Perspective Privind Extinderea Uniunii Europene

Introducere

Uniunea Europeană (U.E.) reprezintă – prin organizare şi obiective – cea mai complexă structură politică şi economico-monetară, existentă pe continentul European. Dintre toate structurile europene (NATO, Consiliul Europei), Uniunea Europeană reprezintă organismul cheie.

Uniunea şi-a început activitatea sub această denumire la 1 noiembrie 1993, ca urmare a

Tratatului de la Maastricht.

La ora actuală, U.E. reuneşte 28 de state membre, cu o populaţie de aproximativ de 500 de milioane locuitori, reprezentând aşadar o importantă piaţă, care-şi propune să joace şi un rol politic de seamă pe plan internaţional.1

Pentru cetăţenii săi, are obiective precum pace, prosperitate şi libertate într-o lume mai dreaptă şi mai sigură. Până în prezent, în spaţiul comunitar s-a realizat comerţul şi călătorii fără frontiere, moneda euro (moneda unică europeană), o alimentaţie mai sigură şi un mediu mai curat, niveluri de viaţă îmbunătăţite în regiunile mai sărace, acţiuni comune împotriva criminalităţii şi a terorismului, convorbiri telefonice şi zboruri cu avionul mai ieftine, milioane de oportunităţi de a studia în străinătate şi multe altele.2

Europenii se mândresc cu patrimoniul bogat de valori, printre care se numară drepturile omului, solidaritatea socială, libertatea înreprinderii, distribuirea echitabilă a roadelor creşterii economice, dreptul la un mediu protejat, respectarea diversității culturale, lingvistice şi religioase şi o sinteză armonioasă a tradiţiei şi a progresului.

La fel ca Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană a fost creată după cel de al doilea Război Mondial, însă s-a dezvoltat încontinuu de atunci, trecând in ultimii 50 de ani prin câteva valuri de expansiune ca orizont, număr de membri și misiune.

Extinderea este proiectul cel mai ambiţios întreprins de UE: el reprezintă, de fapt, reunificarea continentului european, divizat în urma ultimului război mondial. Au existat în trecut şi alte valuri ale extinderii într-o Europă divizată, dar actualul proces de extindere ajută

la îndeplinirea visului părinţilor fondatori ai UE: o Europă unită şi liberă. Aceasta este rezultatul

1 Prisăcaru Ghiorghi, Istoria şi evoluţia Uniunii Europene- support de curs pentru învăţământul la distanţă, Universitatea “Ştefan cel Mare”, Suceava, pg. 17

2 http://europa.eu/abc/panorama/index_ro.htm

hotărârii de a împărţi cu alte state beneficiile obţinute de Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile, unde războiul a devenit imposibil. UE are responsabilitatea de a ajuta ţările vecine să se dezvolte din punct de vedere economic şi democratic, în paralel cu promovarea stabilităţii şi securităţii.

Orice ţară care doreşte aderarea la Uniunea Europeană (UE) trebuie să fie în conformitate cu condiţiile prevăzute de articolul 49, precum și principiile prevăzute la articolul

6 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Criteriile relevante au fost stabilite de către Consiliul European de la Copenhaga în 1993 şi consolidată de către Consiliul European de la Madrid din 1995. Pentru a adera la UE, un nou stat membru trebuie să îndeplinească trei criterii: politic: stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protecţia minorităţilor; economice: existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi capacitatea de a face faţă presiunii concurențiale și fortelor pieței din cadrul Uniunii; acceptare aacquis-ului comunitar: capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare. Consiliul European decide să deschidă negocierile doar în cazul în care criteriul politic este îndeplinit. Orice ţară care doreşte să adere la Uniunea trebuie să îndeplinească criteriile de aderare.