Cap. 1. Caracterizarea botanică, agrobiologică, tehnologică a speciei horticole. 1.1 Denumirea ştiinţifică şi populară a speciei. 1.2 Caracterizarea botanică, agrobiologică şi tehnologică 1.3 Areale de cultură şi cerinţele agrotehnice. 1.4 Compoziţia chimică a produsului horticol şi valoarea sa alimentară, nutritivă, dietetică, nutraceutică, medicinală şi energetică. 1.5 Destinaţia producţiei şi modalităţi de valorificare a acesteia. 1.6 Bolile şi dăunătorii specifici. Pierderile provocate de agenţii patogeni şi dăunătorii culturii şi produsului horticol în timpul depozitării. 1.7 Condiţionarea (sortarea, calibrarea, ambalarea) 1.7.1. Condiţii de calibrare pentru sortare 1.7.2. Grupele de calibrare 1.7.3. Modalităţi de ambalare 1.8 Documentele care reglează comerţul şi valorificarea produsului horticol (HG, RE) Cap. 2. Standarde de comercializare 2.1 Cerinţele minime privind calitatea 2.2 Cerinţele de maturitate (conţinutul de suc, coloraţia) 2.3 Clasificarea în funcţie de calitate 2.4 Calibrarea 2.4.1 Calibru minim 2.4.2 Scara calibrelor 2.4.3 Omogenitatea 2.5 Toleranţele 2.5.1 Toleranţele de calibru 2.5.2 Toleranţele de calitate Cap. 3. Prezentarea produsului 3.1. Omogenitatea 3.2. Ambalarea 3.3. Prezentarea Cap. 4. Marcajul 4.1. Identificarea 4.2. Natura produsului 4.3. Originea produsului 4.4. Caracteristicile comerciale 4.5. Marcajul de control Cap. 5. Metodele de control 5.1. Definiţii: colet, ambalaj, preambalaj, expediţie, lot, eşantioane (elementar, global, secundar, compozit, redus) 5.2. Controlul de conformitate 5.2.1. Observaţii generale 5.2.2. Locul de efectuare a controlului 5.2.3. Identificarea loturilor 5.2.4. Prezentarea produselor 5.2.5. Controlul fizic (evaluarea ambalajului, verificarea marcajului, verificarea conformităţii produsului) 5.2.6. Controlul produsului 5.2.7. Rapoartele privind controlul 5.2.8. Diminuarea valorii în urma controlului 5.2.9. Modelul de etichetare „Standard U.E.” 5.2.10. Certificatul de conformitate cu standardele de comercializare U.E.
Cap. 1. CARACTERIZAREA BOTANICĂ, AGROBIOLOGICĂ, TEHNOLOGICĂ A SPECIEI HORTICOLE. 1.1. Denumirea ştiinţifică şi populară a speciei. Pătlăgele vinete – Solanum melongena, L. Fam. Solanaceae 1.2. Caracterizarea botanică, agrobiologică şi tehnologică. Vânăta (sau pătlăgica vânătă) (Solanum melongena) este o specie a genului Solanum, originară din India de sud și Sri Lanka, unde creste in stare salbatica. Este o plantă erbacee, anuala, legumicola, care are o înălțime de 0,4-1,5 m, de obicei spinoasă, cu frunze mari, lobate, lungi de 10-20 cm și late de 5-10 cm. Floarea este albă spre purpurie, cu o corolă cu cinci lobi și stamine galbene. Fructul este o baca neteda, lucioasa, neagra-roscat sau violeta, cu un diametru de 3 cm la plantele sălbatice (și mult mai mari la cele cultivate), care conține numeroase semințe mici și moi. Pulpa fructului este fragedă, cărnoasă, de culoare alb-verzuie, însa la maturitate fiziologică devine galben-albicioasă. Este o plantă de cultură importantă, crescută pentru fructul ei alb sau violet. A fost cultivată în țările din Asia de sud și de est încă din preistorie, dar se pare că a fost cunoscută de către lumea occidentală acum nu mai mult de aproximativ 1500 de ani. Numeroasele denumiri arabe și nord-americane penru ea, și lipsa de nume grecești și romane antice, arată că a fost transportată prin Marea Mediterană de către arabi la începutul Evului Mediu. Numele științific de melongena derivă de la o denumire arabă din secolul XVI, pentru un fel de vânătă. Plantele care sunt cultivate în Europa și America de Nord astăzi sunt elongate, ovoidale, lungi de 12-25 cm și late de 6-9 cm, având coaja violet închis spre indigo. O mai mare varietate în ceea ce privește forma, mărimea și culoarea apare în India și în alte părți din Asia. Acolo, plantele cultivate seamănă foarte mult cu ouăle de găină din punct de vedere al mărimii și al culorii; culoarea poate varia de la alb, la galben, roșu, violet sau indigo. Unele dintre ele sunt colorate în degrade, de la alb la tulpină până la violet aprins sau indigo, chiar negre; de asemenea, există plante total albe. Vânăta chinezească are o formă de castravete mai îngust și puțin curbat. Numele de 'plantă ou' datează din anii 1700, când majoritatea europenilor cultivau plantele care erau albe-gălbui și semănau la formă ș mărime cu un ou de gâscă. Fructul crud nu are un gust prea plăcut, dar atunci când este gătit, devine fraged, obține o aromă complexă și o textură interesantă. Sărarea, iar apoi stoarcerea sa ajută la eliminarea aproape totală a gustului amar. Este folositoare pentru bucătărie datorită capacității sale de a absorbi o mare parte din grăsimile de gătit, făcând posibilă realizarea unor preparate savuroase. Pulpa fructului este fină; numeroasele semințe sunt moi și (ca și în cazul tomatei) sunt comestibile. 1.3. Areale de cultură şi cerinţele agrotehnice. Pătlăgelele vinete provin din India. Cultura este foarte răspândită în estul Asiei. La noi în ţară a intrat in cultură în secolul XVIII, în zonele mai calde. Se cultivă în toate zonele ţarii pe soluri cu textură uşoară, permeabile, profunde, afânate,cu conţinut ridicat de substanţe nutritive şi materie organică, libere de boli şi nematozi, accesibile irigării (în special în centrul şi sudul Moldovei, în toată Câmpia Română şi în Banat). Ca plante premergătoare se recomandă lucerna, leguminoasele,bostănoasele, varza, conopida,porumbul, grâul. Vinetele sunt legume pretenţioase la factorii de mediu, la căldură, apă, lumină si hrană. Astfel sunt sensibile la frig, culturile putând fi distruse de îngheţurile uşoare, iar vânturile puternice pot produce deprecierea fructelor. Vinetele solicită soluri fertile şi bine drenate cu o reacţie uşor acidă sau neutră. Metode de cultură Vinetele se cultivă în câmp descoperit, răsadniţe,adăposturi din plastic sau neîncălzite(solaria) şi în sere de sticlă încălzite în periaoada de iarnă-vară. Se foloseşte numai răsad repicat care se plantează la epocile indicate de agrotehnica specifică culturii. Date tehnice privind cultura vinetelor Tabelul 1.1 Elementele fluxului tehnologic Caracteristici Soiurile: Pentru câmp:Daniela, Amurg, Pana Corbului 36; Pentru solaria:Andra, Daniela; Pentru sere:Rima Producerea răsadului: Pentru câmp:în răsadniţe sau sere din plastic prin semănat între 25 februarie-10 martie în cuiburi şi ghivece nutritive; Pentru cultura protejată:in răsadniţe sau sere înmulţitor cu semănat între 5-15 februarie în ghivece şi cuiburi nutritive; Pentru cultura forţată:în sere înmulţitor între 20-30 decembrie în ghivece nutritive. Plantarea răsadului: În câmp:5-20 mai; În adăposturi joase şi sere solar: 1-10 aprilie; În sere de sticlă:20 decembrie-10 ianuarie; Pe teren modelat la 50 X 40 cm Îngrijirea plantelor: Completarea golurilor, fertilizări,8-12 udări, conducerea cu 2-4 ramificaţii, combaterea bolilor şi dăunătorilor, susţinerea plantelor în cazul serelor Întreţinerea solului: Praşile manuale si mecanice, mulcerea terenului Recoltare: Manuală, eşalonat, în funcţie de coacerea fructelor în perioada 15 iulie-30 octombrie în câmp;10 iunie- 10 septembrie în adăposturi;10 martie-20 iunie în serele de sticlă. Producţia: În câmp:25-30 t/ha;în adăposturi:30-40t/ha;în sere de sticlă:50-70t/ha
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
