Particularitățile Climatice ale Americii de Nord

Particularitățile climatice ale Americii de Nord

Condiţiile care creează climatul nord american

Situat în emisfera nordică între 72° latitudine nordică şi Tropicul Racului în partea de sud, continentul nord american prezintă, datorită extensiunii latitudinale mari, o importantă variaţiune de tipuri şi subtipuri climatice, de la climatul polar şi subpolar în partea de nord până la cel subtropical şi tropical în partea de sud.

Extensiunea mare în direcţia meridiană în jumătatea nordică a continentului şi redusă în partea de sud, dublată de pătrunderea puternică a Golfului Hudson în nord şi a Golfului Mexic în sud sunt alţi factori care favorizează pătrunderea a două tipuri fundamental diferite de mase de aer:

- polar dinspre nord, care înaintează prin intermediul Golfului Hudson până la nivelul Marilor Lacuri

- tropical dinspre Golful Mexic, care înaintează de asemenea până la aliniamentul Marilor Lacuri – Sfântul Laurenţiu creând adevărate zone de convergenţă.

Un alt factor important în determinarea climei în America de Nord este dispunerea meridiană a catenelor montane care facilitează de asemenea circulaţia pe direcţia nord-sud a maselor de aer, zonele de climă având o dispunere longitudinală până la nivelul deltei Fluviului Mississippi după care urmează o dispunere latitudinală.

Influenţa curenţilor oceanici se face resimţită în special pe ţărmurile continentului şi anume: pe ţărmul Atlantic până la latitudinea Capului Hatteras se face simţit Curentul Golfului, curent cald care contribuie la temperaturile ridicate de pe jumătatea sudică a litoralului atlantic şi a Golfului Mexic. Influenţa sa în America de Nord este mai restrânsă decât în Europa cu cca. 20° latitudine deoarece deviaţia sa estică este determinată de prezenţa Curentului rece al Labradorului. Zona de contact dintre aceşti doi curenţi marini prezintă de obicei o nebulozitate ridicată dar şi o concentrare importantă de bancuri de peşte.

Pe litoralul pacific o importanţă deosebită o au: Curentul cald al Alaskăi care ajută la formarea temperaturilor mari pe ţărmul sudic al Peninsulei Alaska şi Curentul rece al Californiei care aduce temperaturi scăzute în Peninsula Californiană (Cocean, 1991).

Un impact deosebit în formarea climei pe continentul nord american îl au centrii barici, centrii de presiune joasă şi ridicată care se formează şi se deplasează pe continent în funcţie de anotimp şi de circulaţia genearlă a atmosferei. Astfel iarna se face simţită aici influenţa anticiclonului canadian care aduce cu sine temperaturi scăzute şi determină o circulaţie nord-sud. Din cauza faptului că vara anticiclonul de iarnă se transformă în ciclonul de vară, o zonă de presiune joasă, sunt atrase masele de aer tropical mai umede din zona Golfului Mexic fenomen care este însoţit de ploi frecvente şi cu debite semnificative. În acelaşi timp un centru de presiune minimă se formează şi în Podişul Colorado şi Podişul Marelui Bazin. În acest proces, masele de aer din vest devin uscate şi calde datorită procesului de foehnizare (Cocean, 1991).

La vest de Munţii Stâncoşi se află două tipuri de mase de aer care influenţează climatul:

- aerul polar maritim din Oceanului Pacific

- aerul tropical maritim din Oceanul Pacific.

Poziţia generală a maselor de aer se schimbă în funcţie de poziţia soarelui şi în funcţie de aceasta domină diferite părţi ale continentului în concordanţă cu diferitele anotimpuri (Patterson, 1994). Atât vara cât şi iarna exsită astfel o zonă de conflict în care predomină una dintre cele două mase de aer. Vara, această zonă de conflict se află la sudul Marilor Lacuri astfel încât Midwestul nordic prezintă un climat cald, umed de tipul celui produs de masele de aer ale Curentului Golfului ce alternează cu aer mai puţin umed şi mai răcoros care vine dinspre nord. Iarna, când întregul sistem se mută spre sud, zona de conflict se află deasupra ţărmului Golfului Mexic. Se poate observa astfel că întregul interior este dominat de masele de aer reci dinspre pol care se află sub influenţa centrului de presiune ridicată cu influenţe ocazionale dinspre sud care pe lângă faptul pozitiv de a aduce temperaturi mai ridicate în timpul iernii, poate produce ceaţă şi dezgheţuri periculoaase. Se poate observa astfel că zona Midwestului se află sub impactul dublu al zonei de conflict, în tranzit, o dată în perioada primăverii şi o dată toamna. Acest fapt este de o importanţă fundamentală pentru prevederea vremii şi în special a turbulenţelor atmosferice care trebuiesc urmărite cu atenţie deoarece se ştie că în SUA transportul aerian reprezintă principala modalitate de transport.

Din cauza acestor zone de conflict pe traiectoria acestora se regăsesc numeroase furtuni ciclonice în special de-a lungul zonelor de contact dintre două mase de aer care se deplasează de-a lungul SUA şi a sudului Canadei dinspre vest sau sud-vest spre est. Extensiunea Marilor Lacuri prezintă un factor moderator astfel încât acestea se vor localiza pe linia Sfântul Laurenţiu – Noua Anglie – Canada Maritimă.

Din interacţiunea acestor două mase de aer ia naştere clima părţii central sudice a Americii de Nord.

La vest de Munţii Stâncoşi penetraţia maselor de aer dinspre Golful Mexic este rară iar principala convergenţă se face între masele de aer polar continental din teritoriile de nord şi cele maritime dinspre Oceanul Pacific. Pacificul aduce umezeală în timpul iernii şi climat mai blând teritoriilor aflate pe ţărm. Precipitaţiile cad cu precădere spre sud. In mod ocazional masele de aer Pacific pătrund spre estul Munţilor Stâncoşi fiind mai reci şi mai uscate. Vara, nordul Pacificului este dominat de sistemul de presiune ridicată iar astfel influenţa aerului polar maritim de pe coasta de vest devine mai puternică şi determină formarea timpului mai rece şi mai uscat.