Satul Negostina

Satul Negostina este aşezat în partea de sud a Bucovinei, parte a teritoriului de stat al Romaniei. Aici în Bucovina, irepetabila frumuseţe a naturii, izvoarele dătătoare de viaţă, pămantul roditor, un soare pururea mangaietor, dar şi confluenţa geografică a mai multor popoare au împletit într-o cunună multicoloră convieţuirea etnicilor ucraineni, romani, germani, ruşi, poloni, evrei, etc. Vremurile, deseori intempestive, au schimbat frontierele statale, au marcat nu de puţine ori destinul unei etnii, sau al alteia,au distrus bogăţii şi valori materiale acumulate de unii, sau de alţii, au spulberat visuri şi speranţe, dar o forţă tainică, mai presus de vremuri, i-a făcut pe etnicii bucovineni să se cunoască bine, să se apropie, apoi să se unească întru acelaşi destin, devenind astăzi un fenomen etico-moral, un model de convieţuire interetnică. Acest lucru s-a întâmplat pentru că etnicii bucovineni au înţeles că primordiale în viaţă sunt munca, omenia, respectul credinţei fiecăruia, respectul tradiţiilor şi obiceiurilor fiecăruia în parte, că vecinii pot fi chiar mai aproape decât rudele, că, în sfârşit, trebuie să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, – un principiu creştin incontestabil – dacă vrei să birui vremurile ca om.

Considerăm că satul Negostina este un spaţiu de referinţă în ceea ce priveşte respectul pentru credinţă, tradiţii şi obiceiuri proprii, dragostea pentru limba maternă, toleranţa dintre etnicii ucraineni şi cei români, sau alţi minoritari din localitate.

Aşezat la circa patru kilometri de oraşul Siret, pe drumul judeţean 209 D şi privit de pe dealul Stârcea, satul Negostina, datorită pomatului care inundă casele, pare răsărit aici de la facerea lumii şi are conturul unui şoim într-un zbor maiestuos. Trupul şoimului îl conturează străzile Bisericii şi Taras Şevcenco, iar aripile-i întinse sunt străzile Ruina şi Stilo.

Cum se recunoaşte în principiu că nimic nu este întâmplător,nu sunt întâmplătoare nici denumirile celor mai importante străzi ale Negostinei – afirmăm noi.Ele atestă credinţa creştină a ucrainenilor negostineni, deschiderea lor spre cultură, spiritualitate, dar şi rădăcinile lor adânci în trecutul îndepărtat al ţinutului.Pentru prima parte a sintagmei, simbolice sunt denumirile străzilor Bisericii şi Taras Şevcenco – numele celui mai mare poet ucrainean,spiritul tutelar al culturii ucrainene. Pentru a doua parte – simbolice sunt denumirile străzilor Ruina şi Stilo. Subliniem faptul că strada Ruina negostineană este în realitate o prelungire a străzii Ruina a oraşului Siret. Urmand firul unei logici elementare, afirmăm faptul că denumirea unei străzi,mai ales în vremurile de demult, avea loc după aşezarea şi dezvoltarea unei comunităţi într-un anumit spaţiu, deci existenţa negostinenilor în acest spaţiu se raportează intrinsec la existenţa populaţiei siretene din zona Ruinei,populaţie preponderent de etnie ucraineană pană în a doua jumătate a secolului trecut. Apoi, faptul că negostinenii,pană la construirea bisericii lor proprii în anul 1798,aparţineau parohiei bisericii „Sf.Treime”din Siret aflată în spaţiul cartierului Ruina (strada Ruina) din acelaşi oraş, explică firesc denumirea, ulterior,şi a străzii negostinene tot Ruina, ţinand cont şi de faptul că Negostina din punct de vedere administrativ a aparţinut mult timp oraşului Siret. Dar în memoria colectivă a negostinenilor această stradă mai are o denumire: Serelivca. Făcand apel la metoda comparaţiei,această denumire se poate explica destul de convingător, precizand faptul că multe localităţi poartă numele raului pe langă care sunt aşezate, vezi chiar oraşul Siret, iar mulţi afluenţi – de dimensiuni mici - ai unui rau se numeau printr-un derivat, diminutiv al primului, vezi Suceava – Suceviţa, Dorna – Dornişoara, Moldova – Moldoviţa etc. Păraul Negostina,afluent al raului Siret, s-ar putea să se fi numit printr-un diminutiv al denumirii raului Siret, deci Sireţel, iar potrivit formelor de sufixare specifice limbii ucrainene a avut forma - Siretlivca.De la Siretlivca pană la Serelivca,de-a lungul timpului, nu este decat un pas. Presupunerea noastră poate fi argumentată printr-o afirmaţie a lui Simion Reli în lucrarea sa „Din Bucovina vremurilor grele. Schiţe istorice (Cernăuţi,1926,pag.52-53): „...întăritura Zamca întărită mai mult de mana lui Dumnezeu, decat de cea omenească, cu garle adanci împrejur şi cu coaste pripuroase, iar ceva mai departe apărată şi de apele Siretului şi Sireţelului...”

Denumirea străzii Stilo este strans legată de trecutul îndepărtat al locului,de date atestate documentar,relevante. „Pohoste” în limba ucraineană,în vechime, însemna unitate administrativă înfiinţată de conducătorul statului unde se efectua judecata în numele lui, se stabilea birul, vămuirea, se transmiteau în teritoriu ordinele etc. Istoricul R.Kaindl susţine că un asemenea punct vamal exista la Siret în sec.al X-lea.

Documentele istoriogafice romaneşti atestă faptul că în anul 1384,domnitorul Petru Muşat al Moldovei a înfiinţat în oraşul Siret un cantar domnesc,pentru a vămui caravanele negustorilor ce veneau din Liow spre porturile dunărene. Vama pentru turmele de vite se numea goştină.În limba ucraineană veche >gosti> însemna musafir venit de peste graniţă,de departe, negustor.Firesc ni se pare că pentru turmele de vite goştina să se perceapă în afara oraşului.Ori un loc potrivit pentru aceasta trebuie să fie aproape de oraş şi cu sursă de apă.Un astfel de loc este zona de la captul străzii Stilo,unde şi acum este amenajat un izvor cu un debit extraordinar de apă, iar >stiilo> în limba ucraineană înseamnă loc împrejmuit pentru animale,sinonim cu romanescul >staul>. Mai precizăm că în amintirea colectivă a negostinenilor drumul principal de acces în sat senumea >Hosteneţ>,ceea ce îneamnă drumul pe care veneau >hosti>,adică negustorii. Reamintim că zona aparţinea administrativ,în vechime, oraşului Siret.

În sfarşit, denumirea satului, >Negostina>,avand în structura cuvantului rădăcina >gostina> şi prefixul <ne>,explică evident condiţiile în care a luat fiinţă localitatea:

punct pentru vămuirea vitelor ->nagostina>,sau localitate scutită de biruri către domnitor,ca privilegiu pentru că acolo exista un punct vamal al domnitorului, >negoştina>, de tipul Slobozia (slv.>svoboda> = libertate).

Continuand în spiritul limbajului expresiv cu privire la forma satului, de şoim în zbor maiestuos, putem afirma că inima şoimului nu poate fi decat BISERICA, simbol al credinţei creştine a negostinenilor din îndepărtate vremuri, iar plămanii şoimului nu pot fi decat Căminul Cultural şi Şcoala, ca forme de manifestare spirituală pe linia păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor proprii, a cinstirii culturii, dar şi a disponibilităţii de a o crea.