Cartoful

Cartoful face parte dintre plantele aduse din America în Europa, unde s-a extins treptat în cultură. În patria de origine (America de Sud), în zilele noastre, se cultivă pe suprafeţe mult mai restrânse.

În Anzii Americii de Sud, cartoful este o plantă veche în cultură, intrând în mitologia şi ritualul religios al indienilor, fapt confirmat de numeroase vase în formă de tuberculi sau cu picturi reprezentând cartofii, descoperite în cimitirele indiene de pe coastele Pacificului din Peru şi Chile, de prin secolul II e.n. (V. Velican, 1965). Juan de Castelanos în lucrarea sa “Historia del nuova reina de Granada” (“Istoria Noului Regat al Granadei”) din anul 1536, face prima menţiune scrisă de un european despre această plantă, descriind cultura de cartofi întâlnită în satul indian Sorocota (lângă oraşul Valez în Columbia) unde se comercializează cartoful din împrejurimi.

În anul 1550, Pedro Cieza de Leon găseşte însemnate suprafeţe cu cartof în regiunile muntoase din Columbia, Ecuador şi Peru, unde cartoful constituia principala sursă de hrană. În raportul său “Cronica statului Peru” adresat regelui Spaniei, el menţionează – între altele – şi de însănătoşirea miraculoasă a unui demnitar incaş în urma consumului de cartof crud (S. Chiru, 1991). Cunoscutul corsar englez, Sir Francisc Drake, pentru lungul său drum de întoarcere în Anglia (1577), s-a aprovizionat cu tuberculi de cartof din insula Moch (Chile). Din cronicile apărute după această dată, se desprinde concluzia că această plantă se cultiva în zonele înalte din Columbia până în Chile şi insulele de pe coasta chiliană.

În Europa, cartoful a fost introdus întâi în Spania (1565) folosindu-se material provenind din Peru. În noile condiţii s-a răspândit destul de repede în cultură, dacă numai cu opt ani mai târziu (1573) reprezenta obiect de comerţ (V. Velican, 1965). Ulterior a fost răspândit în diferite grădini botanice în Europa. La sfârşitul secolului al 16 – lea cartoful a fost cunoscut în Anglia, dovadă fiind descrierea lui de către botanistul curţii regale, John Gerard, în ierbarul său (The herball, 1597). În acea perioadă este cunoscut şi în Italia, de unde este introdus în Belgia (1587). Din Italia, prin intermediul profesorului Philip de Sivry, doi tuberculi ajung în posesia botanistului Carola Clusius din Viena, care l-a descris în lucrarea sa “Plantarum rariorum historia” (1601), numindu-l Papas peronorum. În anul 1590 medical Scholz din Breslau (Silezia) îi transmite tuberculi de cartofi botanistului Bauhin din Basel (Elveţia), care descrie planta în lucrarea sa Phytopinax (1956) sub denumirea de Solanum tuberosum esculentum, denumire luată şi de Linne (Schiemann, 1930, citat de V. Velican, 1965). În Franţa, cartoful se cunoaşte pe la începutul secolului al 17 – lea (este descris de Olivier de Seres), astfel că prin 1616 era o legumă apreciată la curtea regală din Paris. În Europa de nord cartoful s-a introdus în cultură mai târziu (după anul 1700).

Extinderea în cultură a cartofului s-a făcut la început lent existând reţinere sau chiar rezistenţă. Extinderea culturii cartofului a fost condiţionată în bună parte de foametele ce au bântuit Europa de vest în sec. 17 – lea.

În ţara noastră cartoful se cultivă pe suprafeţe mai mari de pe la începutul secolului al 19 – lea, însă este posibil ca prin grădini, îndeosebi în Transilvania, cultura să fie mai veche.