Istorie, luptă cu terorismul

CAPITOLUL I

Istoricul şi definirea fenomenului

I.1 Introducere

Lucrarea de fata este o analiza a unui fenomen care, in ultimul timp, nu ne-a lasat sa-l uitam si, cu atat mai putin, sa-l ignoram si anume terorismul.

Am ales acest subiect nu din dorinta de a urma un curent sau o moda in vremurile pe care le traim si la situatia de pe arena relatiilor internationale, in care marile puteri par a suferi de un sindrom al dimininuarii fortei realtive si a unei incapacitati de-a asigura securitatea cetatenilor lor, a electoratului lor, in ultima instanta; ci datorita faptului ca forme de teroare si acte teroriste au existat din momentul in care oamenii au inceput sa-si constientizeze propriile puteri si slabiciuni. Formele sale au fost si sunt variate, dar este cel putin problematic si ridica semne de intrebare ca nici pana astazi specialistii implicati in cercetarea acestui domeniu – sociologi, psihologi, analisti politici si militari, cadre ale fortelor armate si ale serviciilor de informatii – nu au reusit sa identifice o definitie cat mai exhaustiva a terorismului si factorii motivationali ce stau la originea acestui fenomen.

Auzim tot mai frecvent de lupta pe care actorii internationali – statali si non-statali – o duc impotriva acestui flagel. Ne intrebam daca, intr-adevar, au definit in termeni clari ceea ce reprezinta aceasta lupta, sau mai bine, impotriva cui se lupta ? ne intrebam acest lucru, intru-cat in lipsa unei definiri concrete a acestui fenomen nu se poate stabili care sunt „dusmanii pacii”, adica cei care sunt arhitectii acestui fenomen, in varii momente si perioade.

Acest studiu incerca sa stabileasca o linie de demarcatie intre cei care lupta pentru atingerea unor revendicari politice si impunerea unei noi forme de organizare si conducere a statului. Acestia, de cele mai multe ori, isi ascund in spatele unei ideologii ridicate la rang de religie, interesele meschine, cat se poate de „pamantene”. Astfel, exista numeroase grupari teroriste care sub masca fundamentalismului religios activeaza in interesul statelor care le sponsorizeaza activitatile. Totodata, exista grupari care lupta pentru autodeterminare nationala, activitatile acestora situandu-se de cele mai multe ori, la limita dintre terorism si lupta pentru supravietuire. Dar, in lipsa unor criterii si scale de apreciere bine determinate, de multe ori nu se face nici o diferenta intre aceste organizatii.

Un exemplu in acest sens este organizatia basca E.T.A. – Euskadi Ta Askatasuna (Patria Basca si Libertate), din a carui denumire putem identifica usor obiectivul constituirii si activitatii sale. Studiul nostru se va opri insa asupra unor organizatii germane foarte putin cunoscute, de sorginte maoist-anahista – Gruparea Baader-Meinhof/Fractiunea Armata Rosie, Celulele Rosii si Miscarea 17 Iunie -, care aveau ca si unic scop daramarea statului „imperialist” vest-german, in sensul declansarii „revolutiei proletare mondiale” si in sprijinul „miscarilor de eliberare nationala” din Lumea a Treia.

In cadrul acestei lucrari am incercat sa prezint pe parcursul a trei capitole acest subiect delicat si extrem de putin cunoscut in tara noastra. Structura lucrarii cuprinde un capitol introductiv dedicat termenului si istoriei terorismului, unul dedicat Nasterii si evolutiei gruparilor de gherila urbana vest-germane, unul dedicat studiului ideologiei si documentelor programatice ale gruparilor, iar in final, unul care are ca si subiect colaborarea dintre organizatiile teroriste germane si cele palestiniene.

I.2 Terorismul între istorie şi actualitate

In acceptiunea profana, ar putea fi socotit terorist cel care provoaca teroare sau, cu alte cuvinte, teama, frica puternica, spaima sau groaza, pe o durata de timp nedeterminata. Termenul este foarte vechi, el fiind prezent in limba latina (terror – terroris), avand o concotatie militara. Prin urmare, initial, teroarea era exercitata de legiunile romane, ca tactica indreptata impotriva unei populatii inamice, in scopul de a pacifica regiunea, de-a o supune prin asuprire, ocupatiei romane. Este transpunerea in fapte a celebrei Pax Romana. Dupa acest moment militar, urma actiunea diplomatica, avand componente etnice, religioase si economice, toate cu scopul de a omogeniza, de a adapta la conditiile imperiale sutele de populatii incluse cu forta in vastul Imperiu roman. Metodele nu sunt creatii ale administratiei romane, ci au origini mult mai vechi. De pilda, pentru omogenizarea etnice, asiro-babilonienii si egiptenii utilizau pe scara larga deportarile masive de populatii, fenomen relatat nu numaide izvoare arheologice, ci indeosebi de Vechiul Testament, unde se desciu pe larg avatarurile evreilor, dar si riposta acestora la tratamentul aplicat.