Caracteristici hidrologice ale bazinului hidrografic Putna la stația hidrometrică Colacu

1.1. Caracterizarea geografică și morfometrică a bazinului

A. Așezarea geografică și importanța sa asupra caracteristicilor hidrologice

Putna este un afluent de dreapta al râului Siret, în județul Vrancea, în regiunea istorică a Moldovei. Se deversează în Siret, lângă Vulturu.

Râul Putna izvorăște de pe versantul nordic al Masivului Goru (Lăcăuțiul, 1777 m), din Munții Vrancei, din depozitele flișului paleogen, de la altitudinea de 1750 m. Spre aval traversează toată zona de fliș și formațiunile piemontane neogen-cuaternare. Râul se varsă în Siret, cu circa 8 km în aval de Bârlad, drenând o mare parte a nordului Carpaților Curburii. Are pante relativ mari până la pătrunderea sa în depresiunea subcarpatică internă a Vrancei (media în jur de 37 m/km), scăzând apoi, în mod vertiginos, la valori sub 10 m/km. Depresiunea longitudinală, largă pe alocuri până la 12 km, este un adevărat loc de adunare a apelor, străbătută în sens opus de Putna și afluentul său, Zăbala, care se unesc la Prisaca. Înainte de unirea lor, cele două râuri primesc afluenți mai ales din interiorul ”inelului” format de cursurile lor.

Putna superioară are un bazin asimetric. Din stânga primește pe Astrologul, Valea Mărului, Lepșa, Deju și Curteni, iar din dreapta Tișița, Coza și Văsuiu.

Putna și Zăbala confluează în punctul numit semnificativ ”Grumaz”. Până în anul 1947, ele au ocolit, în cursul lor, o stâncă proeminentă din gresie, pe care Putna a reușit să o străpungă și să-și scurteze drumul spre Zăbala cu aproximativ 1 km.

B. Caracteristici geografice

Prin eroziune laterală, Putna și-a modelat o serie de lărgituri, cum sunt cele de la Tulnici-Bârsești, Văsuiu la confluența cu Zăbala. Procesele de versant în depresiune sunt deosebit de active, observându-se chiar și torenți noroioși-nisipoși din cauza despăduririlor masive.

Putna traversează dealurile subcarpatice Răchitișul, Răuți și Tojanului, puternic cutate în sens longitudinal, printr-o poartă largă între Prisaca și Colacu. Aici, râul intră în depresiunea subcarpatică a Vizantei-Mera. În această zonă primește din stânga Tichirișul, Vidra și Vizautiul. În ultimul curs se manifestă puternic tectonica saliferă, care duce la ridicarea accentuată a gradului de concentrație în clorura de sodiu a apelor Putnei, mai ales în timpul apelor mici. În zonă sunt 7 izvoare cu ape minerale cu mineralizare, în jur de 1,6-3,7 g/l.

Putna traversează zona piemontană alcătuită din depozite levantin-cuaternare. În aval de Clipicești, râul își construiește un vast con de dejecție pe care divaghează larg, despletindu-se în mai multe brațe. În aval primește Milcovul și Râmna, după care străbate câmpia de divagare (piemontană) a Râmnei, unde primește ultimul său afluent de dreapta, pe Leica, ce poate fi considerat și un curs părăsit al Râmnei. În condițiile climei secetoase și irigațiilor dezvoltate, în zona de câmpie a Putnei se poate observa o puternică disipare a apei.

Climatul se caracterizează prin interferența circulației sudice și estice, precum și prin influența Munților Carpați, atât ca barieră orografică, cât și prin fenomenul de foehn. În concluzie, climatul are o nuanță accentuată de continentalism, mai ales în sectorul inferior, cu veri calde și secetoase, fapt evidențiat și de valorile mici ale scurgerii, și ierni geroase. Precipitațiile sunt cuprinse între 600-700 mm, cu valori mai reduse către vărsarea în Siret și mai ridicate în sectorul superior, care are și altitudini medii mai ridicate (sectorul montan și subcarpatic).

Vegetația este alcătuită, predominant, din păduri de foioase și amestec, care au fost, însă, în mare măsură tăiate, fapt care a generat în timp o intensă degradare a terenurilor (torențialitate), mai ales în zona subcarpatică, cu substrat favorizant pentru astfel de procese.