Origine. Mod de manifestare Desi invizibil, aerul se supune unor reguli fizice stricte: el se deplaseaza sub efectul temperaturii, se ridica cand se incalzeste, coboara cand se raceste. Aceste miscari de convectie, asociate cu rotatia Pamantului, determina formarea vantului. Vanturile sufera numeroase influente, care duc la aparitia unor fenomene uneori violente – furtuni, uragane, cicloane, tornade. Hazarduri climatice pe care simularile numerice le delimiteaza din ce in ce mai precis. Fenomenele meteorologice sunt cauzele multor dezastre naturale. Ciclonii tropicali, caracterizati prin vanturi extrem de violente, insotite de ploi abundente si de lunga durata devasteaza adesea regiuni intinse de pe glob. Cicloanele tropicale sunt fenomente sezoniere si zonale. Din punct de vedere meteorologic, ele au caracterul unor depresiuni mobile, ce actioneaza pe regiuni intinse, cu efecte distructive, deseori foarte grele, datorita violentei cu care se manifesta. Cicloanele au caracterul unor vartejuri depresionare, care urca pana la 10-12km, iar diametrul la baza, la contactul cu apa sau cu solul, poate ajunge in medie la 600-650km. Sistemul circular care alcatuieste un ciclon poate sa aiba un diametru cuprins intre 500 si 1000km si este divizat in trei parti: - partea centrala, numita „ochiul ciclonului”, are un diametru de 5-50km si este caracterizat prin vanturi slabe si prin cer in parte senin; - coroana principala, cu un diametru de pana la 200km, este partea cea mai dinamica, aici inregistrandu-se vanturi violente si ploi abundente, care pot sa depaseasca 1000mm in 25ore; - coroana exterioara, cu o largime de 100-200km si chiar mai mult, reprezinta momentul in care incep sa se inregistreze miscarile circulare ale aerului, care tind se se intensifice spre interior unde este coroana principala. Izobarele ce-l delimiteaza sunt concentrice, presiunea barometrica scazand de la periferie spre centru, dupa un gradient baric foarte mare (15-20mb). In acest sens, se desfasoara si miscarea giratorie a aerului de la dreapta la stanga in emisfera nordica si de la stanga la dreapta in cea sudica. Intensitatea miscarii creste, de asemenea, de la periferie spre centru, datorita gradientului barometric ridicat, ajungand pana la viteza de 200-250km. In zona centrala, unde presiunea este minima, se alfa o zona de calm care se deplaseaza o data cu vartejul. Aceasta zona este numit ochiul sau calmul central al ciclonului. Are diametrul de pana la 30-35km, delimitat de jur imprejur de o adevarata cortina de ploi, unde suprafata marii este foarte agitata, datorita convergentei valurilor declansate din toate partile vartejului dinspre exterior. Un ciclon tropical ia nastere in zona tropicelor, intre 80 si 150 latitudine nordica si sudica, in zona de cinvergenta a alizeelor sau in zonele musonice, unde este indeplinita conditia optima si absolt indispensabila in geneza lor: mentinerea vreme indelungata a temperaturii apei peste 27-280C pe arii foarte intinse. Uneori aceasta zona se intinde pana la 220 latitudine nordica. Cicloanele se formeaza din din comportamentul termic diferit al apei si al aerului. La sfarsitul verii, care a inmagazinat luni intregi caldura Soarelui, depaseste 260C, in timp ce aerul, care reactioneaza mai rapid la schimbarile de temperatura, deja se raceste. Vaporii de apa eliberati de ocean se condenseaza rapid in contact cu aerul. Condensarea, fenomen chimic eiberator de energie, poate furniza unui ciclon o cantitate de energie mai mare decat productia anuala de energie electrica a Statelor Unite! Aceasta energie incalzeste aerul, creand o zona de presiune foarte joasa in apropiere de suprafata oceanului, depresiune spre care aerul inconjurator se indreapta spre a restabili echilibrul. In plus, aerul este supus fortei Coriolis, generata de rotatia Pamantului si care antreneaza fluidele in miscare catre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in emisfera sudica. Miscarea descendenta datorata depresiunii, combinata cu forta Coriolis, se transforma in vartej. Vanturile si forta Coriolis deplaseaza apoi fenomenul ciclonic, urmand uneori o traiectorie uneori parabolica, alteori atipica; unele cicloane isi schimba brusc directia, uneori formand bucle sau chiar facand cale intoarsa. Cele mai multe cicloane iau nastere in perioada august-septembrie in emisfera nordica si februarie-martie in emisfera sudica, deoarece in aceste perioade se inregistreaza valorile termice optime formarii cicloanelor. Forrmarea lor este favorizata si de stratificarea instabila a maselor de aer cald din zona tropicala. Inceputul are loc atunci cand deasupra aerului cald trece in altitudine o masa de aer rece si umed. La contactul lor ia nastere miscarea ciclonica, amplificandu-se de sus in jos pana la nivelul apei, urmata de o miscarea centrifuga care determina scaderea vertiginoasa a presiunii barometrice in interiorul ciclonului fata de aerul inconjurator, ceea ce provoaca accelerarea rotirii vartejului. Tot acest proces initial de nastere a cicloanelor poate dura de la cateva ore la cateva zile, moment in care ele sunt stationare sau au o mobilitate redusa, dupa care, cand sunt pe deplin formate, isi incep deplasarea spre vest pe intinsul oceanului, cu viteza din ce in ce mai mare.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
