Egiptul, cu o suprafaţă de 1.002.000 km2, leagă colţul nord-estic al Africii şi marginea sud-vestică a Asiei, fiind una din puţinele ţari din lume care se întind pe două continente. Cea mai mare parte a ţării se situează pe colţul nord-estic al Africii, iar peninsula Sinai este situată in vestul Asiei.La nord, litoralul Mării Mediterane este graniţă naturală, rol îndeplinit şi de Marea Roşie şi Golful Suez în partea estică. În nord-est se învecinează cu Siria şi Arabia Saudită, în sud cu Sudan, iar în vest cu Libia. Relief Relieful este dezvoltat pe platouri din gresie sau calcar; un sector întins al Deşertului Sahara ocupă cea mai mare parte a ţării.Relieful Egiptului este constituit dintr-un mare podiş, însă cea mai mare parte a ţării este deşert în proporţie de 96%, şi doar 4% din teritoriu este locuibil şi cultivabil.Un rol deosebit de important îl au Nilul şi Canalul de Suez. Nilul împarte podişul în două părţi,de est şi de vest, plecând de la o laţime de 5 km din sud şi ajungând la 25 km în nord. Partea de nord a Nilului ce cuprinde şi delta este joasă şi foarte fertilă, reprezentând o regiune prielnică pentru cultivarea bumbacului. Pe teritoriul Egiptului se întind şi părţi din deşertul Sahara şi deşertul Libian. Aici se găsesc oaze. Egiptul are ieşire şi la Marea Mediterană şi la Marea Roşie ceea ce constituie un atu din punct de vedere geografic dar şi turistic. Chiar din povârnişul Nilului începe deşertul. În est, unii dintre cei mai vechi munţi din lume încă stau frumoşi şi trufaşi. În vest, dunele de nisip continuă până la uimitorul Deşert Alb şi ciudatul Deşert Negru. Tot aici se află şi cele mai minunate oaze pe care le-aţi văzut vreodată. Majoritatea ţării are un climat uscat, deşertic, existând diferenţe perceptibile între nord şi sud. În Egiptul de Sus şi pe coasta Mării Roşii clima este plăcută tot timpul anului, în comparaţie cu Cairo şi Delta Nilului, unde temperaturile scad simţitor iarna. În perioada noiembrie-martie, în Sinai şi în deşert temperaturile pot scădea sub 00 C, iar în perioada martie-iunie sulfă khamasinul, vânt prăfos, fierbinte, care vine din Deşertul Sahara şi usucă aerul, făcându-l dificil de respirat, de aceea sezonul turistic cel mai bun este iarna.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.