Taxa pe valoarea adăugată

1.NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1 SCURT ISTORIC AL TAXEI PE VALOAREA ADAUGATA

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit care a fost adoptat începând cu 1 ianuarie 1970 de către ţările Comunităţii Europene, dar şi de alte state din Europa, America Latină, Africa, Asia, Israel, Noua Zeelandă şi a fost conceput pentru a evita impozitarea în „cascadă” , cum se făcea prin celelalte impozite indirecte.

În România, taxa pe valoarea adaugata s-a introdus în 1993, iar în 1999 ea reprezenta peste 32% din volumul total al veniturilor bugetare, faţă de numai 22,5% cât deţineau împreună impozitele asupra salariilor şi asupra profitului şi 4,1% cât reprezentau veniturile din capital.

În perioada 2004-2006 legislaţia privind taxa pe valoarea adăugată a fost în continuare unor modificări în vederea armonizării cu prevederile Directivei a VI-a a Consiliului Comunităţi Economice Europene conform calendarului anexat la Documentul de poziţie al României privind Capitolul 10 Impozitarea.Instituirea TVA ca impozit indirect la 1 iulie 1993, în locul impozitului pe circulaţia mărfurilor a reprezentat un pas în direcţia adoptării legislaţiei fiscale din Romănia la cea practică în ţările membre ale UE.Iniţial s-a aplicat cota unică de 18% pentru operaţiunile impozabile obligatorii şi o cotă de 0% pentru operaţiunile de export de bunuri şi servicii efectuate de agenţiieconomici.

La 1 februarie 1998 cota standard a fost majorată de la 18% la 22%, iar cea redusă de la 9% la 11%.Aceste cote s-au aplicat la 1 ianuarie 2000, când cota standard a fost stabilită la 19%, iar cea redusă a fost eliminată.La 1 iunie 2002 a intrat în vigoare legea 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată prin care s-a introdus noţiunea de persoană impozabilă.La 1 ianuarie 2004 a fost eliminată scutirea de tva fară drept de deducere şi s-a reintrodus cota de 9% pentru castele,muzee, târguri şi expoziţii, învăţământ.La 1 ianuarie 2007 au intrat în vigoare reglementările cu privire la includerea în legislaţia naţională a regimului tranzitoriu în TVA, care se aplicau numai în relaţie cu statele membre ale ale UE

În acest moment,in România sunt în vigoare 3 cote de TVA.

• cota standard: 24%

• cote reduse: 9% și 5%.

Cote ale taxei pe valoarea adaugata utilizate în Europa

Ca si în România, cotele aplicate pentru taxa pe valoarea adaugata în celelalte tari sunt cote procentuale proportionale, adica ramân neschimbate, indiferent de marimea bazei de calcul.

Având în vedere faptul ca încasarile din TVA sunt influentate într-o mare masura si de cotele aplicate de fiecare stat în parte, în prezentul capitol ne propunem sa prezentam cotele ce se aplica în câteva state europene, si evolutia lor în timp, pentru a putea face o comparatie cu situatiA României.

Numarul si nivelul cotelor taxei pe valoarea adaugata difera de la o tara la alta, iar în aceeasi tara poate diferi de la o perioada la alta. Astfel, în Irlanda si Luxemburg se utilizeaza patru cote: cota super redusa, cota redusa, cota normala si cota parking. În Grecia, Spania, Franta, Italia, Belgia si Austria se utilizeaza trei categorii de cote: cota redusa si cota normala pentru toate cele sase tari, cota super redusa în primele patru tari si cota parking în ultimele doua tari. În Germania, Olanda, Suedia, Finlanda se utilizeaza doua categorii de cote, respectiv cota redusa si cota normala, iar în Danemarca se utilizeaza o singura cota.

Tarile precum Danemarca, Finlanda, Norvegia, Marea Britanie au optat initial pentru introducerea unei singure cote de TVA. Danemarca a introdus pentru prima data TVA-ul în anul 1967, cu o cota la nivelul de 10%. Singurul an în care Danemarca a utilizat o cota redusa este 1975 (de 9,25%). Norvegia a instituit o cota unica de impozitare relativ ridicata (20%), pe care a mentinut-o pâna în prezent.

În general, tarile din prima generatie a TVA–ului au intervenit în sensul cresterii cotei de impozitare standard, în primul sau al doilea an de actiune a acestui impozit. Fac exceptie de la aceasta regula Belgia, care în 1971, anul introducerii TVA–ului în aceasta tara, cota era de 18%, iar peste 7 ani cota scade la 16% si Marea Britanie, care în anul 1973 introduce o cota normala de 10%, care scade în urmatorul an la 8%.

De regula, tarile care initial au optat pentru cote relativ reduse (10% - 13%) sau pentru cele de nivel mediu (15% - 16%) au instituit pe parcurs cote mai ridicate. Acesta este cazul unor tari precum Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, Luxemburg, Suedia. Exceptia o constituie Marea Britanie care dupa cum am precizat mai sus a instituit o cota relativ redusa (10%) pe care în anul 1975 a redus-o la 8%, urmând ca apoi sa o majoreze la 15% (în 1979) si respectiv la 17,5% (1992).

Tarile care se remarca prin nivelul relativ înalt al cotei normale de impozitare sunt Danemarca si Suedia (25%), în timp ce Germania si Luxemburg practica cele mai reduse cote standard de impozitare, 16% respectiv 15%.

Prin Directiva referitoare la armonizarea taxei pe valoarea adaugata în statele membre, s-a stabilit nivelul minim al cotei reduse (la 5%) si al celei normale (la 15%), fara sa stabileasca si un plafon al acestor cote. Deci, deocamdata, s-a lasat statelor membre libertatea de a hotarî în legatura cu plafonul acestor cote. în aceste conditii, o serie de tari vest – europene au procedat, dupa caz, la cresterea cotei standard (Germania, Luxemburg, Spania) sau la reducerea, chiar desfintarea cotelor aplicate produselor de lux (Spania, Grecia, Austria).

Desi sistemul cu mai multe cote de impozitare în materie de TVA denatureaza costurile economice ulterioare, apare totusi preferabila aplicarea de cote reduse pentru unele bunuri de stricta necesitate (alimente), pentru a reduce presiunea fiscala.Unele tari cum sunt Irlanda, Portugalia si Marea Britanie se situeaza pe o pozitie extrema, utilizând cota zero pentru astfel de produse. În ceea ce priveste utilizarea cotei zero pentru produse si servicii destinate pietei interne, Comisia CEE condamna aceasta practica, deoarece contravine principiului conform caruia TVA trebuie sa se aplice tuturor bunurilor si serviciilor.

La nivelul tarilor membre UE exista un “nucleu” de activitati si servicii carora li se acorda exonerarea în mod curent. Reglementarile privind exonerarile practicate în mod curent privesc domeniile: serviciile postale, transportul bolnavilor si ranitilor, asistenta medicala si dentara, operele de binefacere, învatamântul, activitatile noncomerciale ale organizatiilor fara scop lucrativ, serviciile culturale, asigurarile si reasigurarile, locatia imobilelor, servicii financiare, jocuri si loterii, vânzarea terenurilor si constructiilor, anumite colecte de fonduri .