Activitatea guvernamentală în România Mare între anii 1918-1922

I. INTRODUCERE

« Faţa de opinia publicã din Occident, românul penduleazã adesea intre douã frustrari : pe de o parte se vede fiul unui popor ignorat sau chiar abandonat ; pe de alta crede cã este mereu rãu vãzut şi greşit înţeles, victimã a unui lanţ de mituri- de la « tâharii Romei »- strãmosii sãi- trecând prin Dracula, pânã la « mancatorii de lebede » din Austria care ar fii venit tot de pe meleagurile carpato-dunarene. »

Henri Prost

Intr-o lume mãcinatã de frãmântari de ordin social, economic şi politic, românii îşi cautã identitatea într-o mare de speranţa. Primul moment în care aceştia îşi regaseesc identitatea naţionalã este in 1918 – odata cu împlinirea Marii Uniri.

Fãurirea statului naţional unitar român a marcat intrarea României într-un nou stadiu al evoluţiei sale economice, caracterizat prin creşterea rapidã a forţelor de producţie şi accelerarea dezvoltãrii capitaliste.

Prezetntul proiect îşi propune sã descopere activitatea guvernamentalã în Romania Mare în perioada 1918 – 1922 – perioadã de maximã efervescentã culturalã şi socialã, marcatã de evenimente importante precum Marea Unire, Conferinţa de pace de la Paris şi realizarea unei noi Constituţii.

<România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

E România celor de demult şi-a celor de mai apoi

E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie. »

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

II.ROMANIA IN RELATIILE INTERNATIONALE

Marea Unire din 1918 a creat premisele unei puternice afirmari a României in viaţa internaţionalã, In perioada 1918- 1921, în politica externã a României problema fundamentalã a fost consolidarea statului naţional unitar roman şi recunoaşterea lui internaţionalã, participarea la elaborarea tratatelor de pace şi a celorlalte acorduri internaţionale legate de acestea .

România se prezenta la Conferinţa de pace de la Paris ca un stat care facuse nenumãrate sacrificii umane şi materiale în timpul rãzboiului, îşi respectase obligaţiile ce-i reveneau din tratatele încheiate cu puterile Antantei şi mai ales, aducea spre recunoaşterea oficialã a acestui for internaţional hotãrarile istorice ale poporului roman proclamate în adunãrile reprezentanţilor maselor largi populare.Conferinţa s-a dovedit a fii dominatã de reprezentanţii S.U.A, Angliei şi Franţei care au cãutat sa-şi impunã voinţa, fara a ţine cont de punctul de vedere al statelor mici

Conferinţa de pace s-a deschis la Paris la 18 ianuarie 1919. Din delegaţia românã fãceau parte primul-ministru Ion.I.C. Bratianu, şeful delegaţiei, Victor Antonescu, N. Mişu, Generalul C. Coandã şi Alexandru Vaida-Voievod. Potrivit tratatului dintre România şi Antanta, guvernul român trebuia sa se bucure la Conferinţa de pace de drepturi egale cu marile puteri. Insa Marile Puteri au cãutat sã reducã la minimum participarea delegatiei române, ca şi a celorlalte delegaţii ale ţãrilor mici la lucrãrile Conferinţei. In acest climat au avut loc dezbaterile pentru încheierea tratatului de pace cu Germania. Trecând peste demersurile delegaţiei române, marile puteri au refuzat sã discute cu noi clauzele tratatului cu Germania. Repetatele interventii ale delegaţiei române au rãmas fãrã rezultat, marile puteri apreciind cã Germania nu poate fii consideratã rãspunzãtoare pentru pagubele suferite de România. La 28 iunie 1919, România a semnat tratatul de pace cu Germania, fãrã a obţine însã justele sale revendicari.

La 10 decembrie 1919, România a semnat la Neuily sur Seine tratatul de pace cu Bulgaria, potrivit cãruia hotarul dintre cele douã state era cel fixat in 1913 ; tratatul de pace cu Ungaria semnat la Trianon, recunoştea actul istoric al unirii României cu Transilvania – acesta menţinea prevederile speciale privind « liberul tranzit » şi « tratatul minoritaţilor »

La 28 octombrie 1920, România pe de-o parte şi Anglia, Franţa, Italia şi Japonia de cealaltã, au semnat tratatul de la Paris prin care se recunoştea unirea Basarabiei cu România.

Conferinţa de la Spa (iulie 1920) a hotãrât ca România sã primeascã 1% din reparaţiile germane, procent ridicat ulterior la 1,1% echivalând cu 1 875 000 000 lei aur, la care se adãugau 3 miliarde pentru bacnotele puse de ocupanţii germani în circulaţie pe teritoriul României în 1916-1918 şi bunurile sechestrate de Banca Reichului

La 23 iulie 1921, România a semnat Convenţia de la Paris prin care se stabilea Statutul definitiv al Dunãrii (navigatie libera pe Dunare pentru toate pavilioanele), iar la 24 iulie 1923 România a semnat Convenţia de la Lausanne privind regimul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele- care prevedea demilitarizarea strâmtorilor şi libera navigaţie pentru toate vasele comerciale ale tuturor statelor, atât în timp de pace cât şi de razboi.

Dupã ratificarea internaţionala a actelor de unire din 1918, politica externã a tuturor guvernelor române a fost orientatã ( pe toata perioada interbelicã) spre apãrarea unitaţii şi integritaţii teritoriale a României şi realizarea unui sistem de aliaţe. Alianţele făcute de România în perioada interbelică vizau menţinerea păcii şi combaterea politicii de revizuire teritorială.