Imperiul Bizantin

ETAPELE ISTORICE

ALE IMPERIULUI BIZANTIN

Civilizatia si cultura bizantina s-au constituit ca o sinteza a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice în declin: traditia latina, elenism, crestinism, cultura orientala. De-a lungul unei perioade de peste unsprezece secole, în timp ce Occidentul traia o epoca de dezagregare, construindu-si apoi cu greu o noua cultura si civilizatie, Imperiul Bizantin si-a creat o monarhie absoluta si o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice - cultura greaca si dreptul roman - carora le-a integrat elemente orientale si si-a extins actiunea civilizatoare si culturala în tarile Europei sud-estice si rasaritene devenind în felul acesta o componenta importanta a culturii medievale europene în totalitatea ei si singurul stat civilizat din Europa Evului Mediu timpuriu.

În prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civilizatiei si culturii bizantine este prevalent latin. Este perioada asa numitei diglosii greco-latine: latina era limba statului, a civilizatiei, în timp ce greaca era limba culturii.

Este o perioada tipic de tranzitie: în primele sale secole istoria Bizantului este de fapt istoria jumatatii rasaritene (Pars Orientalis) a Imperiului roman, dupa împartirea hotarâta de Teodosius I, în 395. În 330, Constantin cel Mare inaugurase noua capitala a Imperiului, mutata pe malul Bosforului, un oras nou construit pe locul anticului Byzantion - fondat de colonistii greci din Megara în secolul al VI-lea î.e.n. - caruia, în cinstea împaratului fondator i se va spune Constantinopol, dar al carui nume oficial era Noua Roma. Alegerea locului era geniala; prin pozitia sa geografica, situata în centrul Imperiului roman, noua capitala prezenta cele mai mari avantaje economice si strategice, - controlând drumurile comerciale cu Orientul, dispunând eficient granitele Imperiului contra atacurilor persilor, ale popoarelor migratoare din stepele Rusiei si, mai târziu, ale arabilor.

În succesiunea lor cronologica, evenimentele cele mai importante pe plan politic si militar au fost: primirea gotilor (332) si a vizigotilor (382) ca federalisti, invaziile persane în Siria si Mesopotamia (337-363), aparitia la granite a hunilor (cca. 375), domnia lui Arcadius ca împarat al Imperiului de Rasarit (393), construirea zidului lui Theodosius II care va apara capitala dinspre uscat (413).

Dupa caderea Imperiului Roman de Apus (476) împaratii bizantini ramân singurii sai succesori legitimi; în Italia se constituie regatul ostrogot al lui Theoderic (493); în timp ce în Imperiul de Rasarit au loc repetate rascoale populare (491-518), iar slavii ajung amenintator pâna sub zidurile Constantinopolului (517). Cu anul 518 începe asa numita epoca a lui Iustinian, - unul din cei mai culti oameni ai vremii sale, - a carui domnie (527-565) a însemnat perioada de apogeu a Imperiului, atât pe plan economic, cât mai ales pe plan cultural, politic si militar. Împaratul patroneaza marea opera legislativa, care îi va purta numele, si intervine direct în problemele Bisericii, pe care o va dirija efectiv. Generalii sai, Belizarie si Narses, recuceresc teritoriile pierdute din Occident - din nordul Africii de la vandali (534), din Italia de la ostrogoti