Studiu Privind Domeniul Asigurărilor de Pensii din România

INTRODUCERE

Pensia reprezintă suma de bani lunară ce se acordă persoanelor care au ieşit din activitatea profesională pentru limită de vârsta, pentru invaliditate sau care şi-au pierdut susţinătorul şi sunt incapabile de muncă.

În prezent, România se confruntă cu situaţia în care numărul pensionarilor este în creştere, în vreme ce numărul celor care contribuie la sistemul asigurărilor sociale scade. Mai mult, prognoza demografiă pe termen lung este îngrijorătoare. Dacă în anul 2005, aproximativ 18% din totalul populaţiei avea peste 65 de ani, studiile relevă faptul că în anul 2020 procentul va creşte la 30%, iar în anul 2050 jumătate din populaţie va depăşi această vârstă. În această situaţie, veniturile pensionarilor vor fi din ce în ce mai mici, fiind necesară găsirea unei alternative care să le asigure acestora venituri suplimentare faţă de pensia de stat. Practic, reforma pensiilor înseamnă extinderea bazelor sistemului de pensii prin adăugarea a încă două surse de pensie (pilonul II şi pilonul III) pe lângă pensia publică de stat (pilonul I). Noile fonduri de pensii, constituite prin contribuţiile individuale ale participanţilor, sunt administrate de companii private. Astfel, România se pregăteşte să se alăture celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est, care dispun deja de un sistem de pensii private dezvoltat.

Sistemul de pensii se bazează pe 3 piloni. Primul este sistemul public de pensii care are în vedere dictonul „plăteşti pe măsură ce eşti plătit”( engleza ‚pay-as-you-go’), poate fi impus prin lege sau poate fi de tipul beneficiu definit. Al doilea pilon cuprinde provizioanele ocupaţionale pentru pensii (legate de locul de muncă) care de obicei sunt dinainte constituite. Pensiile sunt gestionate de fonduri de pensii independente sau afiliate, prin contracte grup de asigurări de viaţă sau chiar de companii , acestea formându-şi rezerve. Al treilea pilon constă în economii individuale voluntare gestionate de asiguratori, fonduri mutuale, societăţi de investiţii sau chiar de indivizii înşişi. În general este de tip contribuţie definită şi de cele mai multe ori se bucura de taxe privilegiate.

Ca şi regulă , un amestec echilibrat al celor trei piloni reprezintă cea mai bună soluţie şi face posibilă beneficierea de avantajele tuturor celor trei sisteme , de asemenea permite distribuirea riscurilor. Mărimea lor optimală depinde de sistemul de pensii existent, de preferinţele contribuabililor, de considerentele pieţei de capital etc.

1) Sistemul public pay-as-you-go, ca şi prim pilon, este potrivit pentru a preveni sărăcia vârstnicilor şi pentru a atinge obiective distributive. Mai mult meritele lui constau în distribuirea mai corectă între generaţii a inflaţiei şi a riscurilor provocate de catastrofe(războaie, recesiuni).

Dacă veniturile din pensii sunt incluse în salarii vârstnicii pot fi implicaţi în îmbunătăţirea bunăstării întregii societăţii. Cele mai multe ţări, însă au înlocuit indexarea salariilor cu indexarea preţurilor. Reprezintă totuşi un dezavantaj faptul că cei în vârstă depind de capacitatea şi voinţa generaţiei tinere de a suporta povara financiară a sistemului de pensii.

Acest sistem este vulnerabil în faţa şomajului şi îmbătrânirii populaţiei. Deoarece finanţarea se bazează de obicei pe contribuţiile aşezate asupra salariilor brute, stimulentele salariale sunt reduse.

2) Al doilea şi al treilea pilon sunt de regulă „pre-funded ”(fonduri dinainte constituite ) şi au ca avantaj faptul că încurajează economisiri private pentru perioada de

pensionare. În cele mai multe cazuri, pensiile finanţate dintr-un stoc acumulat de active mai puţin vulnerabile la schimbările demografice decât cele bazate pe sistemul pay-as-you-go. Oricum şocurile inflaţioniste sau catastrofele care devalorizează activele cumulate sunt periculoase pentru vârstnici.

Structura sistemului de pensii diferă considerabil între ţări datorită dezvoltării istorice diferite. De exemplu, ţările cu amintiri nefericite legate de inflaţie, precum Franţa şi Germania sunt mai suspicioase referitor la fondurile private de pensii. Ţările în care populaţia nu agreează soluţiile statului, ca şi Marea Britanie şi Statele Unite tind spre al doilea şi al treilea pilon. Importanţă acestor piloane reiese din mărimea activelor acumulate gestionate de investitorii instituţionali. Acolo unde povara fiscală a sistemului public de pensii este mai scăzută, populaţia este înclinată să constituie provizioane private.

În cele mai multe ţări industriale, principalul pilon pentru fondarea provizionului de pensie constă într-un plan de pensii public obligatoriu care este deseori completat de un sistem privat de pensii. Ca şi regulă, sistemul public de pensii este fondat pe ideea pay-as-you-go, adică plata curentă a pensiilor este finanţată din veniturile prezente ale populaţiei lucrătoare. În Canada şi Statele Unite sunt acumulate active pentru a face faţa fluctuaţiilor ratei contribuţiilor.

SISTEMUL DE PENSII DIN ROMÂNIA

Programul de privatizare a sistemului de pensii din România trebuie să îndeplinească două cerinţe importante : să nu pericliteze plata pensiilor pentru cei deja îndreptăţiţi să le primească şi să lase posibilitatea fiecărui salariat să opteze fie să rămână în vechiul sistem , fie să-şi plaseze contribuţiile într-unul din fondurile private de pensii ce vor apare. Experienţa unor state ca Chile şi Argentina demonstrează că un procent covârşitor din populaţia activă s-a orientat spre a-şi plasa economiile în aceste fonduri. Fondurile private permit fiecărui contribuabil să-şi deschidă un cont în care banii se acumulează pe măsură ce se adaugă noi contribuţii precum şi dobânzile şi dividendele rezultate din investiţiile făcute cu banii respectivi. Practic , deosebirea esenţială dintre un sistem privat de pensii şi unul de stat, se referă la modul de alocare al banilor.

Sistemul privat de pensii are avantajul de a smulge o economie din cercul vicios "impozite tot mai mari-- creştere economică tot mai mică" şi de a o integra într-un cerc "virtuos" "economii (deci investiţii) tot mai mari -- creştere economică mai puternică". Este poate inutil de adăugat ca într-o asemenea situaţie piaţa neagră ar suferi o importantă lovitura, prin aceea ca salariaţii vor fi tentaţi să se angajeze cu contracte legale; bugetul

de stat va avea de profitat prin lărgirea bazei de impozitare , datorită subţierii economiei subterane. Desigur, ar fi greşit să concluzionăm ca venituri adecvate la pensie vor fi furnizate doar într-o ţară ce se sprijină exclusiv pe o schemă privată. Spre exemplu , cei

cu venituri mici şi perioade mai lungi de întrerupere a lucrului-- datorită şomajului , îmbolnăvirii , etc -- vor fi poate incapabili să economisească pentru o pensie adecvată Alte critici privesc faptul că o generaţie va trebui să plătească de două ori, odată pentru sistemul de stat şi a doua oară pentru propriile pensii. Totuşi eficienţa cu care lucrează fondurile private este atât de mare , încât practic , gradul de prelevare pentru asigurări sociale de la patroni şi angajaţi s-a redus , de exemplu , în Argentina cu 10 %.