Studiu Privind Impozitele Directe la o Societate Comercială

1. Introducere

Impozitele sunt prin contribuţia lor legală şi destinaţia lor clasică o sarcină contributivă normală pe care cetăţeanul o suportă faţă de stat, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existenţa statului şi pentru realizarea condiţiilor de dezvoltare ale societăţii.

Deci impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie cu titlu nerambursabil datorată potrivit legii bugetului de stat de către persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.

Impozitul are un caracter unilateral ca o consecinţă a suveranităţii statului. El este o instituţie de drept publică fără de care nu se poate concepe existenţa statului, făcând parte organică din el.

Pe lângă impozite, taxele sunt o categorie de venituri bugetare cu o evoluţie multiformă în toate orânduirile de stat. Taxele în general sunt venituri bugetare ce se realizează ca plăţi datorate de persoanele care beneficiază de anumite servicii sau activităţi ale unor organe de stat.

Impozitul direct este aşezat direct asupra materiei impozabile, este aşezat asupra persoanelor sau proprietăţilor percepute pe baza rolurilor nominative

Impozitul reprezintă punctul nodal al fiscalităţii, fiind un produs al istoriei care a însoţit permanent statul în prefacerile la care acesta a fost supus de evoluţia evenimentelor, sau la cele la care statul a contribuit de-a lungul istoriei. La începutul existenţei sale, impozitul nu avea caracter permanent, iar rolul său era limitat şi obscur. Toate statele moderne şi-au bazat dezvoltarea economiilor şi extinderea puterii lor, în mare parte, pe fiscalitate, care a suferit numeroase prefaceri, fiind totodată la baza reformelor pe care statul le-a introdus de-a lungul timpului.

În cadrul societăţilor comerciale din România impozitele directe, în speţă impozitul pe profit se determina la sfârşitul rezultatului exerciţiului prin elaborarea unor calcule si prin aplicarea unei cote unice de 16%.

În concluzie impozitele directe au un cuantum si termene de plată precis stabilite, sunt mai echitabile si deci mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii mărfurilor şi serviciilor, de regulă, nu ştiu cu anticipaţie când şi mai ales cât vor plăti statului, sub forma taxelor de consumaţie şi a altor impozite indirecte.

2. Caracterizare generală a impozitelor directe

Din cauză că impozitele directe sunt nominative şi au un cuantum şi termene de plată precis stabilite, fiind aduse din timp la cunoştinţa plătitorilor, sunt mai echitabile şi deci mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri şi servicii, de regulă, nu ştiu cu anticipaţie când şi mai ales cât vor plăti statului, sub forma taxelor de consumaţie şi a altor impozite indirecte1

2.1. Impozitele reale

Impozitele de tip real au cunoscut o largă răspândire în perioada capitalismului ascendent. Astfel, în primele stadii de dezvoltare a capitalismului, când pământul constituia forma de bază a bogăţiei şi principalul mijloc de producţie, într-o serie de ţări europene a fost introdus impozitul funciar (pe pământ). Pentru stabilirea mărimii acestuia se foloseau diferite criterii ca, de exemplu: numărul plugurilor utilizate în vederea lucrării pământului, întinderea terenurilor cultivate şi calitatea acestora, mărimea arenzii, preţul pământului etc. Asemenea criterii nu permiteau stabilirea reală şi corectă a capacităţii de plată a proprietarului funciar, deoarece se aveau în vedere numai unii dintre factorii care influenţează nivelul producţiei agricole. Un important pas înainte în stabilirea mai aproape de realitate a impozitului funciar 1-a constituit introducerea cadastrului, care reprezintă atât acţiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu menţionarea veniturilor pe care le produc, cât şi registrele în care figurează înscrişi contribuabilii cu bunurile lor, pe baza cărora se stabileau impozitele directe.

Impozite de tip real se practică şi în zilele noastre. Astfel, într-o serie de ţări în curs de dezvoltare, exploataţiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real. In cazul acestor impozite, sarcina fiscală este dimensionată în funcţie de suprafaţa de teren, de numărul animalelor, de cantitatea de îngrăşăminte folosite, de valoarea materialelor procurate pentru lucrările de irigaţii sau de alţi factori.

Rezultă că, în cazul impozitelor reale, la impunere nu se ia în considerare produsul net (venitul) real al obiectelor impozabile, ci produsul brut sau cel mediu (jprezumat, ceea ce îi dezavantajează pe micii producători şi îi avantajează pe marii producători care au condiţii pentru a realiza un venit mai mare decât cel mediu.

2.2. Impozitele personale

Trecerea de la impozitele de tip real la cele de tip personal s-a făcut treptat. Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit şi, respectiv, a impozitelor pe avere