Etichetarea Produselor Alimentare

Introducere

Cunoaşterea caracteristicilor produselor alimentare, precum data de expirare, ingredientele folosite, producătorul, cantitatea netă, originea materiilor prime folosite sau a faptului dacă s-au administrat hormoni de creştere sau antibiotice, dacă este sau nu un produs natural, dacă este sau nu un produs modificat genetic, este esenţială în alegerea produselor de către consumatori. Consumatorul are dreptul să fie informat corect pentru a face o alegere care să fie în interesul lui, fie şi de moment. Numai beneficiind de toată informaţia, el poate alege acel produs care corespunde cu nevoia lui, cu exigenţa lui sau cu posibilitatea lui financiară.

Aderarea la Uniunea Europeană a României impune standarde stricte privind protecția mediului. Una din măsurile pe care țara noastră a trebuit să le adopte a fost și cea care se referă la stabilirea procedurii de acordare a etichetei ecologice. Scopul acordări etichetei ecologice este acela de a promova produsele ecologice, care nu pot afecta mediul pe parcursul întregului ciclu de viață, astfel încât resursele mediului înconjurător să se profite o perioadă cât mai îndelungată.

Eticheta ecologică este o acțiune voluntară, promovearea produselor ecologice contribuie la utilizarea eficentă a resurselor protejând mediul, prin furnizarea către consumatori a unor infornații corecte, exacte despre produse.

Autoritatea competentă care acordă eticheta ecologică este Ministrul Mediului și Gospodăririi Apelor (MMGA).

În mai multe țări din UE (de exemplu, în Germania și Belgia), se utilizează etichete ecologice obligatorii pentru ambalaje. Obligativitatea etichetării ambalajelor decurge, în acest caz, din obligația pe care o au persoanele care răspund de ambalare de a participa la sistemele de colectare a acestora după folosire, conform Directivei UE referitoare la ambalaje și reziduurile de ambalaje.

În UE există mai multe sisteme naționale de etichetare ecologică marca ecologică “Blue Angel”, ”Der Grune Punkt”,”Environmental Choice”, “Eco-Mark”,majoritarea acestor sisteme sunt utilizate în nordul UE (Germania, Olanda și țările Scandinave).

Cap 1. Aspecte teoretice privind etichetarea

1.1 Ce este eticheta și istoricul etichetei

Practica activităţilor comerciale a impus utilizarea unui instrument esenţial pentru asigurarea unei comunicări rapide şi precise a informaţiilor despre mărfuri.Acest instrument este eticheta, folosită ca purtător al informaţiilor referitoare la mărfuri, între producători,distribuitori şi consumatori.

Eticheta reprezintă totalitatea informaţiilor care insoţesc un produs, de regulă înscrise pe ambalaj şi care oferă consumatorului detaliile privind caracteristicile produsului cum ar fi data de expirare, lista ingredientelor, numele şi adresa producătorului etc.

Eticheta, conform art. 2, lit. a din H.G. nr. 106/2002, reprezintă ”orice material scris, imprimat, litografiat sau ilustrat, care conține informațiile despre produs și care însoțește produsul la vânzare.”

Odată cu evoluția tehnologică în industria alimentară și etichetele trebuie să fie cât mai complete pentru că consumatorul se informează și are pretenția când cumpăra un produs să fie informat despre produsul respectiv.

De-a lungul istoriei, perioadele de înflorire, de creştere economică şi socială, au însemnat şi importante schimburi comerciale, atât în interiorul ţărilor, regiunilor, continentelor, cât şi în exteriorul lor.

Originea etichetei se regăseşte, probabil, în practica farmaceutică, datorită preocupării alchimiştilor de a diferenţia diferitele produse chimice. E lesne de înţeles că forma vaselor folosite în acea perioadă putea insinua conţinutul lor (amfore, diferite alte obiecte, etc.) dar nu era ceva sigur, din acest motiv fiind necesare informaţii externe.

În antichitate, eticheta a reprezentat mai ales un semn distinctiv al producătorului şi a îmbrăcat diferite forme, specifice fiind pictogramele, ideogramele şi monogramele, care făceau corp comun cu obiectul pe care se aplicau (cărămizi, amfore şi alte produse ceramice, produse metalice etc.).O funcţie importantă a acesteia era aceea de a decora şi a orna respectivele obiecte ţinând cont că trebuiau prezentate consumatorului într-o formă, imagine şi culoare cât mai atractive.

Putem adăuga că în acea perioadă au apărut şi mărcile, (ele fiind semne distinctive folosite de producători) deoarece erau folosite un număr mare de semne (“sigillum”) pentru identificarea produselor (vinuri, brânzeturi, produse ceramice, etc.), care indicau numele producătorului şi denumirea localităţii de unde provenea produsul.