Trataul de la Trianon

Cuprins proiect Cum descarc?

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I -  Intrarea Romaniei in razboi 5
Sectiunea I - Conventia de la 4/17 august 1916 6
Sectiunea II -  Modul in care Aliatii s-au achitat de angajamentele asumate 7
Sectiunea III -  Circumstantele armistitiului de la Focsani .9
CAPITOLUL II -  Analiza istorico-juridica a Tratatului de Trianon 10
Sectiunea I- Principalele critici aduse Romaniei 12
Sectiunea II - In ce masura chiar a fost dezavantajata Ungaria raportat la dispozitiile tratatului 14
Concluzie ...15
Bibliografie ...15

Extras din proiect Cum descarc?

INTRODUCERE
Nu putine sunt evenimentele si lucrurile despre care se vorbeste mereu si mult, fara a fi indeajuns de bine cunoscute. Asa se intampla in momente ale conversatiei curente, in discursul stiintific sau in cel politic. Frecventa si intensitatea fenomenului sunt proportionale cu interesul starnit de un fapt sau altul. Focalizarea, atentiei asupra lui determina formarea unei imagini unilaterale, cateodata distorsionate de inflamarea spiritelor, dar implantandu-se astfel in constiinta publica. Uneori faptul poate avea consecinte de-a dreptul nocive, alteori doar regretabile. Oricum e o datorie ca opinia publica sa fie corect si complet informata, mai ales despre evenimente de prima insemnatate.
Printre cazurile de mai sus poate fi inscris si Tratatul de la Trianon. Inca de la semnare sa, la 4 iunie 1920, in elegantul palat construit la 1687, in apropierea celui de la Versailles, de celebrul arhitect Jules Hardouin-Mansart, acest tratat de pace cu Ungaria a starnit pasiuni politice aprige, contradictorii. Cei direct vizati prin el ii atribuie rolul exclusiv al unui fel de manual de disectie al fostului mare stat maghiar, reconstituit in cadrul monarhiei habsburgice, intre 1867-1918. Ca prin el s-a confirmat dezmembrarea acestui stat si alipirea partilor sale, locuite de alte nationalitati decat cea maghiara, la statele care s-au format atunci ori si-au desavarsit unitatea nationala. 
CAPITOLUL I -  Intrarea Romaniei in razboi
In contextul in care Romania se vedea amenintata si de la sud de Dunare, Bratianu initiaza negocieri cu rusii pentru a stabili in ce fel si unde vor actiona cele doua armate in mod conjugat impotriva Puterilor Centrale si a aliatilor acesteia. Bratianu cerea ca armata romana sa joace un rol activ in Ardeal pe o singura linie iar rusii sa actioneze in Bulgaria. Aceasta manevra a premierului urmarea sa asigure rolul tarii noastre la conferinta generala de pace, in sensul de a putea contribui decisiv la luarea unor decizii privind situatia tarii si totodata pentru a evita ca tara nostra sa fie datoare moral Rusiei. Bratianu mai dorea sa evite ca razboiul sa fie purtat pe teritoriul Romaniei si ca noi sa fim prinsi intre doua fronturi. In august 1916, dupa tratativele de a incheia o conventie politico-militara cu Rusia, Bratianu isi exprima parerea catre ministrul francez la Bucuresti cu privire la momentul intrarii Romaniei in razboi: ,,sunt hotarat sa merg cu voi, dar la momentul meu potrivit si cu garantiile pe care le cere salvarea tarii mele". In aceeasi perioada se incheie conventia militara dintre Rusia si Romania prin care s-a prevazut totodata garantarea solidara de catre Franta, Rusia si Italia a integritatii teritoriale a Romaniei precum si tratamentul egal cu ceilalti parteneri la viitoarea conferinta de pace. De asemenea aliatii se obligau sa ofere sprijin militar si armament Romaniei, fapt ce i-ar fi permis tarii noastre sa faca fata eforturilor de razboi. S-a incheiat astfel prima etapa strategica, politica si militara din timpul primului razboi mondial a Romaniei. Prevederile aratate mai sus au fost mentionate si intr-o alta conventie separata pe care Romania a incheiat-o cu Rusia, Franta, Anglia si Italia la Bucuresti la 4/17 august 1916. 
Sectiunea I - Conventia de la 4/17 august 1916
La 4 /17 august 1916 Romania declara razboi Austro-Ungariei,intrarea in razboi s-a petrecut totusi intr-un moment care nu ne era favorabil caci fortele armate ale Puterilor Centrale reusisera pana atunci sa invinga pe toate fronturile trupele Antantei. Cu toate acestea contributia Romaniei incepand cu august 1916 si chiar in 1917 a fost de o importanta extraordinara pentru aliati. Intrarea Romaniei in razboi a presupus degajarea frontului aliat de la Verdun, a usurat victoria italienilor la Carso si a scazut presiunea pe frontul rusesc. Impotriva Romaniei Germania mobilizase 18 divizii, Austria 14, Turcia si Bulgaria 8 divizii, in total 40 de divizii in loc de 7 cat estimau aliatii nostri in momentul semnarii conventiei militare cu Romania. 
Dificultatile armatei romane in campania din 1916 s-au datorat si faptului ca promisiunile de armament pe care Antanta le facuse tarii noastre nu au fost respectate. Situatia dificila de pe front a determinat si alte miscari diplomatice la nivel internacional. Astfel printr-un document secret, descoperit ulterior, se preciza ca Rusia dorea sa incheie pace separata inca din 1916 cu Germania. 
Caderea Bucurestiului in 1916 a generat in Puterile Centale gandul incheierii unui tratat de pace cu Antanta al carui arbitru sa fie Statele Unite ale Americii, aceste propuneri au fost insa respinse. Acest gand ,,pacificator" a fost insuflat Puterilor Centrale datorita faptului ca si situatia lor de pe front era una dificila. Maresalul Ludendorff spunea ca Puterile Centrale reusisera sa infranga armata romana dar nu so nimiceasca: ,,cu toata victoria noastra asupra armatei romane, noi eram mai slabi ca inainte in ceea ce priveste desfasurarea generala a razboiului". 
Evolutia teatrului de razboi pe parcursul anului 1917, marcata de schimbarea de regim politic in Rusia ca urmare a revolutiei din februarie, de intrarea Statelor Unite in razboi, in aprilie, si de lovitura de stat bolsevica, din octombrie, a condus la o reevaluare a modului in care Puterile Aliate au conceput planul initial de pace. Pe fondul prabusiri frontului rasaritean, nenorocire urmata de semnarea unor tratate de pace de catre sovietici si romani cu Puterile Centrale, Antanta a constientizat periculoasa situatie a nasterii unui vid de putere in spatiul central european si n-a mai adus in discutie planul de desfiintare a Imperiului Austro-Ungar, ci cerinta ca acesta sa asigure libertatea dezvoltarii autonome a fiecaruia dintre natiunile sale componente. In a doua jumatate a anului 1918 partenerii Antantei au revenit asupra primei lor optiuni dupa ce au ajuns la concluzia ca noile state ce se vor naste din destramarea monarhiei dualiste, dupa ce se vor alia intre ele, se vor dovedi mai apte sa opreasca atat tendintele expansioniste ale Germaniei, cat si raspandirea bolsevismului catre Europa. Dintr-un alt punct de vedere, din paleta factorilor care si-au pus amprenta asupra arhitecturii viitoarei Europe Centrale si de Rasarit, nu trebuie exclus rolul miscarilor de emancipare nationala a popoarelor din fostul imperiu, majoritare ca numar de suflete decat austriecii si maghiarii la un loc, care prin actiunile lor au reusit sa castige simpatia si admiratia reprezentantilor aliatilor. In acelasi timp s-au straduit sa nici nu le lase acestora prilejul de a lua hotarari arbitrare pe seama lor. Dupa ce la 29 septembrie 1918 Bulgaria a capitulat, la 3 noiembrie Austro-Ungaria a cerut incetarea ostilitatilor si incheierea unui armistitiu, act ce s-a perfectat la Padova prin reprezentantul Antantei, generalul italian Armando Vittorio Diaz. Imperiul se afla pe fagasul unui rapid proces de disolutie. La Viena, o adunare nationala provizorie proclamase independenta Austriei inca de pe 21 octombrie, iar pe 31 octombrie Consiliul National Maghiar sanctiona nulitatea actului dualist incheiat cu Austria in 1867. In fruntea guvernului a fost instalat contele Kirolyi Mihily, un bine cunoscut simpatizant al ideilor wilsoniene. Nici una dintre cele doua actiuni de separare politica si teritoriala a fostelor componente ale imperiului nu au fost recunoscute de catre Franta, odata pentru ca la vremea respectiva aceasta nu avea nici macar un soldat pe teritoriul austro-ungar, iar apoi pentru ca exista riscul ca Germania sa anexeze Austria. In ce priveste soarta Transilvaniei, promisiunea ca aceasta provincie va reveni Romaniei la incheierea razboiului era pusa sub semnul intrebarii datorita faptului ca semnase o pace separata cu Puterile Centrale, pe 24 aprilie (7 mai) 1918), incalcand astfel intelegerea secreta incheiata cu Aliatii in 1916 care conditiona rezolvarea viitorului statut al Ardealului de ramanerea Romaniei in tabara Antantei. Trebuie insa sa precizam ca incheierea Pacii de la Buftea-Bucuresti s-a facut in conditii dramatice de catre Regatul Romaniei. In plus aliatii nostri, Antanta, nu-si respectau angajamentele luate fata de noi inscrise in documentele din august 1916. Este vorba despre ofensivele de pe fronturile din vest si est care sa descongestioneze presiunea Armatelor Puterilor Centrale asupra armatei romane. Pe de alta parte, revolutiile rusa si sovietica din 1917 au izolat Romania de aliatii antantisti, care nu mai puteau aproviziona cu armament armata romana pe singura cale ferata ce trecea prin Rusia. Surse diplomatice europene informau Iasul ca rezistenta Puterilor Centrale era pe final. In aceste conditii vechiul Regat a cautat sa taraganeze razboiul, premierul Marghiloman semnand Pacea de la Buftea-Bucuresti, niciodata contrasemnata de regele Ferdinand si nevalidata de Parlament. Generalul francez a si negociat in acest sens o intelegere cu Apithy Istvin in cursul lunii decembrie, conform careia avea sa se stabileasca o zona neutra de-a lungul liniei Deva-Cluj-Baia Mare, solutie neacceptata nici de guvernantii maghiari, nici de cei romani, acestia din urma pronuntandu-se pentru continuarea ocuparii spatiului transilvanean pana la linia Satu Mare-Carei-Oradea-Bekescsaba.

Fisiere în arhivă (1):

 Trataul de la Trianon.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

-Tratatul-de-La-Trianon.pdf
-Suport de curs
wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Trianon