Istorie europeană - KGB

I. Organizarea Comitetului securităţii de Stat

Structura organizaţională de bază a KGB-ului a fost creată în 1954, când reorganizarea mecanismelor de poliţie a fost îndeplinită. La sfârşitul anilor 1980, KGB-ul a rămas o instituţie înalt centralizată, cu controluri implementate de Biroul Politic prin sediile centrale KGB din Moscova.

1. STRUCTURA

KGB-ul a fost originar creat ca un“comitet de stat ataşat Consiliului de Miniştri“. Pe 5 iulie 1978, o lege nouă a Consiliului de Miniştrii a schimbat statutul KGB-ului, împreună cu cel al altor câteva comitete de stat, astfel încât conducătorul său era un membru al Consiliului de Miniştri prin lege. Din punct de vedere al Constitutiei sovietice din 1977, Consiliul de Miniştri „coordonează şi directionează“ activitatea miniştrilor şi a comitetelor, incluzând şi KGB-ul. În practică, oricum, KGB-ul avea mai multă autonomie decât multe dintre celelalte organisme guvernamentale şi opera cu un înalt grad de independenţă din partea Consiliului de Miniştrii. Situaţia era similară cu cea a Sovietului Suprem, care avea autoritate formală asupra Consiliului de Miniştri şi agenţiile lui. KGB-ul era Comitet de stat al Uniunii (Republicilor Unite), un corespondent în ceea ce priveşte controlul cu comitete de stat cu acelaşi nume din 14 republici ne-sovietice. (Ministerele Uniunii şi comitetele de stat, în contrast, nu aveau ramuri corespondente în republici dar îşi executau funcţiile direct prin Moscova). KGB-ul avea de asemenea o reţea întinsă de departamente speciale în toate instituţiile principale de guvernământ, precum şi în fabrici. În general, acestea constau într-unul sau mai mulţi reprezentanţi KGB, al căror scop era să asigure observarea regulilor de securitate şi să monitorizeze sentimente politice între angajaţi. Departamentele speciale recrutau informatori pentru a le ajuta în acţiunile lor. O reţea separată şi foarte extinsă de departamente speciale exista în forţele armate şi în instituţiile de apărare.

Chiar dacă era o agenţie a republicilor unite, KGB-ul era puternic centralizat şi era controlat rigid de lideri. Personalul central KGB a pătrat o supraveghere atentă a operaţiunilor ramurilor sale, lasând cea din urmă minimă autoritate autonomă asupra politicii sau asupra selectării cadrelor. Mai mult decât atât, organele locale de guvernământ auveau o mică contribuţie în activităţiile locale ale KGB-ului. Întradevăr, gradul înalt de centralizare în KGB reflecta de fapt că ramurile regionale ale KGB-ului nu erau subordonate sovietelor locale, ci doar ierarhiei KGB. Astfel, se diferenţiau de ramurile locale ale celor mai maulte agenţii ministeriale ale republicilor unite, ca de exemplu MVD, care era subiectul unei subordonări duale.

KGB-ul era direcţionat de un conducător – care era în mod formal numit de Sovietul Suprem, dar era de fapt ales de Biroul Politic – unul sau doi primi locţiitori şi mai mulţi (de obicei de la 4 la 6) locţiitori secundari. Decizxiile cheie erau luate de Consiliul KGB. Care era un corp colectiv de conducere format din lider, locţiitor, conducătorii anumitor directorate KGB şi unul sau doi conducători ai organizaţiilor republicane KGB.

2. FUNCŢII ŞI ORGANIZAŢIA INTERNĂ

Ca un comitet de stat cu statut ministerial, KGB-ul acţiona pe baza unui statut (polozhenie), confirmat de Consiliul de Miniştrii, care definea în termeni legali puetrile şi îndatoriile KGB-ului. Spre diferenţă de majoritatea agenţiilor ministeriale cu statut de guvernare, statutul KGB-ului nu era publicat. Nu mai puţin, publicaţiile sovietice de lege administrativă ofereau declaraţii utile despre rolul şi funcţiile KGB-ului. Obiectivele KGB-ului erau în general definite în publicaţii oficiale ale Sovietului, cuprinzând 4 arii:

- Lupta împotriva spionolor şi agenţilor străini;

- Demascarea şi investigarea delictelor politice şi economice ale cetăţenilor;

- Protecţia graniţelor statului;

- Protecţia secretelor de stat.

3. CONTROLUL DE PARTID

Deşi poliţia de securitate a fost mereu mai mult o instituţie guvernamentală decât una de partid, partidul a considerat această agenţie ca fiind arma sa vitală în vederea menţinerii unei supravegheri şi unui control strict asupra activităţiilor existente. În mod nominal, KGB-ul era subordonat Consiliului de Miniştri. Dar CPSU, şi nu guvernul, exercita controlul. Alături de Biroul Politic, ce probabil a emis directive politice generale, un alt reprezentant al acestui control de partid era, conform specialiştilor din Vest, Departamentul legal şi de stat al Secretariatului Comitetului Central. Acest departament supraveghea toate agenţiile guvernamentale privind afacerile legale, securitatea şi apărarea, inclusiv Ministerul Apărării. Controlul de partid a fost implementat prin aprobarea întrunirilor de personal şi exercitarea unei supravegheri generale, menite să certifice faptul că aceste agenţii urmau directivele partidului. Din 1968 până în 1988, şeful acestui departament, care probabil avea în subordine un staff de 50-60 de angajaţi, a fost Nikolai Savinkin. Din materialele existente rezultă că departamentul nu s-a implicat în afacerile KGB-ului la fel de mult ca în activităţiile altor agenţii de stat, cum ar fi MVD. Dată fiind natura delicată a funcţiilor din cadrul KGB, conducerea partidului este posibil să fi manifestat reţinere faţă de alocarea către Departamentul de stat şi legal a celor mai importante decizii referitoare la personalul şi politica KGB. Mai degrabă secretarii Comitetului Central însărcinaţi cu responsabilităţi semnificative pentru Departamentul de stat şi cel legal sunt cei care au luat deciziile-cheie. Un asemenea portofoliu reprezenta o sursă importantă de putere politică pentru un secretar al Comitetului Central şi, implicit, o mare responsabilitate. În ianuarie 1987, Anatolii Lukianov a fost introdus în Secretariat pentru a supraveghea Departamentul de stat şi legal. Nu era decât un secretar tânăr, prin urmare Gorbaciov sau alt secretar cu experienţă aveau Iultimul cuvânt. Lukianov, un aliat aparent al lui Gorbaciov, a urmat Facultatea de drept din cadrul Universităţii din Moscova când Gorbaciov era acolo, la începutul anilor 1950.