Tehnologia de Obținere a Pâinii Albe

Paine albă

Argument

A fost nevoie de mii de ani pentru ca painea sa evolueze în forma pe care o cunoastem în prezent. Populaţia Egiptului antic prăjea la început grau şi orz la flacara deschisa.

Ulterior, egiptenii au descoperit ca aroma, consistenta si digestia grauntelor intregi sau pisate puteau fi imbunătăţite prin adaugarea apei, obtinandu-se astfel un terci. Atunci cand straturile dintr-un terci consistent si vâscos au fost puse la copt pe pietre încinse deasupra focului. Această evoluţie, de la seminţe prăjite la pâine, se pare ca a inceput in jurul anului 6000 î.Hr., incheindu- se în 2600 î.Hr., cand brutarii egipteni au făcut o descoperire remarcabilă: daca amestecul de seminţe pisate și apa nu era copt imediat, se declanşa un proces de fermentație, în urma caruia rezulta un aluat aromat. Când era copt, aluatul respectiv creştea, obtinandu-se o pâine mai moale si mai uşoara.

Dupa ce au descoperit procesul de dospire, egiptenii și-au perfecţionat aptitudinile de brutari, producând peste 50 de varietati de pâine. Principala materie prima era grâul, dar se mai adauga și orzul, ce are un conținut mai ridicat de gluten și produce astfel o pâine mai grea. Principalul agent de dospire, un aluat fermentat, era preparat în cantităti mari și păstrat pentru a fi amestecat cu aluatul proaspăt. Astfel, painea putea fi produsă ori de câte ori era necesar. Aceste abilităti culinare au impus înlocuirea pietrelor folosite la coacere cu un dispozitiv mai complex, astfel că egiptenii au inventat cuptorul. Și în prezent se mai întâlnesc asemenea relicve, confecţionate din lut de Nil, terminate în partea superioară printr-un con deschis şi cu interiorul divizat de poliţe orizontale.

Prin gaura superioară a cuptorului, brutarul putea, la nevoie, să înţepe aluatul care creştea. Brutăritul a ramas neschimbat timp de mai multe secole. Deși românii coceau pâine, cronicarii nu menţionează existenta brutarilor pana în secolul al ll-lea î.Hr. Brutarii erau în mare parte sclavi eliberaţi ce scuteau femeile de povara gătitului, acestea evitând apropierea de cuptoarele încinse. Painea romană tipica avea o greutate de aproximativ jumătate de kilogram, asemenea pâinilor moderne, şi era modelata manual sub formă de movilita. Un sortiment, panis artopicius , era copt pe o frigare, în timp ce alt sortiment, panis testuatis, se cocea într-un vas de lut. Relatiile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri si transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar si cele mai complexe si uneori nebănuite efecte asupra vieţii.

Odata cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea organizarii sociale și în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de ai "smulge" lacom bogăţiile ascunse, începe sa aibă tot mai mult succes. Peste un miliard si jumătate din populaţia actuala a terrei aparţine civilizaţiei industriale. Industrialismul a fost mai mult decât coşuri de fabrica si linii de asamblare.

A fost un sistem social multilateral și bogat care a influențat fiecare aspect a vieţii omeneşti. Creşterea economică, enorm accelerată se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, titei, gaze naturale.

Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice.

Ca urmare a industrializării si creşterii producţiei de bunuri a sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant. Painea este un aliment popular in aproape toate societatile lumii cu excepţia Asiei care prefera orezul.

Painea este un aliment de bază preparat prin coacerea, gătirea cu abur sau prăjirea aluatului.