Implicarea ONU în soluționarea crizei din Kuweit și urmările acesteia în Orientul Mijlociu

1. ISTORIC

Trăim într-o era a globalizării, când totul se reduce la colaborare. Securitatea internaţională a devenit o problemă importantă şi oricare tulburare a acesteia poate determina dezechilibre economice sau probleme politice care afectează în primul rând populaţia, acestea putând fi extinse la nivel global. Crearea unei organizaţii care să prevină apariţia acestor probleme şi care să le gestioneze în cazul existenţei lor, a devenit tot mai necesară.

Definirea unei organizaţii internaţionale este mai greu de realizat, întrucât acestea sunt foarte variate datorită scopurilor si obiectivelor lor diverse care acoperă domenii diferite. Conform uneia din variatele definiţii date organizaţie internaţionale, acestea “reprezintă forme de realizare a colaborării multilaterale între state, în diferite domenii, într-un cadru instituţionalizat, pentru înfătuirea unor obiective stabilite şi pe baza unor reguli înscrise în statute şi alte documente ale acestora” Una din Organizaţiile care corespund coordonatelor acestei definiţii este şi Organizaţia Naţiunilor Unite care are ca scop asigurarea păcii şi securităţii internaţionale şi încurajarea colaborării interstatale la nivel mondial.

O astfel de organizaţie este cu atât mai necesară cu cât “ Mediul internaţional de securitate reprezintă un grad ridicat de instabilitate şi imprevizibilitate, pe fondul redefinirii relaţiilor dintre marile puteri şi al creşterii libertăţii de acţiune a actorilor regionali, statali si nonstatali.” Nevoia de a crea o astfel de structură, care să gestioneze problemele ivite la nivel internaţional, a fost resimţită în special după Primul Război Mondial, când Europa a fost afectată pe toate planurile. Mai mult Europa trebuie sa faca faţă mai întâi apariţiei noilor poli ai puterii. “Marile state din afara Europei au profitat din plin de conflict care le-a permis să-şi mărească producţia industială şi agricolă să le ia europenilor numeroase pieţe de desfacere, mai ales în Asia şi să-şi îmbunătăţească simţitor balanţa de plăţi. Principalele beneficiare au fost Japonia care a vândut în China, în India, în Asia de sud-est produse pe care Europa nu le putea furniza şi a exportat în ţările beligerante material de război mărindu-şi de cinci ori producţia industială, Canada, care a trimis în Europa produsele sale forestiere şi metalurgice, dar mai ales Statele Unite, al căror venit naţional şi producţie de oţel s-au dublat, iar tonajul flotei comerciale s-a mărit de patru ori între 1913- 1918. Aceste schimbări au dus în domeniul financiar la o răsturnare totală a poziţiilor de dinainte de război. Europa, odinioară bancherul lumii, este acum obligată să facă împrumuturi externe”

Nu numai că Europa iese din război ruinată şi plină de datorii, dar “ În majoritatea ţărilor europene, războiul a provocat mutaţii importante în structurile sociale în mod diferit şi inegal în funcţie de categoriile existente. Printre cei mai afectaţi se află cei care au venituri fixe, începând cu rentierii pe care i-a ruinat inflaţia , o parte a claselor mijlocii se trezeşte lipsită de resurse materiale, declasată, împinsă căte <proletarizare> şi pornită împotriva statului liberal, considerat responsabil de acest dezastru

Lumea tărănească constituie un univers deosebit. O parte a tăranilor au profitat de creşterea continuă a preţurilor la produsele alimentare şi şi-au cumpărat pământ. Dar multe dintre micile întreprinderi rurale nu au rezistat la lipsa de profit provocată de mobilizarea unei părţi a mâini de lucru familiale şi de scăderea productivităţii datorită lipsei de îngrăşăminte şi de material agricol” Europa se afla într-o situaţie critică, iar principiul care se aplica înainte pentru asigurarea securităţii, Principiul echilibrului de Putere, va fi înlocuit de Principiul Securităţii Colective, întrucât graniţele naţionale nu mai reprezintă garantul securităţii, iar războiul nu mai reprezintă o simplă luptă a statelor cu arme rudimentare pentru a cuceri noi teritorii şi pentru a-şi asigura hegemonia.

La recomandarea presedintelui Woudrow Wilson ia naştere Liga Naţiunilor a cărei principale obiective erau cooperarea internaţională, pacea şi securitatea globală şi respectarea dreptului internaţional. “ Liga Naţiunilor a fost creată cu scopul expres de a implementa dreptul internaţional, de-a pedepsi agresiunea, totuşi, s-a dovedit neputincioasă în faţa fascismului”

Eşecul Ligii Naţiunilor avea să se materializeze în izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, când organizaţia nu a reuşit să înfrâneze ambiţiile lui Hitler care dorea să facă din Germania principala forţă economică şi politică a continentului european. De fapt credibilitatea Ligii devenise incertă o dată cu eşecul înregistrat în cazul crizei manciuriene şi etiopiene, dizolvarea ei fiind doar o problemă de timp.