Contribuții ale istoriografiei române în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX

Lucrari si aprecieri asupra Revolutiei romane de la 1848-1849 s-au publicat la foarte scurt timp de la desfasurarea ei.

O prima categorie de lucrari apartine conducatorilor, fruntasilor evenimentelor respective ce incercau sa-si apere si sa - si justifice actiunile pe de o parte, si pe de alta sa atraga atentia Europei Occidentale asupra cauzei romanesti.

August Treboniu Laurian, unul din secretarii Adunarii de la Blaj, a tiparit la Viena in 1849-1850 raporturile celor trei prefecti ai legiunilor romanesti: Avram Iancu, Axente Sever si Simion Balint: Die Romanen der osterreichischen Monarchie, cu o anexa de documente.

Concomitent, Ion Heliade Radulescu, reprezentant al partidei moderate a revolutionarilor munteni, a publicat la Paris, in " Libraria de propaganda democratica si social-europeana" , o suta de lucrari cu caracter memorialistic, in care utilizeaza documente ale revolutiei. El incerca astfel sa-si justifice atitudinea din timpul evenimentelor din Tara Romaneasca. Intre ele citam: Histoire de la regeneration roumanie en 1848, avec tous les documents authentiques propres a eclairer le dernier mouvement veloque et la question des Principautes Danubiennes( 1850);Epistole si acte ale oamenilor miscarii romane din 1848( 1851);Memorie sur l' historie de la regeneration roumanie ou sur les evenements de 1848 accomplis en Valachie( 1851).

In pofida distantei si conflictelor lui Heliade cu unii fruntasi revolutionari munteni si incercarile sale de a-si justifica unele fapte, lucrarile sale merg pe coordonatele criticarii si infierarii politicii Rusiei tariste si pe pastrarea cauzei romanesti in orbita politicii occidentale, in particular a Frantei, coordonate ce se regasesc intre 1848-1856 si la alti fruntasi revolutionari romani. Inca la 1849, intr-un articol intitulat Politica si diplomatia, Heliade combatea politica cabinetului tarist in Pricipatele Dunarene, a " protectoratului "acestuia , ca si in Le protectorat du Czar ou la Roumaine et la Russie .

Ion Heliade Radulescu aprecia ca Revolutia romana avea cauze interne si externe specifice, nu era o imitatie demagogica a miscarilor europene.

C.A.Rosetti, la 1849, a reluat si el ideile revolutiei de la 1848, in sensul sustinerii cauzei romane in Europa.

Ion Ghica, la 1853, sub pseudonimul G.Chainoi, a repus in opinia publica europeana cauza Principatelor Romane, in lumina ultimelor evenimente de acolo din anii 1848-1849 si anume infrangerea revolutiei de catre trupele otomane si tariste.

Lucrarea lui Al. G.Golescu-Negru, publicata spre sfarsitul Razboiului Crimeii, este o interesanta justificare a programului Revolutiei muntene de la 1848 in ochii politicienilor occidentali, speriati in acea epoca de spectrul comunismului. El a aratat ca problema proprietatii si a eliberarii taranilor clacasi in Principate nu avea nimic in comun cu ideile comuniste.

Nicolae Balcescu, prin paleta preocuparilor si ideilor referitoare la geneza, programul-contemporan lui si viitor, corespondenta sa cu o serie de lideri ai miscarii, ca si prin sublinierea apartenentei revolutiei la evenimentele europene ale vremii, ramane in istoriografia miscarii unn autor fundamental. Aceasta desi anterior anului 1989 s-au facut unele incercari fortate de a-i prevala una sau alta din ideile sale democret-revolutionare. El este subliniem, un produs al elitei pasoptiste din Principate, cu studii initiate in tara la Colegiul "Sf.Sava" si continuate in Franta, in mediul intelectualilor liberali si initiat in societatile secrete ale vremii. Revenit in Tara Romaneasca, a cautat sa aduca societatea de aici la nivelul tarilor occidentale inaintate, sa-i faca recunoscute drepturile, potrivit genezei si vechimii sale istorice.

In august 1848, spre sfarsitul revolutiei muntene, in articolul Drepturile Romanilor catre Inalta Poarta, Nicolae Balcescu se pronunta pentru pastrarea provizorie si formala a vechilor legaturi cu Poarta, dar arata totodata ca " in virtutea tratatelor romanilor cu turcii, in virtutea dreptului granitelor si chiar in virtutea tratatelor Rusiei cu Turcia, poporul roman si-a pastrat intotdeauna drepturile suverane."

Intr-o alta lucrare, Mersul revolutiei in istoria romanilor, redactata la Paris in 1850, el a sprijinit teza cauzelor interne ale revolutiei romane: " revolutia de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei minoritati sau miscarea generala europeana. Cauza ei se pierde in zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferinte si lucrarea poporului roman asupra lui insusi".