Metale Grele in Carne

Extras din proiect Cum descarc?

I. Introducere 
Metalele grele sunt compusi naturali ai scoartei terestre. Ele nu pot fi descompuse sau distruse. Ajung in corpul nostru intr-o cantitate foarte mica, odata cu mancarea, apa potabila si aerul. Ca si elemente esentiale, unele metale grele (ex. cupru, seleniu, zinc) sunt vitale in mentinerea metabolismului corpului uman. Cu toate acestea, in concentratii mari ele pot fi toxice. Efectul negativ al metalelor grele poate rezulta, de exemplu, prin intermediul apei de baut contaminate (ex. tevi de plumb), niveluri ridicate in concentratia aerului din jurul surselor emitatoare, sau asimilarea prin intermediul lantului trofic. 
Metalele grele sunt periculoase deoarece ele tind sa se bioacumuleze. Bioacumularea inseamna cresterea in timp, in organismele biologice, a concentratiei substantei intr-o cantitate comparativa cu concentratia substantei in mediu. Compusii se acumuleaza in organismele vii atunci cand sunt asimilate si stocate cu o viteza mai mare decat sunt distrusi (metabolizati) sau eliminati. 
Cu toate acestea, otravirea hranei cu metale grele este foarte rara si in majoritatea cazurilor are loc numai dupa poluarea mediului. Cel mai cunoscut exemplu al unei poluari de acest gen a avut loc in Japonia intre 1932-1955. 
Incepand cu 1932, fabrica de chimicale Chisso a descarcat apa menajera continand mercur, in Golful Minimata din Japonia. Mercurul se acumuleaza in vietuitoarele din mare, ducand in final la otravirea populatiei cu mercur. In 1952, a aparut, la populatia Golfului Minimata din Japonia, primul incident de otravire cu mercur cauzat de consumarea pestelui poluat cu mercur. In total 500 de decese au fost inregistrate in anii 1950. De atunci, Japonia are cele mai stricte legi de mediu din lumea industriala si boala este cunoscuta ca Sindromul Minamata.
II. Descrierea metalelor grele
II.1. Aluminiul (Al)
Aluminiul este unul dintre oligoelementele cele mai raspandite din scoarta terestra (8% din totalul mineralelor), ocupand locul al treilea dupa oxigen si siliciu.
In natura aluminiul se gaseste doar in stare combinata, cel mai frecvent cu oxige!nul, siliciul si fluorul.
In Romania, zonele cu concentratii crescute in aluminiu sunt: cur!bura Carpatilor (zona Albota), Faget si Marghita.
Concentratiile aluminiului in sol sunt diferite.
In apa marina si oceanica au fost gasite concentratii intre 1-5 ug/l. Aluminiul, in mod natural, se gaseste in apele de suprafata, dar si in cele de adancime.
Concentratia aluminiului in apele de suprafata este afectata direct sau indi!rect de activitatea umana prin emisiile industriale si orasenesti, prin eflu!enti prove!niti de la fabricile de prelucrare primara sau secundara a alumini!ului, fabricile de ciment, industria de pielarie, uzinele de apa, industria tex!tila, drenajele din mine, depunerile din atmosfera.
Concentratia aluminiului dizolvat in apa variaza cu pH-ul si cu canti!tatea si tipul de materie organica dizolvata, cum ar fi acidul fulvic, humic, tanic.
Concentratiile aluminiului dizolvat in apa la pH in jur de neutru variaza de obicei intre 0,001-0,05 mg/l si intre 0,5-1 mg/l in apele mai acide sau bogate in ma!terie organica. In apele afectate de drenajele acide concentratia alumini!ului a fost de peste 90 mg/l.
La pH neutru apele de adancime contin, in general, nivele mai mici de 0,1 mg/l; precipitatiile acide, totusi, pot creste concentratia acesteia de pana la 10 ori.
Pentru reducerea turbi!ditatii apelor se fo!losesc saruri de aluminiu, datorita efectului coagulant exercitat de acestea asu!pra particulelor coloidale si in suspensie, precum si a unor substante dizolvate, cum ar fi sarurile de fier.
Tratarea apei cu saruri de aluminiu duce si la scaderea numarului de agenti patogeni, precum si a particulelor ce ii protejeaza pe acestia de substantele dezinfectante. 
Ca o consecinta a tratarii cu sulfat de aluminiu, concentratia aluminiului in apa tratata este adesea mai crescuta decat cea din apa bruta. 
Daca se adauga sulfat de aluminiu in exces, pH-ul apei tratate scade foarte mult si aluminiul este pus in libertate in cantitate mare, deve!nind biodisponibil.
Bazat pe un studiu al WHO, consumul a 1,5-2 litri de apa pe zi, cu un continut mediu de 0,2 mg/l contribuie la o expunere orala cu aluminiu intre 0,2-0,4 mg/zi, cantitate mai mica de 5% din aportul total. 
Comunitatea Europeana recomanda 50 ug/l.
Aluminiul este un constituent major al particulelor atmosferice provenite din praful de pe sol, descompunerea rocilor, activitatea nucleara si activitatile umane, cum ar fi agricultura si mineritul. Aluminiul mai poate ajunge in aer prin emisiile de la fabricile de fier si otel, fabricile de prelucrare primara si secundara a aluminiului, fabricile de ciment (silicat de aluminiu, oxid de aluminiu).
Nivelele aluminiului din atmosfera variaza in functie de conditiile meteo (iarna, vara), de nivelul activitatii industriale din zona si de traficul din zona sau de pozitia geografica a locului respectiv. 
Daca rata de inhalare zilnica este de 20 m3, atunci cantitatea ma!xima de aluminiu inhalata este de 3,6 ng/zi, ceea ce este neglijabil compa!rand cu aportul zilnic prin ratie al adultilor. Daca se ia in considerare aerul din orase si zone industriale, care contin intre a0,4-10 ng/m3 cantitatea totala de aluminiu in!ha!lat este de 8-200 ng/zi, ceea ce este, de asemenea, negli!jabil.
Limita concentratiei de aluminiu respirabil de catre muncitorii expusi, admisa de OSHA este de 5 ug/m3, iar limita concentratiei de aluminiu inhalabil pentru o perioada de 8 ore este de 15 ug/m3 . 
In pofida abundentei aluminiului in scoarta terestra, plantele il asimi!leaza doar in conditii de pH acid, cand acesta devine biodisponibil. Anumite plante, mai ales cele acido-tolerante, acumuleaza can!titati mai mari de aluminiu. Cantitati mai mari se pot gasi in unele plante subtropi!cale din familiile Teaceae, Euphorbiaceae si Caryophyllaceae, care sunt conside!rate acumulatoare de aluminiu. Plantele din familia Lycopodiaceae pot contine pana la 70% oxid de aluminiu in cenusa lor.
Frunzele batrane de ceai pot acumula pana la 30.000 ppm alu!miniu, iar unele specii de feriga concentratii de 3.000-4.000 ppm/S.U. Ferigile sunt conside!rate plante santinela pentru contaminarea mediului cu aluminiu.
La speciile de plante cultivate mai uzuale (grau, ovaz, orz, orez, tutun, porumb, bumbac etc.) s-a reusit selectarea unor varietati acidotolerante. In zonele cu risc de poluare industriala, plantele pot deveni surse de aluminiu, ca urmare a contaminarii cu pulberi din aer, apa, sol.
Aluminiul se gaseste in tesuturile tuturor plantelor si animalelor. Con!centratia aluminiului in alimente variaza in mod larg, depinzand de pro!dus, tipul procesarii si originea geografica.
Aportul zilnic de aluminiu prin hrana prezinta variatii mari, depen!dente de regimul alimentar. Dupa O.M.S, aportul de aluminiu admis pentru adulti este de 7 mg/kg masa corporala/saptamana, adica 65 mg/zi si pentru copii 2 mg/kg.


Fisiere in arhiva (1):

  • Metale Grele in Carne.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Banii inapoi garantat!

Plateste in siguranta cu cardul bancar si beneficiezi de garantia 200% din partea Proiecte.ro.


Descarca aceast proiect cu doar 5 €

Simplu si rapid in doar 2 pasi: completezi adresa de email si platesti.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:



* La pretul afisat se adauga 19% TVA.


Hopa sus!