Transporturile feroviare de la începuturi până în prezent

Istoria transportului feroviar

Primele mărturii ale unor căi de rulare pot fi considerate cele din Diolkos, prin care se transportau bărci de-a lungul istmului Corint, în Grecia, datate în 600 î.Hr. Vehicule cu roţi, trase de oameni sau cai, se deplasau pe niste făgaşe (rigole) din calcar. Acest mod de transport rămâne în uz peste 650 de ani, adică cel puţin până la sfârşitul secolului I d.Hr. fiind copiat şi în alte zone ca insula Malta şi anumite regiuni ale Imperiului Roman.

1.Căile "ferate" din lemn

Un strămoş mai sigur al căii ferate este calea cu făgaşe de lemn, a cărei apariţie datează din secolul al XVI-lea. Astfel, în minele din Leberthal (Alsacia) se utilizau acest tip de şine în anul 1525: Vagoanele, prevăzute cu roţi metalice de diametru mic, rulează pe longrine de lemn.

De asemenea, în minele de aur de la Brad, din Transilvania, se utilizau vagoneţi de lemn. Pentru schimbarea direcţiei se utilizau macaze de lemn, prevazute cu ac şi inimă. Aceşti vagoneţi şi macaze sunt printre primele semnalate în tehnică şi demonstreaza ingeniozitatea maeştrilor anonimi ai tehnicii populare româneşti.

In Germania anilor 1550 putem vorbi de existenţa unei căi ferate. Şinele erau de asemenea din lemn, iar vagoanele erau trase de cai.

O astfel de modalitate de transport este descrisă în 1556 de Georgius Agricola. Această tehnologie se raspândeşte în întreaga Europă, fiind semnalată în zona britanica în jurul lui 1600. Se ajunge până la utilizare convoaielor de vagoneţi, utilizate la căratul minereului, trase de cai sau propulsate gravitaţional prin crearea unor pante artificiale. În acest ultim caz, la sosirea la destinaţie, vagoneţii erau frânaţi printr-un sistem ingenios prin care roţile erau presate.

În minele de cărbune din Anglia, Franţa şi Germania, calea de rulare era construită tot din lemn. În 1767 un inventator britanic a construit prima şină din fontă, care putea rezista încărcăturilor grele, mai bune decât cele de cherestea.

Căile ferate moderne au evoluat de la cele din lemn şi fontă până la cele din oţel, utilizate din anul 1820, acestea rezolvând problema distrugerii rapide a căilor de rulare.

2.Căile ferate metalice

Acest sistem de transport, dovedindu-se eficace, este perfecţionat prin diverse inovaţii: se introduc roţile metalice chiar prevăzute cu un bandaj proeminent, pentru ca vagoneţii să nu deraieze, ca apoi, prin 1760, şinele să fie acoperite cu benzi metalice. În acest fel, prin reducerea frecării, creşte volumul de marfă transportat: de la minereu şi materie primă pentru industria fierului (aflate pe atunci în plină expansiune), până la mărfuri alimentare.

Una din primele tipuri de şină din fier,Anglia, 1831

În 1767, şinele din lemn utilizate pe traseul de tramvai Horsehay - Coalbrookdale au fost înlocuite, de Richard Reynolds, prin şine din fontă prevăzute cu un şanţ central de ghidare. În 1785, reţeaua liniilor engleze care utilizau şine de fontă de tip Reynolds, cuprindea peste 30 km.

În 1776, englezul John Curr introduce şina din fontă în formă de colţar - roţile metalice ale vagoanelor având bandaje netede - pe liniile miniere din zona oraşului Sheffield.

În 1789, englezul William Jessop proiecteaza primul vagon cu roţi prevăzute cu "rebord" - acel bandaj proeminent care nu permitea roţii sa părăsească linia. Aceasta inovaţie apare şi la materialul rulant de astăzi.

Tot Jessop inventează şina cu coama edge-rail (cu secţiunea în formă de ciupercă). Astfel apare "drumul de fier" propriu-zis, deoarece noua cale de rulare nu mai putea fi utilizată de vehiculele rutiere, ci numai de cele feroviare. Până la apariţia primelor locomotive, pe aceste linii a fost utilizată tracţiunea cu cai.

În anul 1823, întemeietorul transportului feroviar, George Stephenson, a condus lucrările de construcţie ale primei căi ferate pentru transportul de persoane, inaugurată la 27 septembrie 1825 între oraşele Stockton şi Darlington. Această cale ferată a fost utilizată doar doi ani, motiv pentru care liniei ferate date în exploatare în 1830, între Liverpool şi Manchester, îi aparţine intâietatea.

Evoluţia transporturilor feroviare ulterioară este extrem de rapidă, iar în anii imediat următori apar căi ferate şi în alte ţări ale Europei, precum: Franţa (1833); Belgia (1835); Germania (1835); Olanda (1835); Austria (1838); Elveţia (1844); Danemarca (1844); Spania (1848); Suedia (1851); Norvegia (1853); România (1854); Portugalia (1854); Grecia (1860).

Dacă în Marea Britanie sistemul feroviar s-a extins din necesitate, pentru deservirea centrelor industriale aflate în plină dezvoltare, în restul Europei

aceasta a constituit miza unor dispute în parte subiective, fiind considerat încă de la început un mijloc de transport de lux. Căile ferate s-au extins iniţial în vestul continentului, iar ulterior în părţile răsăritene şi de sud-est.

Căile ferate actuale au un impact profund în civilizaţie, prezintă un grad mare de modernism, rezultând din vasta distrugere a sistemului feroviar din timpul celui de-al doilea război mondial.