Reductor cu Roți Dințate Cilindrice cu Dinți Drepți Cu O Treaptă de Reducere

A. MEMORIU TEHNIC

Considerații generale:

Reductoarele cu o singură treaptă de reducere se pot împărţi în următoarele tipuri de bază, în funcţie de tipul angrenajului:

- cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi sau înclinaţi

- cu roţi conice

- angrenaje melc-roată melcată

Componentele principale ale reductoarelor cu o singură treaptă de reducere sunt următoarele:

Carcasa reductorului se compune în general din două părţi, corp şi capac, asamblate între ele prin ştifturi de centrare şi prin şuruburi de fixare. Ştifturile de centrare sunt necesare pentru asigurarea unei poziţii precise a capacului în raport cu corpul reductorului. De cele mai multe ori carcasa este realizată prin turnare având prevăzute nervuri de rigidizare şi răcire. În cazul unor unicate sau serii mici de fabricaţie carcasa se poate realiza şi prin sudură. La construcţiile sudate cresc cheltuielile legate de manoperă, dar se reduc cheltuielile legate de pregătirea fabricaţiei (nu trebuie model de turnare) , comparativ cu varianta de carcasă turnată. Pentru fixarea reductorului pe fundaţie sau pe utilajul unde urmează să funcţioneze, în corp sunt prevăzute găuri în care intră şuruburile de prindere.

Arborii sunt realizaţi de obicei cu secţiune variabilă ( în trepte), având capetele cu diametrul şi lungimea standardizată, prevăzute cu pene pentru transmiterea momentelor de torsiune. Arborele pe care se introduce mişcarea în reductor se poate executa cu pinionul cilindric, cu pinionul conic sau cu melcul din motive de reducere a gabaritului şi creşterii rezistenţei pinionului.

Roţile dinţate cilindrice, conice şi roata melcată sunt montate pe arbori prin intermediul unor pene paralele şi fixate axial cu ajutorul umerilor executaţi pe arbori, cu bucşe distanţiere. În cazul când dantura se execută din materiale deficitare se recomandă executarea roţii din două materiale.

Lagărele în general sunt cu rostogolire, folosind rulmenţi cu bile sau cu role. Uneori, la turaţii mici, reductoarele se pot executa şi cu lagăre de alunecare. Ungerea rulmenţilor se poate realiza cu ajutorul uleiului din reductor sau cu vaselină destinată în acest scop. Reglarea jocului din rulment se face prin intermediul capacelor sau piuliţelor speciale pentru rulmenţi, ţinând seama de sistemul de montare în O sau X.

Elementele de etanşare utilizate mai frecvent în cazul reductoarelor sunt manşetele de rotaţie cu buză de etanşare şi inelele de pâslă.

Dispozitivele de ungere sunt necesare pentru asigurarea ungerii cu ulei sau unsoare consistentă a rulmenţilor, uneori chiar a angrenajelor când nici una din roţile dinţate nu ajunge în baia de ulei. Conducerea lubrifiantului la locul de ungere se realizează folosind diverse construcţii de dispozitive de ungere (canale de ungere, ungătoare, roţi de ungere, inele de ungere, lanţ de ungere, etc).

Capacele servesc la fixarea şi reglarea jocurilor din rulmenţi, la asigurarea etanşării, fiind prinse în peretele reductorului cu ajutorul unor şuruburi.

Indicatorul de nivel de ulei din reductor, în cele mai multe cazuri, este executat sub forma unei tije pe care sunt marcate nivelul maxim, respectiv minim al uleiului, sau sub forma unor vizoare montate pe corpul reductorului. Există şi indicatoare care funcţionează pe principiul vaselor comunicante, realizate pe baza unui tub transparent care comunică cu baia de ulei.

Elemente pentru ridicarea reductorului şi manipularea lui sunt realizate sub forma unor inele de ridicare cu dimensiuni standardizate şi fixate în carcasă prin asamblare filetată. Uneori, tot în scopul posibilităţii de ridicare şi transportare a reductorului, pe carcasă se execută nişte umeri de ridicare (inelari sau tip cârlig). La reductoarele de dimensiuni mari întâlnim ambele forme, inele de ridicare în capacul reductorului şi umeri de prindere pe corp.

A.1. TRANSMISII PRIN CURELE

CARACTERIZARE. CLASIFICARE. DOMENII DE FOLOSIRE

Transmisiile prin curele sunt transmisii mecanice, care realizează transmiterea mişcării de

rotaţie şi a sarcinii, de la o roată motoare la una sau mai multe roţi conduse, prin intermediul unui element flexibil, fără sfârşit, numit curea.

Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin curele late sau

trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele dinţate).

Transmiterea sarcinii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere între suprafeţele în contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct dintre dinţii curelei şi cei ai roţii (în cazul transmisiilor fără alunecare).

O transmisie prin curele se compune din roţile de curea – conducătoare 1 şi condusă 2 – elementul de legătură (cureaua) 3 (fig.1.1), sistemul de întindere şi apărători de protecţie.

Forţa necesară de apăsare a curelei pe roţile de curea se realizează la montaj, prin întinderea (deformarea elastică) curelei.

Fig.1.1

Comparativ cu celelalte transmisii mecanice, transmisiile prin curele cu alunecare prezintă o serie de avantaje: se montează şi se întreţin uşor; funcţionează fără zgomot; amortizează şocurile şi vibraţiile; necesită precizie de execuţie şi montaj relativ reduse; costurile de fabricaţie sunt reduse; transmit sarcina la distanţe relativ mari între arbori; permit antrenarea simultană a mai multor arbori; funcţionează la viteze mari; asigură protecţia împotriva suprasarcinilor.

Dintre dezavantajele acestor transmisii se pot menţiona: capacitate de încărcare limitată; dimensiuni de gabarit mari, comparativ cu transmisiile prin roţi dinţate; forţe de pretensionare mari, care solicită arborii şi reazemele; raport de transmitere variabil, ca urmare a alunecării curelei pe roţi; sensibilitate mărită la căldură şi umiditate; durabilitate limitată; necesitatea utilizării unor dispozitive de întindere a curelei.

Unele dintre dezavantajele transmisiilor cu alunecare sunt anulate de transmisiile prin curele dinţate. Astfel: mişcarea se transmite sincron, vitezele unghiulare ale roţilor fiind constante şi ridicate; randamentul mecanic este mai ridicat; pretensionare mai mică la montaj, deci o solicitare redusă a arborilor şi lagărelor.