Aurora polară

Cuprins proiect Cum descarc?

1. INTRODUCERE 3
2. DATE GENERALE DESPRE AURORA POLARA 3
3. ISTORIC 4
4. TEORII SI SPECIALISTI 5
5. MOD DE FORMARE 7
6. CULORILE AUROREI POLARE 10
7. AURORA POLARA IN UNIVERS 10
8. CONCLUZII 12
BIBLIOGRAFIE 13

Extras din proiect Cum descarc?

1. INTRODUCERE
Aurora polara este cel mai frumos miracol al naturii, ea este cunoscuta sub doua denumiri: in emisfera nordica poarta numele de "Aurora Boreala" sau "Lumnile nordice", pe cand in emisfera sudica ea se numeste "Aurora Australa" sau "Luminile sudice". [3]
Stiintific, ea se defineste ca un fenomen optic ce consta intr-o stralucire intensa observata pe cerul nocturn in regiunile din proximitatea zonelor polare ca rezultat al impactului particulelor de vant solar in campul magnetic, cea mai mare lumina aurorala fiind produsa la inaltimi cuprinse intre aproximativ 90 kilometri si 150 kilometri. Luminile apar sub mai multe forme, de la petice sau nori imprastiati de lumina pana la arcuri, perdele ondulate sau raze de foc care lumineaza cerul cu o stralucire stranie.
Fig.1 "Aurora Polara": https://momenteistorice.ro/aurora-boreala/
2. DATE GENERALE DESPRE AURORA POLARA
Aurora polara este un fenomen luminos care apare in atmosfera inalta sub forma de arcuri, benzi, draperii sau perdele. Luminozitatea aurorelor polare este foarte variabila: poate fi slaba si abia vizibila sau poate fi comparata cu cea a norilor iluminati de Luna plina. [8]
Culoarea aurorei polare depinde de gazul atmosferic particular care emite lumina, starea sa electrica si energia particulelor solare. Cea mai stralucitoare si mai obisnuita lumina aurorala este alba cu o tenta verzuie sau galben-verzuie, emisa de oxigen atomic la aproximativ 100 km deasupra solului. La o altitudine de aproximativ 150 km, atomii de oxigen singuri produc o stralucire rosie difuza. O lumina rozalie pe marginea inferioara a arcurilor si benzilor provine din azot atomic la aproximativ 60 km. Azotul molecular emite lumina albastru-purpuriu la cele mai inalte niveluri. [8]
Marginea de jos a aurorei este de obicei aproximativ de 100 kilometri deasupra suprafetei Pamantului. Partea de sus a zonelor vizibile ale aurorei se intinde la aproximativ 200 - 300 kilometri, dar uneori aurora poate fi vazuta si la maximum 600 de kilometri. [5]
3. ISTORIC
Aurorele polare sunt studiate la nivel stiintific inca din secolul XVII. O aplicatie moderna a observatiilor istorice ale aurorei este utilizarea lor in reconstructia nivelurilor trecute ale activitatii solare care are o posibila relevanta pentru clima. Examinarea conturilor istorice pentru zilele in care aurorele au fost inregistrate simultan in diferite locatii, prin urmare, prezinta o metoda prin care se pot studia modificarile anterioare ale activitatii solare, la o rezolutie esentiala zilnica. Observatii simultane larg raspandite de aurore indica existenta probabila a furtunilor geomagnetice si un nivel ridicat de activitate solara. Poate fi importanta si o absenta marcata de aurore. [4]
In 1621, astronomul francez Pierre Gassendi a descris fenomenul observat in sudul Frantei. In acelasi an, astronomul italian Galileo Galilei a inceput investigarea fenomenului ca parte dintr-un studiu referitor la miscarile astrelor ceresti. Faptul ca raza acoperita de studiul sau era continentul european s-a concretizat in observarea fenomenului in nordul continentului, de unde numele de aurora boreala. In secolul XVIII navigatorul englez James Cook a constatat prezenta fenomenului observat de Galileo in Oceanul Indian, botezandu-l aurora australa. De atunci a devenit clar ca efectul nu era exclusiv emisferei nordice terestre, motiv pentru care a aparut denumirea de aurora polara. In aceeasi epoca, astronomul britanic Edmond Halley a emis ipoteza potrivit careia campul magnetic terestru ar fi legat de fenomenul de formare a aurorelor boreale. In 1741, Hiorter si Anders Celsius au fost primii care au inregistrat evidente ale controlului magnetic cand se observau aurorele. [6]
James Van Allen a invalidat in 1962 teoria potrivit careia aurora constituie excesul centurii de radiatii. El a demonstrat ca gradul mare de disipare a energiei aurorei ar seca rapid intreaga centura de radiatii. Curand dupa aceea s-a constatat ca cea mai mare parte a energiei rezida in cationi, in timp ce particulele aurorei sunt aproape intotdeauna electroni cu energie relativ scazuta. [6]

Fisiere în arhivă (1):

 Aurora polara.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

1. Carlson, H.C., Egeland, A., Sandholt, P.E. (2006) Dayside and Polar Cap Aurora, Editura Springer Science & Business Media, 287 pagini, ISBN: 0306479699, 9780306479694
2. Clarke, J.T., Moos, H.W., Atreya, S.K., Lane, A.L. (1980) Observations from Earth Orbit and variability of the Polar Aurora, Astrophysical Journal, Part 2 -  Letters to the Editor, Volume 241, Paginile L179 -  L182
3. Falck-Ytter, H. (1999) Aurora:The Northen Lights in Mythology, History and Science, EdituraSteinerBooks, 143 pagini, ISBN: 0880104686, 9780880104685
4. Harrison, G. (2005) Aurora diaries, Astonomy and Geophysics, Volume 46, Issue 4, Paginile 4.31 -  4.34
5. *** Aurora forecast (2020) -  University of Alaska Fairbanks: 
https://www.gi.alaska.edu/monitors/aurora-forecast
6. Stern, D.P. (2002) Secrets of the Polar Aurora -  N.A.S.A.: 
https://www-spof.gsfc.nasa.gov/Education/aurora.htm
7. *** Aurora Borealis, the Northern Lights -  Polar Adventures: https://www.polaradventures.no/aurora-borealis-info
8. *** Polar Aurora -  World Meteorological Organization:
https://cloudatlas.wmo.int/polar-aurora.html
9. *** Saturn`s Polar Aurora (2008) -  N.A.S.A.: https://www.jpl.nasa.gov/spaceimages/details.php?id=PIA11396