Satu Mare

1.Localizarea şi caracterizarea judeţului

Scurt Istoric

Materialul arheologic decoperit pe teritoriul judeţului atestă existenţa unei vieţi umane din cele mai vechi timpuri (paleolitic). După repartiţia geografică, cea mai intensă viaţă omenească pare să se fi desfăşurat de-a lungul văii Someşului, la marginea fostei mlaştini Eced şi la contactul dintre Lunca Ierului cu unităţile încadrante, unde s-au dezvoltat cu timpul şi cele mai vechi şi mai mari aşezări.

Judeţul Satu Mare, străbatut de vechiul râu Sămuş şi locuit din timpuri imemoriabile de geto-daci, a fost leagănul culturii şi civilizaţiei româneşti. În apropierea comunelor Pir, Domăneşti, Medieşu Aurit, Apa, Vetiş etc. S-au descoperit urme ale culturii Otomani din perioada bronzului şi începutul Hallstatului, marcată printr-o evoluţie relativ lungă, cu mai multe faze, care dovedeşte că triburile acestei culturi practicau agricultura şi creşteau vie, locuiau în aşezări stabile, unele chiar de lungă durată. Confecţionarea şi folosirea armelor de bronz (săbii, topoare de luptă, scuturi) de tip ’tracic’ confirmă existenţa unei metalurgii primitive a bronzului. Săpaturile arheologice din Ţara Oaşului, de la Ardud, Medieşu-Aurit, Homorod şi Sănislau au scos la lumină relicve atestând viaţa umană în această regiune începând din Paleolitic. Un punct de reper al istoriei acestei regiuni este reprezentat de daci, care au trait aici aproape 1000 de ani creând o remarcabilă civilizaţie a cărui model, este aşezarea Medieşu-Aurit unde se găsesc rămăşiţele a 13 cuptoare de olărit care au fost scoase la lumină, reprezentând cel mai mare tezaur arheologic de acest fel din ţară. Urme ale unor aşezări dacice s-au descoperit în jurul oraşelor Sau Mare şi Carei. Lângă Medieşu Aurit (punctul ’Suculeu’) s-a scos la iveală una din cele mai mari aşezări a dacilor liberi din nord-vestul ţării.

La sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea, regiunea a facut parte din Voievodatul lui Menumorut care a avut cetatea de scaun la Satu-Mare (Castrum Zotmar), cucerită de unguri după lupte crâncene care au durat trei zile, după cum menţionează Cronicarul Anomin în Gesta Hungarorum. În decursul istoriei, alături de populaţia românească autohtonă s-au stabilit, în diverse perioade, unele elemente etnice autohtone (maghiari, germani etc.).

Situându-se la intersecţia unor importante drumuri comerciale şi având bogate resurse naturale, atestat în scrierile istorice din anul 1181, judeţul Satu-Mare, a avut o istorie tumultoasă. Cetăţile de la Satu Mare, Ardud, Medieşu-Aurit, Carei, etc, ale căror ruine rezistă până astăzi şi bisericile romane de la Acas (secolul al XIII-lea) şi bisericile gotice de la Ardud, Eriu-Sancrai, Beltiug, ş.a., atestă continuitatea existenţială a locuitorilor acestei zone. După bătălia de la Mohacs (1526), judeţul Satu Mare a fost revendicat atât de principii austriaci cât şi de principii transilvăneni. În vara anului 1601 Mihai Viteazul şi-a stabilit tabăra la Moftin pentru 20 de zile pregătindu-se pentru pentru bătălia de la Gurăslău, ultima sa victorie. Peste mai bine de o sută de ani, in 1711, armata prinţului Francisc Rakoczi al II-lea s-a predat trupelor austriece la Moftin. În 1657, cetatea şi judeţul Satu Mare au fost cucerite de polonezi. Tratatul de pace poartă semnătura colonelului Ian Sobietski, viitorul rege al Poloniei. Între 1660-1661 trupele otomane au devastat întreg ţinutul. Guvernarea habsburgica de după 1711 a adus o perioada de stabilitate şi prosperitate în zonă. Coloniştii germani ajung aici în secolul al XVIII-lea şi se stabilesc pe proprietatea Conţilor Karoly de Carei. Cele două războaie mondiale şi Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 sunt cele mai importante evenimente istorice ale judeţului din secolul XX. După primul război mondial, pe moşiile expropriate s-au stabilit ţărani din Munţii Apuseni şi Maramureş, dând naştere celor mai noi aşezări umane din judeţ, cum sunt: Dacia, Baba Novac, Paulian, Gelu, Ianculeşti, Marna, Lucăceni etc. Memorialul ridicat la Carei in 1964, o sculptură de Vida Geza, este probabil cel mai elocvent simbol al istoriei secolului XX - războaie devastatoare, calamităţi naturale, şi comunism, dar speranţele au reînviat după evenimentele din Decembrie 1989.

În anii construcţiei socialiste, odată cu creşterea numerică a populaţiei din judeţ, s-au produs schimbări substanţiale în structura ei de clasă şi profesională prin sporirea ponderii clasei muncitoare, determinată de procesul mereu crescând al industrializării. În acelaşi timp se modifică necontenit raportul dintre populaţia urbană şi cea rurală, în favoarea primei categorii.

Noul climat de viaţă şi de muncă a deschis calea unei armonioase colaborări între români şi naţionalităţile conlocuitoare care convieţuiesc pe aceste meleaguri.

Aşezare geografică

Judeţul Satu Mare este situat în partea de nord vest a României, la graniţele cu Ungaria (la vest) şi Ucraina (la nord), învecinându-se de la sud spre est cu judeţele Bihor, Sălaj şi Maramureş.

Suprafaţa judeţului este de 4417,8 kmp, reprezentând 1,9% din suprafaţa ţării.

Forma de relief predominantă este câmpia aflată la o înălţime medie de 106 m -, dar relieful se înaltă treptat de la vest spre est, prezentând dealuri şi munţi - înălţimea maximă fiind de 1200 m, vârful Pietroasă, în munţii Gutai.

Climatul este temperat-continental.

Organizarea administrativ teritorială a judeţului Satu Mare cuprinde municipiile Satu Mare – reşedinţă de judeţ – şi Carei, oraşele Negreşti Oaş, Tăşnad şi Ardud, precum şi 58 de comune constituite din 226 sate.