Mișcări Seismice

INTRODUCERE

Scoarta terestra, este in mod permanent supusa unor miscari, urmate de deplasarea unor compartimente unele fata de altele, fie brusc si pe durata scurta, manifestate printr-o succesiune de unde elastice, relative repede amortizate, fie extreme de lent, dar cu deformari plicative, rupturale, sau cel mai adesea de ambele feluri in acelasi timp. Termenul de cutremur deriva din limba greaca [seismos], insemnand zguduire, implicit cutremur

Miscãrile seismice – reprezinta zguduiri bruste si rapide ale scoartei terestre, de scurta durata, care se propaga in spatiu cu viteze mai mari de 1 km/s, sub forma unor oscilatii elastice, numite unde seismice Chiar daca, in general, miscarile seismice au o durata foarte mica, numarul cutremurelor este impresionant de mare ceea ce le confera un caracter cvasi-continuu.[Basarab Petru Dragomir] Cutremurele se produc de obicei de-a lungul liniilor de separatie dintre placi, dar nici o zona de pe planeta nu este ferita de aparitia si manifestarea lor. Tensiunile dintre cele doua parti apropiate ale unei falii se acumuleaza in timp de ani, sau zeci de ani. Pot avea loc miscari lente si de dimensiuni mici, nesesizabile de catre om, dar sesizate de seismografele de precizie. Cand rezistenta dintre roci cedeaza, se depasesc coeficientii de rezistenta la forfecare, la rupere, la smulgere a rocilor invecinate, se declanseaza catastrofa, o deplasare rapida si de dimensiuni mari, a straturilor vecine faliei. In cateva secunde mase mari de roca se pot deplasa pe orizontala sau verticala, distante de ordinul metrilor; pot avea loc prabusiri, sau ridicarea solului.

Intensitatea cutremurelor depinde de 3 factori :

Cantitatea de energie eliberata de fortele accumulate in timp (masura pe scara Richter, in unitati de la 1 la 10) - cu cat energia eliberata este mai mare cu atat cutremurul este mai puternic si mai distrugator;

Adancimea la care s-a produs alunecarea dintre straturile de roci (epicentrul) - scoarta atenueaza propagarea undei de soc, cu cat epicentrul este mai adanc cu atat efectele se simt mai putin la suprafata;

Tipul suprafetei de deasupra epicentrului – un relief (teren) mai accindentat, cu roca mai tare, stancoasa, opune rezistenta mai mare la propagarea undei de soc, atat pe orizontala cat si pe verticala, sau oblic, decat un teren mai moala cu o zona mlastinoasa.

Permanent si peste tot pamantul se aseaza , sau au loc, miscari pe orizontala sip e verticala, intre straturile vecine. Pot fi zone linistite care sa devina active datorita tensiunilor dintre roci si straturi de roci, de-a lungul timpului.

Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:

Naturale : - deplasarea plăcilor tectonice

- erupții vulcanice

- impactul cu meteoriți

Antropice : - mijloacele de transport (produc minicutremure)

- explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)

- edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)

Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot provoca pagube.

CAP. I. CATEGORII DE CUTREMURE

1.1. Cutremure tectonice

Sunt cele mai importante, fiind determinate de mișcările diverselor blocuri ale scoarței.

Reprezintă 95% din totalul cutremurelor înregistrate. Se produc prin deplasări bruște ale compartimentelor în lungul faliilor din scoarța terestră sau din zonele sub crustale. În interiorul Pământului mișcările corpurilor geologice se produc extrem de lent, provocând deformări ale maselor de rocă, aplicate progresiv până la limita de rezistență când acestea cedează, se rup și se reașează pentru realizarea echilibrului. Mișcarea este bruscă și constă dintr-o săritură elastică care generează șocul seismic.

În geologie, o falie este o fractură plană sau discontinuitate într-un volum de rocă, în care aexistat o deplasare semnificativă de-a lungul fracturii ca rezultat al mişcării pământului.

Există trei tipuri principale de falii care ar putea provoca un cutremur:

- normală,

- inversă (împingere) şi

- ciocnire-alunecare.

Faliile normală și inversă generează deplasări de alunecare-scufundare, în care deplasarea în lungul faliei are o componentă verticală.