Unități geografice importante din Europa - Germania

OBIECTIVE :

Cunoaşterea sub toate aspectele a uneia din cele mai puternice ţări ale lumii cu domenii de referinţă fie în structurile economiei, fie strategia dezvoltării sau în prefaceri, înnoiri ce privesc laturi ale suprastructurii.

REZUMAT :

Germania reprezintă o sinteză a peisajelor din centrul Europei, cu o organizare urbană complexă, o puternică industrie şi o agricultură care satisface în cea mai mare măsură cerinţele populaţiei.

Cadrul natural.

Între ţările europene situate la aceeaşi latitudine Germania are cel mai variat cadru fizico-geografic. Cuprinde unităţi şi subunităţi foarte vechi din punct de vedere genetic dar şi foarte noi, apoi unităţi joase de câmpie situate sub nivelul mării şi unităţi alpine care depăşesc 2.900 m. Pe această structură se suprapun diferenţiat, resursele naturale, gradul de concentrare al populaţiei, ansamblul activităţilor economice.

De la nord către sud în Germania se deosebesc următoarele trei regiuni fizico-geografice: regiunea câmpiilor şi colinelor din nord; regiunea podişurilor şi culmilor hercinice în partea centrală şi regiunea piemontană, colinară şi alpină a Bavariei în sud. Regiunea nordică a Germaniei se desfăşoară între litoralul Mării Nordului şi al Mării Baltice în nord, regiunea hercinică în sud, graniţele cu Polonia şi Olanda în est şi Vest.

Relieful câmpiilor şi colinelor s-a format pe o cuvertură al cărui fundament aparţine structurilor caledonice şi hercinice, iar cea superficială este formată din nisipuri, argile, pietrişuri glaciare, fluvioglaciare, fluviatile şi lacustre.

Se întâlnesc câmpii de tip marsche mlăştinoase şi lacustre mai ales în regiunea landului Schleswig-Holstein din care unele situate sub nivelul mării. Al doilea tip este cel al câmpiilor-poldere rezultate prin drenarea şi „uscarea“ marschelor transformate ca şi în Olanda în terenuri agricole, iar al treilea este cel al câmpiilor presărate cu coline morenaice ale căror altitudini trec de 200 m (ex. Câmpia Lüneburg). În lungul Rhinului inferior se află o câmpie joasă cu dezvoltare tentaculară destul de productivă.

În totalitate zona nordică este traversată pe direcţia est-vest de culoare glaciare largi (urstromtäler) modelate apoi de reţeaua de ape printre care: Warthe, Elba, Oder, Peene, Spree.

În câmpiile situate spre sudul regiuni calota glaciară nu a acţionat decât în fazele timpurii, morfologia acestora înregistrând îndeosebi modelări periglaciare.

Vorbind de urmele modelării glaciare ele sunt prezente, alături de morene şi văi, prin blocuri eratice, lacuri, turbării, toate acestea aparţinând fazelor glaciare şi interglaciare Elster (cea mai extinsă), Saale şi Vistula. Asupra formelor de relief glaciare a acţionat apoi vântul transportând cantităţi importante de nisip pe care l-a depus sub formă de dune mai ales pe malul estic al unor râuri cum sunt: Oderul mijlociu, Wartha.

O accentuată complexitate o înregistrează bazinul Mării Nordului inclusiv litoralul definitivat în urma ultimelor transgresiuni. Odată cu Evul Mediu în cordonul litoral existent marea creează importante rupturi prin care pătrunde şi dă naştere insulelor Frisice şi Golfurilor Ijssel, Dolart, Jade, Elba.

Alături de ţărmul cu watt (relief jos cu insule şi strâmtori) şi cel cu cordoane (nebrung) care au barat golfuri transformându-le parţial în lagune, cu dune, cu mici faleze şi cu insule ca în regiunea estică a peninsulei Jutlanta (Danemarca) apare, de data aceasta legat în cea mai mare parte de maree, ţărmul cu estuare (Ems, Elba, Wesser).

Ca şi litoralul Mării Nordului şi cel al Mării Baltice s-a definitivat în holocen. Ţărmul Mării Nordului în holocen a cunoscut o mişcare de lăsare iar cel al Mării Baltice de ridicare fenomen prezent şi astăzi dar mult diferenţiat.

Câmpiile sunt presărate cu coline reprezentând în cea mai mare parte valuri morenaice. Ele se desfăşoară pe aliniamente diferite păstrând direcţia generală vest-est. Printre acestea se numără: Colinele Baltice, Colinele Fläming, Colinele Lausitz situate în sudul regiunii Berlin, Colinele Börde la vest de Magdeburg, Colinele Elm (322 m) din sudul oraşului Helmstedt.

Podişurile şi culmile muntoase hercinice (Germania Centrală). Constituie un mozaic morfologic şi petrografic nelipsind înălţimile ce trec de 1000 m (Munţii Pădurea Neagră, 1.495 m) dar şi podişurile de 500-600 m separate prin largi culoare de vale.

- Munţii Pădurea Neagră (1.495 m) reprezintă un horst tipic cu profil asimetric. Sunt formaţi din şisturi cristaline acoperite în est de o cuvertură sedimentară monoclinală în care reţeaua de ape a format cueste, largi suprafeţe structurale şi depresiuni.

- Masivul Şistos Rhenan, o importantă construcţie hercinică se situează de o parte şi de alta a Rhinului având pe partea dreaptă podişurile Taunus (880 m); Westerwald (657 m); Sauerland (841 m), iar pe cea stângă Hunsrück (816 m), Eifel (746 m). Aceste podişuri şi culmi joase sunt separate de către culoare de vale (grabene) şi depresiuni, prin care se îndreaptă afluenţi ai Rhinului (Meuse, Mosselle, Sieg, Lahn). Cel mai important este însăşi culoarul Rhinului iar dintre depresiuni, Coblenz.

- Podişul Franconiei, o altă unitate morfologică înglobează: Colinele Neckar (300 m), podişul Odenwald (626 m), Masivul vulcanic Rhön (950 m), Jura Suabă (1015 m), Jura Franconiană. Aceste ultime două culmi fac parte din Cuveta Germaniei de Sud cu fundament hercinic şi cuvertura mezozoică.