Extras din proiect
Se povesteşte de ani şi decenii despre particularitatea spiritului timişorean,
despre specificitatea prin care Timişoara îşi împodobeşte oamenii care trăiesc în ea,
despre sentimentul de admiraţie al tuturor acelora care o viziteaza. Căldura cu care
sunt primiţi musafirii în capitata banatului, cinstea şi hărnicia localnicilor, diversitatea
pozitivă etnică şi culturală, au dus în lume vestea că există un oraş în care, oameni de
diferite naţionalităţi, au învăţat ca, împreună, să muncească, să trăiască şi – ceea ce
este cel mai important – să se întovărăşească. La hotarul a două imperii, Timişoara a
reuşit să-şi înfăptuiască identitatea sa particulară, dobîndind o carte de vizită unică pe
care o poate arăta cu mândrie tuturor.
În istoria sa de peste opt secole, oraşul a cunoscut suişuri şi căderi.
1. Aşezare şi limite
Municipiul Timişoara este reşedinţa judeţului Timiş , situat în plină zonă de câmpie a Banatului, pe ambele maluri ale canalului navigabil Bega. Este aşezat la intersecţia paralelei de 45°47' latitudine nordică, cu meridianul de 21°17" longitudine estică.
2. Cadrul natural
Timişoara este aşezată în sud-estul Câmpiei Panonice, în zona de divagare a râurilor Timiş şi Bega. În vatra oraşului Timişoara cea mai înaltă cotă se află în partea de nord-est, în cartierul "Între Vii”, la 95 m, iar punctul cel mai coborât la 84 m., în vestul cartierului Mehala (Ronaţ). Pe o distanţă de aproximativ 7 km est-vest, diferenţa de nivel este de aproximativ 11 m. De la nord la sud, pe o distanţă de cca 5 km, teritoriul oraşului coboară, de asemenea, cu cca. 10 m. Vatra oraşului se suprapune şesului aluvionar,cu marginile uşor mai ridicate , desfăşurat în lungul Begăi. Din punct de vedere tectonic, oraşul Timişoara este aşezat într-o arie cu falii orientate est-vest, marcată de existenţa vulcanului stins de la Şanoviţa, precum şi de apele mineralizate din subsolul Timişoarei, cele de la Calacea spre nord şi Buziaş-Ivanda în sud. Privind structurile geologice ale zonei, se găsesc depozitele cuaternare cu grosimi de cca 100 m, sub care se succed depozitele romanicene - până la cca 600 m adâncime - şi cele daciene in facies lacustru şi de mlaştină, care au favorizat formarea a numeroase straturi de lignit. Urmează formaţiunile ponţianului şi sarmaţianului, pentru ca de la 1740 m în jos să se extindă domeniul fundamentului cristalin.Drept consecinţă a alcătuirii petrografice a formaţiunilor de suprafaţă, pe teritoriul Timişoarei se produc şi fenomene de tasare, datorate substratului argilo-nisipos . Fenomenul se evidenţiază în cartierele Cetate şi Elisabetin, dar şi în alte părţi unde s-au format crovuri (Ronaţ).
Timişoara se încadrează în climatul temperat continental moderat, caracteristic părţii de sud-est a Depresiunii Panonice, cu unele influenţe submediteraneene (varianta adriatică). Masele de aer dominante, în timpul primăverii şi verii, sunt cele temperate, de provenienţă oceanică, care aduc precipitaţii semnificative. În mod frecvent, chiar în timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed, aducând ploi şi zăpezi însemnate, mai rar valuri de frig. Temperatura medie anuală este de 10,6ºC, luna cea mai caldă fiind iulie (21,1ºC), rezultând o amplitudine termică medie de 22,7ºC, sub cea a Câmpiei Române, ceea ce atestă influenţa benefică a maselor de aer oceanic. Aflându-se predominant sub influenţa maselor de aer maritim dinspre nord-vest, Timişoara primeşte o cantitate de precipitaţii mai mare decât oraşele din Câmpia Română. Cele mai frecvente sunt vânturile de nord-vest (13%) şi cele de vest (9,8%), reflex al activităţii anticiclonului Azorelor, cu extensiune maximă în lunile de vară. În aprilie-mai, o frecvenţă mare o au şi vânturile de sud (8,4% din total).
Teritoriul zonei Timişoara dispune de o bogată reţea hidrografică, formată din râuri, lacuri şi mlaştini. Cu excepţia râurilor Bega şi Timiş, celelalte râuri seacă adesea în timpul verii. Izvorând din Munţii Poiana Ruscă , Bega este canalizată, iar de la Timişoara până la vărsare a fost amenajată pentru navigaţie (115 km). Din mulţimea de braţe care existau înaintea canalizării Begăi, în interiorul oraşului se mai păstrează doar Bega Moartă (în cartierul Fabric) şi Bega Veche (spre vest, curgând prin Săcălaz). Pe teritoriul oraşului se găsesc şi numeroase lacuri, fie naturale, formate în locul vechilor meandre sau în arealele detasate (cum sunt cele de lângă colonia Kuntz, de lângă Giroc, Lacul Şerpilor din Pădurea Verde, etc.), fie de origine antropică (spre Fratelia, Freidorf, Moşniţa, Mehala, Ştrandul Tineretului, etc.). Din punct de vedere al apelor subterane, se poate constata că pânza freatică a Timişoarei se găseşte la o adâncime ce variază între 0,5 - 4 m. Apar, de asemenea, ape de mare adâncime, captate în Piaţa Unirii (hipotermale), apoi la sud de Cetate şi în Cartierul Fabric (mezotermale), cu valoare terapeutică, utilizate în scop balnear.
Spaţiul timişorean se încadrează, din punct de vedere geobotanic, în zona pădurilor de stejar, distruse în trecut de oameni, pentru obţinerea lemnului necesar construirii cetăţii şi caselor, cât şi pentru câştigarea de terenuri cultivabile. În prezent, cu excepţia câtorva areale împădurite cu cer şi gârniţă (Pădurea Verde, Pădurea Bistra, Pădurea Giroc, Şag), teritoriul se încadrează în silvostepa antropogenă ce caracterizează întrega Câmpie Panonică. Peisajul este diversificat şi de apariţia vegetaţiei de luncă, de-a lungul principalelor râuri, în cadrul căreia predomină arborii de esenţă moale.
Fauna pădurilor cuprinde puţine mamifere, reprezentate doar prin câteva insectivore şi rozătoare. Păsările sunt, în schimb, numeroase, unele având importanţă cinegetică (fazanul). Fauna de silvostepă şi stepă, deşi mai puţin variată faţă de cea de pădure, prezintă un mai mare număr de specii de interes cinegetic (iepurele, căprioara, prepeliţa, potârnichea, fazanul, etc). În cadrul faunei piscicole, dominantă este specia crapului, alături de care trăiesc plătica, obleţul, babuşca, sebiţa, ştiuca, suport natural pentru pescuitul sportiv.
Învelişul de sol din zona Timişoara este de o mare diversitate, numeroasele tipuri şi subtipuri încadrându-se în clasele: cernisoluri, luvisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, hidrisoluri, pelisoluri, vertisoluri şi protisoluri. Capacitatea generală de susţinere a producţiei agricole este mijlocie.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Monografia Orasului Timisoara.doc
- Prima Pagina.doc