dintre cele mai importante invenţii ale omenirii. Ei au oferit colectivităţilor umane din întreaga lume posibilitatea de a schimba bunuri şi servicii, de a creşte şi a prospera. Într-adevăr, pentru a funcţiona, comunităţile au nevoie de bani.

La puţin timp după descompunerea Uniunii Sovietice, în iarna dintre 1991 şi 1992, mulţi oameni şi-au pierdut încrederea în valoarea rublei. Drept consecinţă, economia s-a dezintegrat, standardele de viaţă s-au prăbuşit şi o mare parte a populaţiei a fost nevoită să-şi scoată avutul în stradă, schimbându-l pe hrană.

Deci, utilitatea banilor este uşor demonstrată. Fără ei, oamenii nu se pot înţelege să facă afaceri şi nu pot susţine standarde de viaţă mult peste nivelul de subzistenţă. Cu ajutorul banilor însă, comerţul este facilitat şi pot apărea stiluri de viaţă sofisticate. Departe de a fi sursa tuturor relelor, banii sunt piatra de temelie a comerţului, a creşterii economice şi a dezvoltării civilizaţiei.

Câteva aspecte legate de apariţia şi dezvoltarea băncilor

Referitor la apariţia băncilor, se pune mai întâi întrebarea dacă acestea au putut exista înaintea apariţiei banilor. Unii autori, invocând mărturii istorice, atestă faptul că operaţiunile bancare au apărut şi s-au dezvoltat cu mii de ani înaintea erei noastre, concomitent cu apariţia şi dezvoltarea vieţii sociale. Ei au în vedere faptul că, în decursul timpului, băncile asigurau păstrarea unor obiecte de valoare, cum ar fi cele din metale preţioase. Chiar şi templele, care primeau în depozit asemenea obiecte, erau considerate că desfăşoară activitate bancară. Astfel, babilonienii, cu 20 de secole înainte de Hristos, cunoşteau practica de a încredinţa templelor depozitele de valori. La romani, încă din secolul al 4-lea î.e.n., în Forum se efectuau operaţiuni de acelaşi fel. În antichitate, egiptenii, asirienii, fenicienii, grecii, ca popoare civilizate ce făceau comerţ, se ocupau şi cu schimbul de monede şi metale preţioase. Trapeziţii greci şi argentarii romani înlesneau schimbul de monede, primeau depuneri de valori spre păstrare, acordau credite.

Se pune de asemenea întrebarea dacă baterea monedei, operaţiunile de preschimbare de monedă de către zarafi, ca şi acordarea de credite de către cămătari sunt o ilustrare a prezenţei bancare. Or, banca nu este emanaţia Antichităţii şi nici a Evului Mediu. Creaţia ei este legată de punerea în circulaţie a unui tip de bani diferit de cel al monedei din metal preţios (sau al monedei cu valoare intrinsecă), crearea monedei fiduciare.

Deşi în decursul Evului Mediu au apărut, în legătură cu intensele schimburi comerciale din bazinul mediteranean, o suită întreagă de bănci care să mijlocească plăţile, despre bănci, în plenitudinea termenului, nu se poate vorbi decât odată cu apariţia băncilor care şi-au propus emisiunea biletelor de bancă.

În secolele 12-16 au apărut mai multe organizaţii bancare, ca Banca de Veneţia (1171), Banca de Barcelona (1341), Banca de San Giorgio (1407), Banca de Milano (1593). Dar bănci autentice, moderne, pot fi considerate cele începând cu Banca de Amsterdam (1608), Banca de Hamburg (1619), Banca de Stockholm (1650) şi, cu deosebire, Banca Angliei, a cărei înfiinţare în 1694, marchează adevărata piatră de hotar. Unele activităţi, mai mult sau mai puţin exterioare, ale activităţii templelor, zarafilor şi cămătarilor cu activitatea bancară nu pot constitui temei pentru a le considera, cu toată rigoarea, activităţi bancare propriu-zise.

În condiţiile actuale, în studierea structurii şi activităţii băncilor este necesar, cu deosebire, să se aibă în vedere trei procese de profundă semnificaţie:

- Băncile apar tot mai mult ca intermediari financiari cu caracter specific

- Se accentuează procesul de concurenţă în sistemele bancare occidentale şi, totodată, evoluţiile în direcţia integrării economice şi monetare

- Tranziţia de la economia planificată central la economia de piaţă implică restructurarea de ansamblu a activităţii bancare în ţările în care ea se realizează

În literatura de specialitate se disting trei categorii de intermediari financiari:

- Sistemul bancar, care este format din organisme financiare cu funcţie principală de creare de monedă

- Organisme financiare specializate şi societăţi de asigurare, ce cuprind instituţiile financiare care nu au ca funcţie principală crearea de monedă

- Trezoreria, adică statul implicat în activităţile sale monetare şi financiare, în tripla calitate de creditor, debitor şi intermediar financiar

Deşi intermedierea financiară este de reală importanţă pentru constituirea, creşterea volumului şi ameliorarea calitativă a resurselor de finanţare, ea scumpeşte aceste resurse, multiplică intermediarii şi poate întârzia procesul. Ca urmare, finanţarea directă a agenţilor economici prin mecanismul obligaţiunilor şi al certificatelor de depozit ocupă ponderi destul de ridicate în ţările dezvoltate. Cu toate acestea, aportul băncilor şi al altor intermediari în finanţarea agenţilor economici se menţine destul de ridicat, reprezentând 60-70% din total.

Băncile îndeplinesc, în esenţă, acelaşi rol în viaţa economică, materializat în:

- Atragerea de capitaluri băneşti disponibile şi acordarea de împrumuturi întreprinzătorilor. Deţinătorii de capitaluri de împrumut nu acordă, de regulă, credite direct celor care au nevoie de ele, ci îşi plasează disponibilităţile la bancă, drept depuneri. Băncile, prin mobilizarea disponibilităţilor, devin intermediari între deţinătorii şi cei ce necesită capitaluri

- Mobilizarea unei părţi însemnate din veniturile băneşti şi economiile diferitelor categorii ale populaţiei şi transformarea acestora în capitaluri de împrumut. Fără existenţa caselor de economii, a băncilor şi sistemului financiar, aceste resurse nu ar putea fi transformate în capital şi ar rămâne nefolosite, ca monedă pasivă

- Emiterea titlurilor de credit şi bancnotelor. Băncile acordă credite nu numai din sumele atrase din afară sub forma depunerilor, ci şi prin emiterea de angajamente proprii. Astfel, se ameliorează calitatea creanţelor şi angajamentelor din economie, se amplifică volumul mijloacelor de plată şi al creditelor. Emisiunea bancnotelor substituie banii cu valoare intrinsecă, din metale preţioase, înlocuind o circulaţie monetară costisitoare şi inelastică, printr-o circulaţie monetară ieftină şi adaptabilă

- Efectuarea operaţiunilor de viramente şi prestări de servicii financiare pentru întreprinzători şi în beneficiul statului

Sistemele bancare ale diferitelor ţări au trăsături comune predominante, dar ele s-au dezvoltat în paralel, iar formele pe care le-au îmbrăcat prezintă sensibile particularităţi. Pentru ilustrarea acestui fenomen, vom arunca o privire asupra sistemelor bancare britanic şi german (ca reprezentante a sistemelor anglo-saxone), francez şi român – sisteme romanice.