Vitamine Hidrosolubile

Vitaminele sunt substanţe organice cu rol funcţional însemnat, care se găsesc în cantitate mică în alimente şi sunt indispensabile pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismelor.

Vitaminele sunt numite deseori micronutrienţi pentru că, în comparaţie cu cele patru grupe mari de substanţe nutritive ( carbohidraţi, proteine, grăsimi si apă ), sunt necesare în cantităţi mici. În general, vitaminele funcţionează ca nişte coenzime. Enzimele sunt catalizatori sau activatori în reacţiile chimice care au loc în mod continuu în organismul nostru ; ele constituie o parte fundamentală a enzimelor.

Vitaminele sunt sintetizate în principal de organismele vegetale şi de microorganisme şi numai în foarte mică măsură de unele specii animale.

Lipsa lor în hrană pot provoca îmbolnăviri grave, avitaminoze.

NOMENCLATURA ŞI CLASIFICAREA VITAMINELOR

Termenul de vitamină ( în limba latina vita = viaţă, vitamină = amina vieţii ) a fost introdus în 1911 de către Funk ( biochimiist polonez stabilit în SUA ) cu semnificaţia „amine care participă la secretul vieţii”.

Datorită structurii chimice diferite de la o vitamină la alta şi diverselor lor proprietăţi fizico-chimice şi biologice, definiţia dată de Funk este simplă, dar incompletă.

Dintre definiţiile date până în prezent acestor biocatalizatori, numai două au rămas mai semnificative, şi anume cea a lui Karrer, pe de o parte, şi a lui Javillier, pe de altă parte. Astfel, după Karrer „vitaminele sunt substanţe a căror absenţă din organism provoacă maladii şi manifestări de carenţă”, iar după Javillier, „sunt substanţe pe care organismul animal, în general, nu este capabil să le biosintetizeze şi a căror prezenţă, în cantităţi foarte mici, este necesară creşterii echilibrului fiziologic şi aptitudinii de reproducere”.

După cum se observă, definiţia lui Karrer este succintă, iar a lui Javillier completă. Ambele relevă caracterul indispensabil al vitaminelor pentru vieţuitoare.

Mac Collum ( 1913-1916) introduce pentru prima dată procedeul de a desemna vitaminele prin literele majuscule ale alfabetului latin. De exemplu, vitamina care înlătură simptome beri-beri este notata cu B.

Puţin mai târziu, Djummond propune pentru vitamina care îndepărtează simptomele de scorbut denumirea de vitamina C.

În continuare, cele aproape 24 de vitamine cunoscute au fost desemnate prin literele corespunzătoare D, E, K, H, P.

Concomitent cu această notaţie a vitaminelor se foloseşte şi denumirea medicală a afecţiunilor provocate de carenţa vitaminelor în alimentaţia omului, la care se adaugă prefixul „anti”. De exemplu, antirahitica, antiscorbutica, antixerofltalmica, etc. Alte denumiri sunt arbitrare ( biotina, calciferol ), sau reflectă structura lor chimică : riboflavina, acid ascorbic, alfa-filochinona, tocoferol, şi altele

În general, sub termenul de vitamină se inţelege grupa substanţelor organice diferite ca structură chimică şi proprietăţi şi cu activitate biologică în doze foarte mici ( de ordinul miligramelor sau al fracţiunilor de miligram ), care nu constituie pentru organism o sursă energetică sau plastică dar sunt absolut necesare pentru asigurarea funcţiilor vitale.

Aceste substanţe pătrund în organism o dată cu alimentele, iar biosinteza lor, cu unele excepţii, este realizată de microorganisme, celule şi ţesuturi vegetale ; astăzi se ştie că majoritatea animalelor pot sintetiza acid ascorbic, practic toate animalele, inclusiv omul, sintetizează niacina ( amida acidului nicotinic ).

ROLUL BIOCHIMIC AL VITAMINELOR

În organismele vegetale şi animale, vitaminele au un rol multiplu şi complex, fiind factori alimentari esenţiali. Unele vitamine formează în celule importante sisteme de oxidoreducere, care iau parte în numeroase procese metabolice ale glucidelor, lipidelor, protidelor şi a altor compuşi, reglează potenţialul de oxidoreducere din celule, contribuie la transportul hidrogenului pe cale neenzimatică.

Cu toate că efectele fiziologice ale prezenţei şi ale absenţei unor vitamine din organism sunt relativ bine cunoscute, mai puţin cunoscut este mecanismul prin care diferite vitamine influenţează şi reglează procesele metabolice.

În celule şi ţesuturi, alături de vitamine, există şi alţi compuşi naturali, numiţi vitagene, care intră în structura celulelor sau servesc ca substanţe energetice. Substanţele naturale sau de sinteză înrudite structural şi funcţional cu vitaminele se numesc vitamere.

CLASIFICAREA VITAMINELOR

Clasificarea vitaminelor se poate realiza după mai multe criterii cum ar fi : structura chimică, rol fiziologic, solubilitate, spectre de absorbţie, grupări funcţionale, etc. Dintre toate aceste criterii cel mai cuprinzător şi mai practic s-a dovedit a fi criteriul solubilităţii. După solubilitatea vitaminelor în solvenţi organici şi în apă, acestea se clasifică în două grupe mari :

- vitamine liposolubile ;

- vitamine hidrosolubile ;

Vitaminele liposolubile sunt compuşi izoprenici, având molecule nepolare, hidrofobe. Nu s-a identificat până în prezent rolul de coenzime al acestor vitamine. Absorbţia, transportul şi metabolismul lor este corelat cu cel al grăsimilor. Din grupa vitaminelor liposolubile, care se dizolvă în solvenţi organici şi nu se dizolvă în apă, fac parte vitaminele : A, D, E, K, F. Vitaminele A, D şi K sunt depozitate preponderent în ficat, iar vitaminele E şi F în ţesutul adipos.

Vitaminele hidrosolubile îndeplinesc rolul de coenzime. Ele iau parte în metabolismul proteinelor, procesele bioenergetice, sunt necesare funcţionării normale a sistemului nervos. Din grupa vitaminelor hidrosolubile care se dizolvă în apă şi nu se dizolvă în solvenţi organici fac parte complexul de vitamine B (vitaminele B1, B2, B6, B12, PP, acidul pantotenic, biotina, acidul paraaminobenzoic, acizii folici şi folinici, mezoinozitolul), vitaminele C, vitaminele P, etc